Sindromul WPW (Wolff-Parkinson-White) se mai numește și sindrom de preexcitație și este o afecțiune cardiacă prezentă la naștere. În cazul sindromului WPW, pe lângă calea normală de conducere a impulsului electric de la atrii la ventriculi, există și o cale anormală, care conduce impulsul mult mai repede și provoacă tahicardie (bătăi rapide ale inimii).
În cele mai multe situații, nu se cunoaște cauza exactă a sindromului WPW. Există cazuri în care medicii au putut identifica mutații ale unei gene care ar putea fi responsabilă de producerea bolii. Această afecțiune se transmite în familie prin moștenirea mutației genetice și se mai numește sindromul de preexcitație ventriculară familială. În familiile unde există un asemenea diagnostic, este indicat un consult genetic, pentru evaluarea riscului.
Inima este alcătuită din patru camere, două situate sus (atrii) și două jos (ventriculi). Pentru ca inima să se contracte, are nevoie de un impuls electric. Acesta se formează în nodul sinusal situat în atriul drept. De la acest nod sinusal, impulsul ajunge la fiecare celulă din atrii, ceea ce va produce contracția musculaturii atriale, iar apoi impulsul ajunge la nodul atrio-ventricular situat la limita dintre atrii și ventriculi. La acest nivel, impulsul electric este încetinit pentru ca ventriculii să se poată umple cu sânge. De la nodul atrio-ventricular, impulsul ajunge la ventriculi care se contractă și pompează sângele în arterele mari ale corpului (artera aortă și artera pulmonară).
La o persoană sănătoasă, acest proces se realizează fără probleme, rezultând o frecvență cardiacă de 60-100 de bătăi pe minut în condiții de repaus. În cazul sindromului WPW, există o cale electrică suplimentară, care conectează atriile de ventriculi fără ca impulsul electric să treacă prin nodul atrio-ventricular, unde să fie încetinit. Această cale suplimentară de conducere se mai numește cale accesorie sau fascicul accesor. Astfel, impulsurile electrice ajung pe calea accesorie de la atrii la ventriculi cu o viteză mult mai mare decât ar ajunge prin calea normală, provocând bătăi rapide ale inimii.
Pacienții cu sindrom Wolff-Parkinson-White prezintă ca manifestare tipică tahicardia (bătăi cardiace rapide, cu frecvență de peste 100/minut). Episoadele de tahicardie pot apărea atât la efort, cât și în repaus și pot dura de la câteva secunde până la câteva ore.
Cele mai frecvente semne și simptome ale pacienților cu sindrom de preexcitație sunt:
Copii cu sindrom WPW pot prezenta:
Pentru a stabili diagnosticul de sindrom WPW sunt necesare mai multe investigații.
Electrocardiograma (EKG) este o investigație nedureroasă și ușor de efectuat, prin care se înregistrează activitatea electrică a inimii. Pacienții cu sindrom Wolff-Parkinson-White pot prezenta pe EKG un interval PR scurtat, un interval QRS alungit și o undă caracteristică acestei boli, numită undă delta.
Monitorizarea Holter ECG înseamnă înregistrarea activității inimii timp de 24 de ore sau uneori mai mult. Investigația poate depista unele aritmii asociate cu sindromul de preexcitație ventriculară precum: tahicardie paroxistică supraventriculară, fibrilație atrială sau flutter atrial. Aceste aritmii pot să nu fie depistate prin electrocardiograma simplă, deoarece aceasta înregistrează activitatea inimii doar timp de câteva secunde, de aceea poate fi necesară o monitorizare cu durată mai lungă.
Ecocardiografia este o investigație neinvazivă care poate evalua dimensiunile camerelor inimii, îngroșarea mușchiului cardiac și capacitatea de contracție a inimii. De asemenea, se poate folosi și pentru a exclude alte boli, precum cardiomiopatia hipertrofică, boala Ebstein sau transpoziția vaselor mari ale inimii.
Studiul electrofiziologic, o procedură de aritmologie intervențională, este un test folosit pentru a evalua sistemul electric al inimii și pentru a verifica dacă există tulburări ale ritmului cardiac. În timpul acestei investigații, medicul introduce câteva tuburi subțiri, numite catetere, printr-o venă de la nivelul zonei inghinale, care sunt ghidate apoi prin sistemul venos, până la inimă.
Odată ajunse în inimă, cateterele înregistrează semnale electrice din diferite puncte ale inimii și ajută medicul să își dea seama de unde provin ritmurile anormale. Medicul poate trimite prin intermediul cateterului semnale electrice la inimă, pentru a încerca să provoace ritmul cardiac anormal. De asemenea, în timpul studiului electrofiziologic, medicul poate să realizeze o hartă a impulsurilor anormale ale inimii, ca să afle locul de unde provin acestea și pentru ca ulterior să le îndepărteze, prin proceduri de ablație cardiacă.
Tratamentul recomandat pentru pacienții cu sindrom de preexcitație are două obiective: oprirea episoadelor de tahicardie atunci când acestea apar și prevenirea lor.
Oprirea episoadelor de tahicardie se poate face prin trei metode:
Manevrele vagale sunt tehnici prin care se stimulează nervul vag, fapt ce va duce la încetinirea ritmului cardiac. Cea mai cunoscută metodă este manevra Valsalva. În timpul acestei manevre, trebuie să trageți aer în piept și apoi să încercați să expirați cu putere, ținând gura și nasul închise timp de 10-15 secunde. O altă manevră este masajul sinusului carotidian. În timpul acestei manevre, medicul cardiolog aplică o presiune cu degetele în partea laterală a gâtului timp de 5-10 secunde. Masajul sinusului carotidian trebuie evitat la persoanele cu plăci de ateroscleroză la nivelul arterei carotide, deoarece acestea se pot rupe și pot duce la accident vascular cerebral.
În cazul în care manevrele vagale nu opresc episodul de tahicardie, în spital se pot administra unele medicamente, pentru a încetini bătăile inimii. Adenozina se administrează prin injecție intravenoasă și poate bloca semnelele electrice anormale ale inimii.
În cazul în care nici manevrele vagale și nici medicamentele nu reușesc să încetinească ritmul inimii, medicul poate administra un șoc electric la nivelul pieptului pentru a readuce bătăile inimii la un ritm normal. Procedura se numeste cardioversie electrică.
Prevenirea episoadelor de tahicardie se poate face printr-o procedură numită ablație cardiacă și cu ajutorul medicamentelor.
Ablația cardiacă este o procedură intervențională, prin care medicul poate distruge mici zone de țesut care ar putea cauza bătăile anormale ale inimii sau poate întrerupe calea anormală care provoacă sindromul WPW. Această procedură nu se recomandă la toate persoanele cu aritmii, ci doar la persoanele simptomatice, care au anumite aritmii care nu pot fi tratate cu medicamente.
Ablația cardiacă sau terapia ablativă se face într-un laborator de electrofiziologie. Medicul indroduce trei sau patru catetere printr-o venă de la nivelul regiunii inghinale, apoi acestea sunt ghidate prin sistemul venos până la nivelul inimii. După ce cateterele au fost plasate, electrozii de la capetele lor sunt folosite pentru a stimula inima și pentru a localiza calea anormală prin care sunt conduși stimulii electrici. Apoi, medicul va folosi curenți de radiofrecvență sau de energie cu temperatură scăzută pentru a întrerupe calea anormală, iar stimulii vor circula doar pe calea fiziologică.
Medicamentele antiaritmice administrate zilnic pot ajuta la prevenirea episoadelor de tahicardie, prin încetinirea impulsurilor electrice din inimă.
Secția de Cardiologie Intervențională a Spitalului Clinic SANADOR dispune de un Laborator de Electrofiziologie și Dispozitive Implantabile dotat cu echipamente performante, de ultimă generație, pentru tratamentul aritmiilor și al altor afecțiuni cardiovasculare care necesită proceduri de electrofiziologie. Printre cele mai frecvente intervenții de aritmologie intervențională se numără ablațiile cu radiofrecvență pentru tratamentul aritmiilor, inclusiv pentru sindromul WPW.
Procedurile de ablație cardiacă realizate cu succes la Spitalul Clinic SANADOR nu sunt dureroase, riscurile și disconfortul sunt minime, iar pacientul poate fi externat chiar și în aceeași zi, la scurt timp după intervenție.
Laboratorul de Electrofiziologie al Spitalului Clinic SANADOR este dotat cu console multi-canal și cu sisteme 3D/4D de cartografiere color în timp real, care permit realizarea unei hărți intracardiace tridimensionale. De asemenea, cateterele de ablație sunt ghidate printr-un sistem de triangulație de tip GPS, pentru un tratament cât mai sigur și precis.
La pacienții cu sindrom WPW se recomandă un stil de viață sănătos, care presupune:
Programare online
Rezultate analize
+4.021.969.969
