Biopsia este extragerea pe cale chirurgicală sau prin punctie aspiratorie a unui fragment dintr-un țesut, pentru a fi studiat la microscop, în vederea stabilirii diagnosticului.

De cele mai multe ori, această procedura medicală este folosită pentru a stabili dacă pacientul suferă de un tip de cancer, însă poate fi utilizată și pentru a diagnostica o altă boală, spre exemplu infertilitatea. De obicei, medicul propune această varianta în momentul în care constată o anormalitate la nivelul țesutului și dorește să se asigure cu privire la cauze.

Majoritatea acestor intervenții sunt nedureroase și cu risc scăzut. În funcție de specificul situației, zona îndepărtată poate fi o bucățică de piele, țesut, organ sau tumoră.

Tipuri de biopsii

Numeroasele tipuri de biopsii care se efectuează în prezent în spitalele și laboratoarele din întreagă lume pot fi clasificate după două criterii: în funcție de tehnica prin care sunt realizate și în funcție de organul investigat. Medicul va alege modalitatea cea mai potrivită, în funcție de starea pacientului, însă în toate situațiile se va efectua o anestezie locală.

Biopsii în funcție de tehnica prelevării:

  • Prin excizie - se îndepărtează o suprafață mare de țesut;
  • Prin incizie - se îndepărtează o suprafață mică de țesut, cu ajutorul unui bisturiu;
  • Prin aspirație - medicul utilizează unul dintre acele de diferite grosimi, pentru a preleva celule dintr-o anumită zonă; cel mai adesea, se folosește în cazul tumorilor care pot fi palpate;
  • Prin endoscopie - medicul folosește un endoscop (un tub subțire și flexibil, dotat cu o sursă de lumina), pe care îl introduce în corpul pacientului (prin gură, rect, tractul urinar sau printr-o mică incizie la nivelul pielii); apoi, cu ajutorul unor unelte introduse prin endoscop, se prelevează mostre de țesut.

Biopsii în funcție de organul investigat:

  • Cutanată - la nivelul pielii, în cazul unei erupții sau leziuni suspecte;
  • Renală - efectuată de un urolog sau radiolog, cu ajutorul CT sau ultrasonografiei ori în timpul unei intervenții chirurgicale la rinichi;
  • Hepatică - numită și biopsie de ficat, reprezintă de peste 100 de ani principala metodă de diagnosticare a unei boli hepatice;
  • Osoasă - prelevarea unei mici bucăți de os, pentru stabilirea unui eventual diagnostic de cancer osos;
  • De intestin subțire - pentru această probă, pacientul trebuie să înghită o pastilă atașată de un endoscop, iar apoi este folosită aspirația pentru a trage specimenul în interiorul capsulei;
  • De sân - biopsia țesutului mamar va stabili dacă pacienta suferă sau nu de cancer de san;
  • Endometrială - în cazul în care testul Babeș-Papanicolau arată prezența unor celule precanceroase la nivelul uterului, această procedură va stabili dacă este vorba despre cancer al acestui organ al aparatului genital feminin;
  • Testiculară - de obicei, biopsia testiculară se folosește pentru confirmarea infertilității, în timp ce pentru cancer testicular se realizează o intervenție numită orhiectomie;
  • De prostată - mai multe astfel de intervenții cu ac sunt realizate la glanda prostatei.
  • De măduva osoasă - această biopsie se realizează pentru a confirma/infirma prezența unori boli canceroase/necanceroase, precum leucemie, limfom, infecții, anemie etc.

Biopsia prostatei prin fuzionarea în timp real a imaginii RMN cu imaginea ecografică (fusion biopsy) este o tehnică nouă, realizată cu ajutorul ecografului bk3000, unic în România.

Etapele biopsiei

Biopsiile diferă destul de mult între ele, în funcție de procedura folosită și de organul investigat. Cu toate acestea, pot fi trasate câteva etape specifice acestei operațiuni:

  1. Pregătirea pacientului.Pacientul va fi anesteziat local sau general (mai rar), apoi așezat într-o poziție care să faciliteze extragerea probei respective;
  2. Biopsia propriu-zisăDupă ce anestezicul și-a făcut efectul, are loc procedura propriu-zisă. Această poate dura câteva minute sau poate chiar o oră, în timp ce rezultatele vor fi gata în 2 până la 21 de zile. Recuperarea pacientului este de cele mai multe ori rapidă și nu necesită internare;
  3. Pregătirea probelor. Probele sunt de obicei ținute într-un amestec de apă și formaldehidă, în recipiente cu datele pacientului (nume, locul de pe corp de unde a fost extrasă proba etc.);
  4. Analizarea probelor. După ce au fost tratate cu anumiți coloranți, mostrele sunt analizate la microscop, urmărindu-se dimensiunea și forma celulelor/nucleului celulelor, dar și aranjamentul și dispunerea acestora.

Afecțiuni care pot fi diagnosticate

Pe lângă stabilirea diagnosticului de malignitate, această procedură se mai folosește și pentru diagnosticul bolilor hepatice, infecții, inflamații (cauza acestora) și ulcer peptic.

Galerie foto