ESWL - litotriția extracorporală cu unde de șoc

Vrei să scapi de pietrele la rinichi fără operație? Programează o consultație la SANADOR și cere informații despre procedura ESWL - litotriția extracorporală cu unde de șoc!

Introdusă în practica medicală în urmă cu peste 30 de ani, mai exact în anul 1980, în Germania - ESWL (Extracorporeal Shock Wave Lithotripsy) - litotriția extracorporală cu unde de șoc constituie o metodă modernă minim invazivă de tratament a litiazei reno-ureterale care produce colică renală sau durere la urinare. La baza metodei stă dezintegrarea calculilor, ce se realizează prin unde de șoc produse în afara organismului (extracorporal), unde care penetrează țesuturile fără a produce leziuni ale acestora. Fragmentele rezultate prin dezintegrarea calculilor, numite concremente, se elimină spontan prin urină.

Watch on YouTube

Astfel, pacientul beneficiază de tratament fără a recurge la intervenție chirurgicală! În prezent, peste 85% dintre pacienții cu litiază ureterală și renală pot scăpa de pietre fără operație, având indicație de rezolvare prin litotriție extracorporală cu unde de șoc (ESWL). Aproximativ 10% dintre pacienți necesită intervenții endourologice (nefrotomie percutanată, ureteroscopie antero- și retrogradă) și doar 1-2% necesită intervenții chirurgicale clasice.

  • La baza metodei stă dezintegrarea calculilor, ce se realizează prin unde de șoc produse în afara organismului (extracorporal).

Perfecționarea continuă a echipamentelor de litotriție extracorporală, precum și a instrumentarului endoscopic au răsturnat complet indicațiile de tratament ale litiazei reno-ureterale. La aceasta se adaugă valul de presiune al pacienților ce solicită noua metodă de tratament, datorită suferinței clinice reduse (dispare plaga operatorie) și a reintegrării rapide socio-familiale (tratament ambulator sau în condiții de spitalizare de scurtă durată).

La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile ESWL sunt efectuate de Dr. Rucsandra Manu, medic primar chirurgie urologică, doctor în științe medicale, cu competențe în ESWL și ecografie, cu peste 30 de ani de experiență în tratamentul modern minim invaziv al pacienților cu litiază reno-ureterală, medic care a făcut parte din echipa care în 1992 a efectuat primele intervenții ESWL în Romania și care, până în prezent, a efectuat peste 30.000 de proceduri ESWL, tratând peste 24.500 de pacienți cu litiază reno-ureterală.

Pentru a efectua intervenția ESWL la Spitalul Clinic SANADOR, pacientul cu litiază urinară care optează pentru această metodă de tratament necesită o consultație, în vederea stabilirii indicației ESWL, la Dr. Rucsandra Manu.

Investigații pentru efectuarea ESWL

Protocolul de investigații și criteriile de selecționare ale pacienților pentru ESWL cuprinde:

  • Ecografia reno-vezicală;
  • Examenul radio-urografic;
  • Probe de funcție renală;
  • Hemoleucogramă;
  • Glicemie;
  • Probe de coagulare;
  • Sumar de urină;
  • Urocultură cu antibiogramă;
  • EKG + consult cardiologic;
  • Consult preanestezic.

Indicațiile litotriției extracorporale cu unde de șoc

Litotriptoarele s-au modificat foarte mult, s-au miniaturizat, sunt mult mai perfomante și mai ales sunt complet computerizate. În paralel, s-a dezvoltat și arsenalul terapeutic endourologic. Indicațiile clasice ale litotriției extracorporale nu s-au schimbat foarte mult.

Watch on YouTube

Se consideră că ESWL reprezintă prima opțiune terapeutică pentru pacienții cu litiază renală sau ureterală, proximală/distală, cu diametrul între 1-2 cm, care îndeplinesc următoarele condiții obligatorii pentru efectuarea cu succes a ESWL:

  • rinichi funcțional urografic sau tomografic;
  • rinichi fără o dilatație importantă a cavităților pielo-caliceale;
  • cale urinară liberă distal de sediul litiazei supuse tratamentului ESWL.
  • La Spitalul Clinic SANADOR, litotriția extracorporală cu unde de șoc se realizează cu aparatul de ultimă generație Compact Sigma.

Pot fi tratați și calculi mai mari de 2–3 cm prin ESWL, ca monoterapie, dacă în prealabil s-a protezat calea urinară cu o sondă autostatică double „J” sau în cadrul terapiei multimodale, asociat cel mai frecvent ureteroscopiei flexibile.

Contraindicațiile litotriției extracorporale cu unde de șoc

Litotriția extracorporală este metoda de tratament minim invazivă a litiazei reno-ureterale cu cele mai puține riscuri și complicații. Orice pacient cu calcul renal și/sau ureteral poate fi un potențial candidat pentru ESWL. Totuși, există câteva contraindicații absolute și relative.

Litotriția extracorporală este metoda de tratament minim invazivă a litiazei reno-ureterale cu cele mai puține riscuri și complicații.

Contraindicații absolute:

Contraindicații relative/temporare:

  • tulburări de ritm și de conducere (aritmii), pacienți cu pace-maker cardiac;
  • tulburări metabolice necorectate (diabet zaharat decompensat, ciroză hepatică decompensată);
  • tuberculoză activă;
  • anevrismul de aortă sau calcificări ale arterei renale;
  • contraindicații tehnice (obezitate peste 130 kg, pacienți mai înalți de 2 m sau mai scunzi de 1 m)
  • deformări ale coloanei vertebrale, micului bazin sau ale extremităților;
  • tratament medicamentos pentru afecțiuni asociate (tratament antiagregant-anticoagulant).

ESWL la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, litotriția extracorporală cu unde de șoc se realizează cu litotritorul de ultimă generație Compact Sigma, produs de compania germană Dornier MedTech, lider în tehnologie medicală, cunoscută pentru terapiile revoluționare în urologie și inventatoarea metodei.

  • Pentru programarea unei intervenții ESWL la Spitalul Clinic SANADOR, este necesară o consultație la Dr. Rucsandra Manu.

Compact Sigma este un aparat modular de litotriție, cu multiple utilizări, putând fi dotat cu diferite accesorii, cum sunt brațe-C, scanere cu ultrasunete și o masă complet motorizată pentru pacient, astfel încât acest dispozitiv se transformă într-o stație de lucru multifuncțională.

Brațul C mobil TCA6 este ideal pentru radioscopia din timpul procedurilor și permite vizualizarea organelor interne prin imagini redate continuu pe monitor, asemenea unui „film”.

Avantajele aparatului Compact Sigma

  • Rezultate clinice excelente prin reperare duală de mare precizie a calculilor, cu sisteme moderne ecografice și radiologice;
  • Dezintegrarea calculilor în particule foarte fine și nisip ce se elimină rapid și fără durere prin urină;
  • Localizarea precisă a calculilor și monitorizarea fragmentării în timp real pe parcursul ESWL, cu repoziționări în timpul procedurii în funcție de mișcările respiratorii și de migrarea fragmentelor;
  • Imagini ecografice și radiologice de claritate superioară;
  • Penetrarea în profunzime a undelor de șoc până la calcul, fără să producă leziuni ale țesuturilor și organelor pe care le traversează;
  • Spitalizare minimă a pacienților: intervențiile se efectuează în sistem modern de „one day surgery”, cu reintegrare rapidă socioprofesională și familială.

Compact Sigma este un aparat modular de litotriție, cu multiple utilizări.

Utilizările aparatul Compact Sigma

  • ESWL - litotriția extracorporală cu unde de șoc: pentru distrugerea calculilor renali și ureterali.
  • Endourologie – tratamentul multimodal al litiazei urinare.

Informații suplimentare și programări pentru intervenții ESWL: Ana-Maria Ionescu, tel. 0743.086.910, anamaria.ionescu@SANADOR.ro.

Programează o consultație!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR