Ce este sindromul hepato-renal

Sindromul hepato-renal este o complicație severă și potențial letală a bolii hepatice avansate, în special a cirozei. SANADOR oferă pacienților acces la consultații de multidisciplinare, la analize de laborator de înaltă acuratețe și investigații imagistice avansate, pentru diagnostic corect și tratament eficace.

Această afecțiune determină o disfuncție progresivă a rinichilor în absența unei boli renale preexistente sau a unor leziuni structurale ale rinichilor.

Mecanismul principal implicat constă în constricția severă a vaselor de sânge renale, ca răspuns la insuficiența hepatică. Această vasoconstricție reduce semnificativ perfuzia renală, afectând filtrarea sângelui și excreția toxinelor.

Sindromul hepato-renal se instalează brusc și necesită intervenție medicală de urgență. În stadiile avansate, acumularea de toxine cauzată de disfuncția renală agravează insuficiența hepatică, contribuind la deteriorarea sănătății pacientului. De cele mai multe ori, singura soluție curativă eficientă este transplantul hepatic, care poate restabili atât funcția hepatică, cât și cea renală.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tipuri de sindrom hepato-renal

Sindromul hepato-renal se împarte în două tipuri în funcție de ritmul de progresie al insuficienței renale: sindrom hepato-renal tip 1 și sindrom hepato-renal tip 2.

Tipul 1 reprezintă forma acută, cu o evoluție rapidă. Funcția rinichilor se deteriorează brusc, în decurs de câteva zile sau săptămâni. Această formă apare frecvent ca răspuns la un factor declanșator acut, cum ar fi o infecție severă sau o hemoragie digestivă, într-un context de boală hepatică avansată. Deteriorarea renală într-un sindrom hepato-renal tip 1 este profundă și necesită intervenție medicală de urgență, având un prognostic nefavorabil în lipsa unui transplant hepatic.

Tipul 2 are o evoluție lentă și progresivă, de-a lungul unor săptămâni sau luni. Simptomele într-un sindrom hepato-renal tip 2 sunt mai discrete, iar afectarea renală are o evoluție progresivă. Este adesea asociat cu ascită refractară, o complicație frecventă a cirozei avansate, greu de controlat cu tratament convențional. Deși mai puțin agresiv decât tipul 1, acest tip de sindrom hepato-renal indică o afectare hepatică severă cronică și necesită monitorizare atentă.

  • Vino la SANADOR pentru investigații avansate, esențiale în stabilirea unui diagnostic rapid și precis!

Cauze și factori de risc pentru sindromul hepato-renal

Mecanismele exacte care duc la apariția unui sindrom hepato-renal sunt încă studiate. Deși rinichii nu prezintă afectare structurală, aceștia își pierd capacitatea de a funcționa normal din cauza unei scăderi semnificative a fluxului sanguin renal, provocată de o constricție accentuată a vaselor care îi irigă.

Pe lângă mecanismele de fond, există factori declanșatori care pot precipita instalarea unui sindrom hepato-renal. Cel mai frecvent este peritonita bacteriană spontană, o infecție a peritoneului frecvent asociată cu ascita.

Alte cauze de sindrom hepato-renal includ:

Deși afecțiunea afectează în mod egal bărbații și femeile, apare cu precădere la pacienții cu ciroză decompensată și ascită. Medicii estimează că până la 10% dintre persoanele cu ciroză și ascită dezvoltă sindrom hepato-renal. Totuși, acesta poate apărea și în alte forme de afectare hepatică severă, cum ar fi insuficiența hepatică fulminantă.

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Semne și simptome ale sindromului hepato-renal

Sindromul hepato-renal prezintă simptome nespecifice care reflectă atât afectarea funcției renale, cât și stadiul avansat al bolii hepatice.

Debutul este adesea subtil, cu semne generale de stare de rău, precum oboseală persistentă, greață, dureri abdominale și un gust neplăcut în gură. Aceste manifestări pot fi ușor trecute cu vederea, însă ele preced deteriorarea funcțională a rinichilor în contextul unei insuficiențe hepatice.

Pe măsură ce boala hepatică avansează, apar simptome caracteristice, precum icterul, pruritul cutanat, echimozele și hemoragiile ușoare, urină închisă la culoare și materii fecale decolorate. Abdomenul poate deveni vizibil mărit din cauza acumulării lichidului de ascită sau a măririi ficatului și măririi splinei (hepatosplenomegalie).

În forma acută, adică sindrom hepato-renal tip 1, apar semne de insuficiență renală severă, cum ar fi scăderea debitului urinar, acumularea de lichid în țesuturi (edeme) din cauza deteriorării rapide a funcției renale. Această formă progresează rapid și poate deveni letală în absența unei intervenții rapide.

În forma cronică, adică sindrom hepato-renal tip 2, simptomele evoluează lent, pe parcursul a unor săptămâni sau luni. Insuficiența renală progresează gradual, iar acumularea de lichid la nivel abdominal devine refractară la tratamentul diuretic. De obicei, encefalopatia hepatică este absentă, iar icterul este mai puțin pronunțat, ceea ce face ca forma cronică să fie uneori diagnosticată cu întârziere.

În formele severe, se poate instala encefalopatia hepatică, o tulburare neuropsihică determinată de acumularea de toxine în sânge care ajung la creier, cauzând confuzie, dezorientare, somnolență sau chiar delir.

Orice modificare bruscă a stării neurologice, apariția edemelor sau agravarea ascitei trebuie tratate ca urgențe medicale, întrucât indică o deteriorare severă a funcției renale și hepatice.

Diagnosticul de sindrom hepato-renal

Diagnosticul de sindrom hepato-renal se bazează pe excluderea altor cauze posibile de insuficiență renală în contextul unei boli hepatice avansate.

Primul pas constă în confirmarea prezenței unei afecțiuni hepatice avansate, de regulă ciroză, asociată cu hipertensiune portală. În paralel, medicii identifică semne clinice sugestive, precum ascita, icterul, ginecomastia, echimozele cutanate sau ulcerațiile tegumentare, observate în timpul examenului fizic.

Odată ce afectarea hepatică este stabilită, medicii evaluează funcția renală. Nivelul crescut de creatinină serică constituie un indicator esențial al disfuncției renale. Totuși, diagnosticul de sindrom hepato-renal poate fi stabilit doar după excluderea altor cauze de insuficiență renală, cum ar fi infecțiile bacteriene, șocul hemodinamic, uropatiile obstructive, afecțiunile parenchimatoase renale sau utilizarea medicamentelor nefrotoxice.

În acest scop, medicii recomandă efectuarea analizelor de sânge și urină care măsoară funcția hepatică și renală, dar și teste imagistice (ecografie abdominală, CT sau RMN) pentru a exclude leziuni structurale ale rinichilor sau ale căilor urinare. Nivelul scăzut de proteinurie și absența semnelor de boală renală primară sugerează o afectare funcțională, caracteristică acestui sindrom.

Un criteriu diagnostic important este lipsa îmbunătățirii funcției renale după oprirea tratamentului diuretic și administrarea de albumină intravenoasă, ceea ce indică faptul că insuficiența renală nu este cauzată de hipovolemie sau dezechilibre electrolitice tranzitorii.

În cazuri rare, sindromul poate apărea și în alte contexte decât ciroza, cum ar fi insuficiența hepatică fulminantă, motiv pentru care pot fi necesare investigații suplimentare pentru hepatitele virale sau alcoolice.

Tratamentul pentru sindromul hepato-renal

Tratamentul sindromului hepato-renal are ca scop principal menținerea funcției renale și gestionarea afecțiunii hepatice severe care stă la bază. Singura opțiune curativă este transplantul hepatic, însă nu toți pacienții sunt eligibili, iar accesul este limitat de lista de așteptare.

Până la transplant, tratamentul urmărește stabilizarea pacientului prin întreruperea medicației nefrotoxice (în special diuretice), administrarea de lichide și albumină intravenos, paracenteză pentru ascită și utilizarea vasoconstrictoarelor pentru îmbunătățirea perfuziei renale. În cazurile grave, medicul recurge la dializă ca măsură temporară de susținere.

Transplantul hepatic este singura soluție definitivă, cu șanse variabile de recuperare a funcției renale. În unele cazuri, poate fi necesară dializă pe termen lung sau transplant renal suplimentar.

Prevenirea sindromului hepato-renal

Prevenirea sindromului hepato-renal se bazează în principal pe menținerea sănătății ficatului și pe gestionarea corectă a bolilor hepatice cronice înainte ca acestea să progreseze spre ciroză. Întrucât afecțiunile hepatice evoluează lent, adesea pe parcursul mai multor ani, persoanele diagnosticate în stadii incipiente au șanse semnificative de a încetini sau chiar de a inversa evoluția bolii prin măsuri terapeutice și modificări ale stilului de viață.

Renunțarea la consumul de alcool, scăderea în greutate și adoptarea unei diete echilibrate reprezintă pași esențiali în reducerea riscului de progresie a bolii hepatice. Prevenirea hepatitelor virale, o cauză majoră a cirozei, contribuie semnificativ la menținerea funcției hepatice.

Pentru persoanele deja diagnosticate cu ciroză, prevenirea sindromului hepato-renal nu este întotdeauna posibilă, însă riscul poate fi diminuat prin prevenirea factorilor declanșatori, în special a peritonitei bacteriene spontane unde se poate administra tratament cu antibiotic ca măsură profilactică.

Monitorizarea regulată a funcției hepatice la persoanele cu risc de ciroză, prin analize de sânge și investigații imagistice, permite identificarea timpurie a complicațiilor și intervenția promptă.

  • Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!

Prognostic pentru pacienții cu sindrom hepato-renal

Prognosticul în sindromul hepato-renal este strâns legat de posibilitatea efectuării unui transplant hepatic. În absența acestuia, evoluția este nefavorabilă, iar supraviețuirea este sever limitată.

Formele acute de insuficiență renală asociate bolii hepatice avansate au o rată mediană de supraviețuire de aproximativ 2 săptămâni, în timp ce formele cu progresie mai lentă permit o supraviețuire medie de 3-6 luni.

În cazul pacienților care beneficiază de un transplant hepatic, perspectivele se îmbunătățesc considerabil. Rata de supraviețuire la trei ani după transplant în rândul celor diagnosticați cu sindrom hepato-renal este de aproximativ 60%. Majoritatea pacienților cu transplant hepatic își recapătă treptat funcția renală în săptămânile următoare intervenției. Totuși, un procent redus, de aproximativ 5%, poate necesita dializă pe termen lung.

Diagnostic și tratament la SANADOR

La Centrul Integrat de Excelență în Boli Hepatice SANADOR, pacienții beneficiază de servicii medicale integrate, esențiale pentru diagnostic precoce și management eficient ale afecțiuniloe hepatice. Investigațiile imagistice de ultimă generație, precum RMN 3Tesla și CT 128 slice, analizele de laborator cu acuratețe ridicată și consultațiile de specialitate contribuie la identificarea rapidă a complicațiilor renale asociate bolilor hepatice.

Echipa medicală experimentată evaluează fiecare caz în mod individual, asigurând un plan de tratament personalizat, adaptat stadiului bolii și nevoilor pacientului. În cazul în care este recomandat tratament chirurgical, pacienții beneficiază de operații realizate în deplină siguranță la Spitalul Clinic SANADOR, într-un bloc operator bine dotat, cu sprijinul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I, care asigură îngrijiri avansate de specialitate inclusiv pentru pacienții supuși unui transplant hepatic.

Pacienții cu urgențe medicale au acces la Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Clinic SANADOR, unde funcționează nonstop 26 de linii de gardă.

Programează-te la SANADOR!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR