Ce este retenția urinară
Retenția urinară reprezintă inabilitatea de a elimina în mod voluntar urina sau o cantitate suficientă de urină, astfel încât vezica urinară fie nu se golește complet, fie acumulează lichidul în exces. Retenția de urină nu este considerată o afecțiune în sine, ci mai degrabă o problemă legată de prezența altor boli, cum ar fi afecțiunile prostatei.
-
Dacă ai simptome de retenție urinară acută, vino la Compartimentul de Primiri Urgențe* SANADOR!
Retenția urinară este mai comună în rândul bărbaților și afectează mai frecvent persoanele vârstnice, fiind foarte rar întâlnită la copii. Poate fi de două tipuri:
- Retenție urinară acută: Incapacitatea de a urina apare brusc și se asociază cu dureri severe, fiind o urgență în urologie, pentru că poate pune viața în pericol. Deși pacientul are vezica urinară plină și simte o nevoie puternică de a urina, nu poate elimina deloc lichidul. În lipsa tratamentului, vezica crește excesiv în volum și pune presiune pe țesuturile din jur.
- Retenție urinară cronică: Se dezvoltă progresiv, în timp. Pacientul poate urina, însă nu elimină întreaga cantitate de urină. Astfel, vezica urinară nu se golește complet.