Ecocardiografia (ecografia cardiacă)

Ce este ecografia cardiacă

Ecocardiografia (ecografia cardiacă) este cea mai folosită metodă imagistică de evaluare a cordului, care recompune în timp real imagini ale cordului. Este neiradiantă, neinvazivă, reproductibilă și furnizează cu acuratețe informații atât despre structura, cât și despre funcția inimii. Investigația este esențială pentru screeningul bolilor cardiovasculare și pentru diagnosticul acestor afecțiuni. Ecocardiografia este o metodă esențială pentru evaluarea sănătății inimii, contribuind la depistarea precoce a problemelor cardiace și, implicit, la prevenția bolilor cardiovasculare.

Avantajele ecocardiografiei

Printre multiplele avantaje ale ecografiei cardiace se numără lipsa riscurilor (poate fi folosită inclusiv la femei însărcinate și la copii), disponibilitatea pe scară largă și posibilitatea utilizării pentru ghidarea unor intervenții (evaluarea pacientului în terapia intensivă, în laboratorul de cateterism sau electrofiziologie, în timpul procedurilor de chirurgie cardiovasculară).

Cum se realizează ecografia cardiacă

Ecocardiografia se realizează cu ajutorul unui transductor ce emite și captează ultrasunete și care se poziționează fie pe toracele pacientului, în ecocardiografia transtoracică, fie în interiorul esofagului, în cazul ecografiei transesofagiene.

Ecografia transesofagiană are avantajul obținerii unor imagini de calitate superioară a structurilor cordului datorită lipsei interpunerii structurilor care afectează calitatea imaginii transtoracice, precum plămânul sau țesutul adipos.

Ce evaluează ecocardiografia

Ecografia cardiacă evaluează:

• dimensiunile celor patru cavități ale inimii – atriul stâng (AS), atriul drept (AD), ventriculul stâng (VS) și ventriculul drept (VD) și performanța cordului (funcția de pompare a sângelui în întregul organism);
• principalele vase de sânge ce pornesc din inimă – artera aortă (vasul ce trimite sânge oxigenat spre țesuturi) și artera pulmonară (vasul prin care sângele neoxigenat este trimis către plămâni);
• evaluarea cauzelor care duc la HTA rezistentă la tratament;
• structura și modul de funcționare ale valvelor cardiace (mitrală, aortică, pulmonară, tricuspidă) – se pot depista astfel disfuncții ale valvelor, precum stenoza mitrală sau aortică (deschiderea insuficientă a valvei) sau regurgitarea (închiderea incompletă a valvei) valvulară (insuficiența tricuspidiană, insuficiența mitrală) și impactul acestora asupra cavităților inimii;
• pericardul (foița care învelește inima) și patologia asociată acestei structuri (tamponada cardiacă, pericardita constrictivă, tumorile pericardice);
• tumorile aortice sau vegetațiile de la nivelul cavităților sau valvelor;
• aorta - disecție de aortă, tromboză aortică, anevrism de aortă toracică
• malformațiile cardiace congenitale (coarctație de aortă, transpoziția de vase mari, trunchiul arterial comun).

Ecografia cardiacă de stres

Ecografia cardiacă de stres folosește tehnica ecografică pentru urmărirea performanței cardiace atunci când inima este supusă stresului fizic (efort prin pedalarea pe un cicloergometru) sau farmacologic (administrare de dobutamină), având ca scop detectarea ischemiei cardiace sau posibilitatea recuperării funcției mușchiului cardiac în cazul revascularizării unei zone afectate de cardiopatie ischemică.

Ecografia cardiacă transtoracică

Principalele indicații ale ecografiei cardiace transtoracice sunt:

• Simptome ce pot sugera o patologie cardiacă – durere toracică (angină), dispnee (respirație dificilă), amețeală sau sincopă (pierderea stării de conștiență), palpitații;
• Prezența, la evaluarea clinică (auscultația cu stetoscopul a cordului), a unui suflu cardiac ce poate indica atât o anomalie a valvelor cardiace, cât și existența unor malformații cardiace congenitale;
• Completarea unor investigații (radiografia cord-pulmon, electrocardiograma, analize ale sângelui cu biomarkeri ca BNP, CK, CK-MB, troponina, D-dimeri) al căror rezultat indică o posibilă afectare structurală sau funcțională a cordului;
• Evaluarea în dinamică a stenozelor și insuficiențelor valvulare pentru ghidarea conduitei terapeutice – stabilirea momentului optim pentru intervenția chirurgicală;
• Prezența edemelor gambiere, care pot sugera insuficiență cardiacă;
• Evaluarea bolii cardiace congenitale (Trisomia 18) - (anomalii ale marilor vase, ale cavităților cardiace, ale valvelor sau prezența unui șunt intracardiac – defect septal atrial sau defect septal ventricular) fie la pacienții ce urmează să fie operați, fie în cadrul urmăririi postoperatorii;
• Evaluarea cordului la pacienții cu aritmii cardiace (extrasistole atriale sau ventriculare, disfuncție de nod sinusal, tahicardie supraventriculară sau ventriculară, bloc bifascicular, flutter atrial, sindrom WPW);
• Evaluarea funcției ventriculului stâng și drept după un infarct miocardic, atât în faza acută, cât și în dinamică, pentru depistarea unor complicații (disfuncția sistolică a VS/VD, insuficiența mitrală acută, ruptura septului interventricular sau a peretelui ventricular, tamponada cardiacă, tromboza intraventriculară);
• Existența unei suspiciuni de hipertensiune pulmonară – evaluarea funcției ventriculului drept și a presiunilor în artera pulmonară;
• Suspiciune de cord pulmonar acut;
• Suspiciune clinică și paraclinică de embolie pulmonară;
• Accidentul vascular cerebral ischemic – căutarea unor surse de embolie intracardiacă;
• Suspiciune clinică și paraclinică de endocardită infecțioasă;
• Patologia aortei (anevrismul de aortă ascendentă, disecția de aortă);
• Screening al rudelor pacienților cu cardiomiopatii cu determinism genetic;
• Evaluarea pacienților cu neoplazii care necesită chimioterapie (atât înainte de începerea tratamentului, cât și pe parcursul acestuia);
• Diagnosticul malformațiilor cardiace congenitale (tetralogie Fallot);
• Evaluarea în dinamică a funcționalității protezelor valvulare, când există suspiciune de valvulopatii, cum este insuficiența valvei pulmonare sau stenoza valvei tricuspide;
• Evaluarea pacientului instabil hemodinamic;
• Suspiciune de cardiomiopatie dilatativă, cardiomiopatie hipertrofică sau cardiomiopatie restrictivă;
• Granulomatoza eozinofilică cu poliangeită;
• Traumatismul toracic.

Ecografia cardiacă transesofagiană

Indicațiile ecografiei transesofagiene sunt:

• Vizualizarea unor structuri cardiace ce nu pot fi vizualizate la ecografia transtoracică (de exemplu, urechiușa atriului stâng, prezența unui foramen ovale patent);
• La pacienți cu fereastră ecografică transtoracică extrem de dificilă (persoane cu obezitate, cu emfizem pulmonar, cu torace deformat);
• Evaluarea unor valvulopatii în vederea stabilirii indicației de intervenție chirurgicală (în special valvulopatiile aortice și mitrale);
• Evaluarea cu mare acuratețe a protezelor valvulare, pentru excluderea unor disfuncții ale acestora;
• Patologia aortei (în special disecția de aortă și anevrismul aortic);
• Evidențierea unor surse de embolie cardiacă (trombi, plăci de aterom, vegetații, defecte septale atriale) ce pot fi responsabile de apariția unui accident vascular cerebral ischemic;
• Suspiciunea de endocardită infecțioasă (diagnostic și complicații);
• Evaluarea unor mase cardiace și diagnosticul diferențial (de exemplu, diagnostic diferențial întra tromb și mixomul atrial);
• Evaluarea intraoperatorie în cazul tulburărilor hemodinamice amenințătoare de viață atunci când funcția ventriculară nu este cunoscută;
• Evaluarea cardiopatiilor congenitale.

Principalele moduri de examinare ecografică

Principalele moduri de examinare ecocardiografică sunt:

• Modul M – permite evaluarea mișcării structurilor cardiace în timpul ciclului cardiac;
• Ecografia bidimensională (2D) – permite vizualizarea structurilor cardiace în timp real și aprecierea corectă a relației spațiale dintre structuri;
• Ecografia Doppler:
• Doppler spectral (pulsat, continuu, color) – permite reprezentarea grafică a relației dintre viteza de curgere a sângelui/mișcarea miocardului și timp;
• Doppler tisular – interoghează mișcarea miocardului;
• Speckle tracking – una dintre tehnicile ecocardiografice speciale pentru urmărirea deformării miocardice folosind informația furnizată de ecografia 2D;
• Ecografia 3D: superioară ecografiei 2D în ceea ce privește evaluarea dimensiunilor și a funcției ventriculare, a morfologiei și a fiziologiei valvulare; extrem de utilă în cazul procedurilor intervenționale – mitral clip, TAVI, închiderea defectului septal atrial (DSA) cu dispozitiv percutan.

Care este tehnica examinării?

În cazul ecocardiografiei transtoracice, pacientul va fi întins pe un pat de examinare, se va așeza pe partea sa stângă (decubit lateral stâng), examinatorul va aplica un strat de gel atât la nivelul toracelui, cât și pe sonda de examinare. Transductorul va fi plasat pe toracele pacientului și va fi mișcat pentru a obține imaginile adecvate. Pacientul poate fi rugat să își modifice ușor poziția (înclinare față/spate) și să-și țină respirația pentru câteva clipe, astfel încât examinatorul să obțină cele mai bune imagini. Nu există restricții alimentare înainte de această examinare.

Ecocardiografia transesofagiană impune o serie de restricții și măsuri, necesare pentru siguranța pacientului. Înainte de efectuarea procedurii pacientul este instruit:

• Să nu mănânce sau să bea cu cel puțin 6 ore înainte de procedură;
• Să își administreze medicația cronică în mod obișnuit (însă cu o cantitate mică de apă);
• Să nu mănânce și să nu bea timp de 2 ore după procedură;
• Să vină însoțit, să nu conducă automobilul după procedură – în cazul în care procedura se face cu sedare;
• Să informeze medicul de eventuale alergii cunoscute (la latex, la anumite medicamente sau anestezice);
• Să informeze medicul dacă suferă de afecțiuni ale esofagului, ficatului;
• În cazul în care poartă proteză dentară, aceasta va fi scoasă în timpul procedurii;
• Dacă suferă de diabet insulinonecesitant, să informeze medicul astfel încât acesta să indice ajustarea dozei de insulină, având în vedere repausul alimentar din ziua respectivă.

Procedura de ecocardiografie transesofagiană presupune următoarele etape:

• Așezarea pacientului în decubit lateral stâng;
• Plasarea la nivelul toracelui a electrozilor de monitorizare și obținerea unui abord venos periferic în cazul în care se administrează sedare;
• Pulverizarea unui anestezic local la nivelul gâtului (de obicei xilină) pentru reducerea disconfortului aferent înghițirii sondei și administrarea medicației de sedare intravenos (de obicei midazolam);
• Fixarea între arcadele dentare a unei piese bucale de plastic, prin care se va introduce sonda de examinare;
• Pacientul poate simți un disconfort în momentul introducerii sondei, asemănător cu senzația de tuse sau vărsătură, care se va ameliora rapid.

Atât ecografia 2D, cât și cea 3D pot fi completate cu ecocardiografie cu bule (prin administrarea intravenoasă de ser fiziologic sau glucoză barbotate), pentru cercetarea existenței comunicărilor intracardiace (șunturi).

Pentru ecocardiografia de stres farmacologic, se recomandă oprirea tratamentului cu betablocante cu 24 de ore înainte de efectuarea testului.

În cadrul Spitalului Clinic SANADOR, se efectuează atât ecografii transtoracice, cât și ecografii transesofagiene, de către medici experimentați, cu echipamente de ultimă generație:

• Ecografie transtoracică 2D și 3D;
• Ecografie transesofagiană 2D și 3D (cu sedare asistată);
• Screening ecocardiografic de toxicitate în chimioterapia oncologică;
• Ecocardiografie cu testare cu bule;
• Ecocardiografie transtoracică cu substanță de contrast cu pasaj transpulmonar (Sonovue),
• Ecocardiografie de stres farmacologic cu dobutamină.

Programează-te!