Ce este incontinenta urinara? Este un simptom cauzat de anumite disfunctii ale vezicii urinare. Statistic, la nivel mondial, sunt inregistrate peste 200 de cazuri de incontinenta. Acest simptom afecteaza cu predilectie sexul feminin, cu o rata de 5 ori mai ridicata decat in randul barbatilor. Incontinenta urinara apare ca urmare a slabirii muschilor pelvini care sustin vezica si a muschiului sfincterian care controleaza fluxul urinar.

CAUZE SI FACTORI DE RISC

Incontinenta urinara este deseori asociata cu imbatranirea, cu toate ca poate aparea la orice varsta. In unele cazuri, pierderea involuntara de urina apare ca urmare a unui efort prelungit, a activitatii sexuale, dar si a altor cauze precum stranutul, tusea puternica sau chiar rasul cu pofta.

Sexul persoanei poate reprezenta un factor de risc, femeile fiind mai des afectate de incontinenta urinara, drept cauza a unui pelvis de dimensiuni mai mari si a unui tesut conjunctiv mai moale.

Printre principalele cauze se numara sarcina si nasterea, care au un efect de slabire a muschilor pelvini, afectand toti nervii din zona. Uneori, incontinenta urinara se instaleaza imediat dupa nastere, alteori dupa menopauza.

Un alt factor de risc il reprezinta prolapsul vaginal (muschii pelvini nu mai pot sustine vezica si aparatul reproducator), afectiunile zonei pelvine (infectii ale tractului urinar, ruptura de peritoneu, cancer de col) sau interventiile chirurgicale (histerectomia la femei sau adenomul de prostata la barbati).

De asemenea, poate reprezenta un factor de risc si obezitatea sau bronsita cronica.

TIPURI

Incontinenta urinara poate lua mai multe forme, cu simptome si frecventa diferite. Iata care sunt cele mai des intalnite tipuri de incontinenta urinara:

Incontinenta de stres – Este probabil cea mai des intalnita, fiind caracterizata prin pierderi de urina la cresterea presiunii abdominale. Astfel, aceasta forma de incontinenta urinara se manifesta in timpul tusei, rasului, stranutului sau a exercitiilor fizice stresante.

Incontinenta imperioasa (Vezica hiperactiva) – Aceasta forma se manifesta prin nevoia repetata, acuta, de a goli vezica urinara (senzatie aproape continua de urinare), greu de stapanit, care apare atat pe perioada zilei, cat si a noptii, cu sa fara eliminare de urina. Incontinenta imperioasa poate surveni concomitent celei de stres, caz in care se numeste incontinenta mixta.

Incontinenta de reflex – Survine in cazul tulburarilor sistemului nervos, atunci cand pacientul nu mai simte nevoia (reflexul) de a urina.

Incontinenta de “prea plin” – Este caracterizata prin pierderi de urina atunci cand vezica este prea plina.

DIAGNOSTIC

Pentru stabilirea unui diagnostic corect este nevoie de o cercetare atenta, putand fi vorba si de o combinatie de factori care pot declansa acest simptom. Medicul urolog poate solicita o evidenta a frecventei urinarilor si a volumului, notate intr-un carnet numit calendar mictional.

De asemenea, pentru stabilirea diagnosticului se folosesc si metodele imagistice (ecografie abdominala, cistoscopie, tomografie CT sau RMN) sau paraclinice (sumar de urina, urocultura). De regula, acest simptom nu poate fi prevenit, ci doar tratat. La pacientii cu incontinenta urinara, tratamentul poate depinde in functie de severitate si de starea organelor asociate (functiile renale, reproducatoare sau istoricul medical).

SANADOR