Când este indicată chirurgia urologică pentru cancer
De obicei, există mai multe etape anterioare chirurgiei oncologice pentru tumorile aparatului genito-urinar. Decizia de a interveni prin chirurgie urologică pentru cancer se poate lua prin evaluări sistematice sau, în situații particulare, poate apărea și necesitatea unei operații în regim de urgență, mai ales când boala a evoluat până la realizarea unei obstrucții a căilor urinare.
Pacientul se poate adresa medicului urolog în următoarele situații:
- prezintă o simptomatologie precum: hematurie, disurie, retenție urinară, infecții urinare repetate, dureri lombare sau la nivel pelvin, manifestări instalate de un anumit interval de timp;
- în urma unor investigații de rutină precum analize de sânge, sumar de urină și sediment, ecografie abdominală se constată o afectare a aparatului urinar, situație care necesită continuarea investigațiilor la medicul specialist;
- necesitatea efectuării de urgență a unei consultații de urologie pentru rezolvarea unor suferințe care afectează grav starea pacientului, precum: retenția urinară acută prin glob vezical, colica renală, insuficiența renală acută sau anuria. Unele urgențe urologice pot avea chiar o rezolvare directă chirurgicală, urmând ca ulterior să se realizeze investigații suplimentare după depășirea episodului acut, amenințător de viață.
Pornind de la o simptomatologie generată de afectarea aparatului urinar, prin analize din ce în ce mai amănunțite și prin investigații imagistice, respectiv CT, RMN, uro-CT, uro-RM, cistoscopie și alte proceduri de endourologie, se ajunge la stabilirea diagnosticului.
Dacă este vorba despre o formațiune tumorală, aceasta poate necesita efectuarea biopsiei sau dacă este de dimensiuni mici și ușor abordabilă în ansamblul ei, se poate realiza de la început extirparea în totalitate a formațiunii tumorale, prin chirurgie pentru cancer urologic, cu respectarea limitelor de siguranță, respectiv delimitarea unor zone de țesut sănătos de jur împrejurul tumorii.
Diagnosticul de tumoră malignă se stabilește în urma unui examen histopatologic, realizat din fragmentul extras prin biopsie sau din tumora extrasă în totalitate.
După realizarea unei biopsii, decizia de operație pentru cancer urologic se ia în comisia oncologică multidisciplinară - Tumor Board - formată din chirurg urolog, oncolog, radioterapeut. Medicii vor evalua siguranța efectuării intervenției și necesitatea combinării cu un alt tip de terapie, fie anterior operației, fie ulterior, pentru a reduce cât mai mult riscul diseminării celulelor canceroase, mai ales în cazul tumorilor extinse, de dimensiuni mari sau cu prezența invaziei vasculare.
O intervenție chirurgicală pentru cancer urologic poate avea intenție curativă, prin îndepărtarea în totalitate a tumorii sau intenție paliativă, prin realizarea unei intervenții care doar îmbunătățește funcționarea aparatului urinar, nu îndepărtează tumora decât parțial sau uneori creează o derivație în așa fel încât rinichii să își poate îndeplini funcția.
-
La Spitalul Clinic SANADOR beneficiezi de proceduri moderne, cu recuperare rapidă și rezultate excelente.
Programează-te!