Peritonita

Ce este peritonita?

Peritonita este inflamația peritoneului provocată de o infecție bacteriană (cel mai frecvent) sau fungică, ori de substanțe iritante (de exemplu, bilă, acid gastric, medicamente). Peritoneul este o membrană seroasă subțire, elastică și sterilă, care căptușește cavitatea abdominală și se întinde de la nivelul toracelui (sub diafragmă) până la bazin, acoperind toate organele din abdomen.

Deși termenul de peritonită se referă, în general, la inflamația difuză a peritoneului (peritonită generalizată), abcesul intra-abdominal este considerat o formă localizată de peritonită. Peritonita reprezintă o urgență chirurgicală, care, în lipsa tratamentului, duce la deces.

• 
  Nu aștepta apariția complicațiilor! Programează-te la SANADOR!

Tipuri de peritonită

Peritonita poate fi primară (rară în prezent, datorită tratamentelor cu antibiotice), secundară (aproximativ 90% dintre cazuri) și terțiară.

Peritonita primară mai este denumită și peritonită bacteriană spontană, deoarece tractul gastrointestinal nu este perforat, iar sursa de contaminare se află la distanță de cavitatea peritoneală. La adulți, acest tip apare pe fondul suprainfectării lichidului de ascită la bolnavii cu ciroză hepatică sau a cateterelor de dializă la pacienții cu boală cronică de rinichi, care beneficiază de dializă peritoneală. La copii, apare mai frecvent între 4 și 9 ani, în cadrul sindromului nefrotic, al cirozei sau imunodeficienței. 

Peritonita secundară sau peritonita acută apare prin contaminarea directă a peritoneului, care poate fi cauzată de:

• perforația unui apendice cangrenos ori flegmonos în apendicita acută (cel mai frecvent);
• perforația unui ulcer gastric sau ulcer duodenal, ori a unui diverticul (în diverticuloză) sau a unei ulcerații intestinale în boala Crohn, ori în rectocolita ulcero-hemoragică;
• pancreatită acută sau perforația unui colecist inflamat în colecistita acută;
• ruptura unei sarcini ectopice sau complicația unei torsiuni de ovar;
• ruptura unui abces tubo-ovarian, secundar unei boli inflamatorii pelviene netratate;
• traumatisme (peritonite post-traumatice, care pot apărea în accidente rutiere grave);
• intervenții chirurgicale (peritonite postoperatorii).

Peritonita terțiară este o formă de peritonită difuză, care persistă sau reapare după 48 de ore de la realizarea tratamentului corespunzător. Apare din cauza scăderii imunității pacientului și duce frecvent la insuficiență multiplă de organe. Peritonitele de origine fungică și cele cauzate de bacterii slab patogene fac parte din categoria peritonitelor terțiare.

Cauze și factori de risc

Peritonita bacteriană spontană (forma primară) este cauzată cel mai adesea de bacterii Gram pozitive prezente la nivel tegumentar (Staphylococcus aureus sau S. epidermidis) ori, în cazul bolnavilor de ciroză, de streptococ β-hemolitic sau diferite specii de pneumococ. Ascita (prezența lichidului liber în cavitatea abdominală) este principalul factor de risc pentru apariția acestei forme de peritonită.

Peritonita acută (forma secundară) apare prin perforația unui organ (de exemplu, bilă, colon sau intestin subțire), care duce la vărsarea conținutului acestuia în cavitatea peritoneală și la declanșarea unei reacții inflamatorii sistemice. Sângerarea în peritoneu se poate complica, de asemenea, cu peritonită. Mult mai rar, boala este declanșată de dehiscența unei anastomoze digestive, ori de lezarea accidentală în timpul colonoscopiei sau endoscopiei digestive. De asemenea, poate să apară ca o complicație a unor afecțiuni digestive, cum este colita ischemică.

În general, peritonita la copii apare în urma unui apendice perforat (peritonită apendiculară), iar la adulți fie reprezintă o complicație a colecistitei lăsate netratate (peritonită biliară), fie apare în contextul unor afecțiuni ginecologice, precum:

• sarcina extrauterină (ectopică) care se poate rupe, iar conținutul se revarsă în abdomen;
• prezența de metastaze peritoneale;
• perforațiile sau abcesul uterin postpartum (după naștere);
• propagarea unei infecții genitale (de exemplu, gonococică).

Deși peritonita acută este polimicrobiană, germenii izolați cel mai frecvent pe medii de cultură sunt Escherichia coli, (care determină infecție cu Escherichia coli), Enterococcus fecalis și Bacteroides fragilis.  

• 
  Complicațiile peritonitei pot fi severe. Programează-te!

Cum se manifestă peritonita?

În general, debutul simptomelor este brusc, prin durere abdominală severă, accentuată de tuse și inspirație, care inițial este localizată în dreptul organului perforat (de exemplu, fosa iliacă dreaptă în apendicită sau hipocondrul drept în colecistită), dar ulterior devine difuză, pe măsură ce apare iritația peritoneală. Alte simptome includ:

• agitație și anxietate (la debut), urmate de confuzie;
• febră, frisoane și transpirații;
• scăderea poftei de mâncare (anorexie);
• greață și vărsături;
• diaree (mai ales la copii);
• flatulență și senzație de „prea plin”.

Oprirea tranzitului pentru materii fecale și gaze apare în primă fază ca un reflex de apărare al organismului, care poate fi însoțit și de reducerea cantității de urină (oligurie). La toate acestea se poate adăuga și deshidratarea, cu mucoase uscate și senzația de sete.

În peritonita bacteriană spontană, durerea abdominală este vagă și de multe ori nu este însoțită de restul simptomelor, fiind descoperită în urma analizei lichidului de ascită. De asemenea, în forma terțiară de peritonită, simptomatologia nu este alarmantă și de obicei bolnavul este afebril.

Diagnosticul de peritonită

Diagnosticul de peritonită se stabilește de obicei în Compartimentul de Primiri Urgențe, pe baza anamnezei și a examenului clinic. În forma clasică de peritonită acută, bolnavul este palid, anxios cu abdomenul imobil, retractat. De multe ori, pacientul nu se poate deplasa din cauza durerii, adoptând o poziție antalgică pe targă sau în pat cu gambele flectate pe coapse și coapsele pe abdomen. Palparea abdomenului (atunci când este posibilă) evidențiază apărare musculară (în stadiile incipiente), care evoluează spre contractură musculară (semn clasic de peritonită, care însă lipsește în formele spontane). Atunci când contractura este generalizată, apare clasicul „abdomen de lemn”.

Investigațiile de laborator sunt nespecifice, dar evidențiază leucocitoză (creșterea numărului de leucocite) și semne de inflamație (VSH crescut și proteina C-reactivă crescută). În funcție de etiologie, se pot observa și creșteri ale amilazei sau lipazei serice (în pancreatită), ori ale bilirubinei sau fosfatazei alcaline (în colecistita acută). Creșterea ureei și a creatininei serice indică instalarea insuficienței renale acute.

Explorările imagistice efectuate în urgență includ radiografia abdominală simplă (care indică pneumoperitoneu – acumulare de aer sau gaz în cavitatea peritoneală) și ecografia abdominală (care evidențiază colecții lichidiene, fiind preferată mai ales la copii).

Tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sunt indicate la pacienții stabili, care nu necesită imediat o intervenție chirurgicală. Cele două investigații permit identificarea cu precizie a cauzei peritonitei.

Puncția peritoneală simplă sau puncția-lavaj este indicată mai ales în peritonita bacteriană spontană și în forma terțiară. Aceasta se realizează sub ghidaj ecografic și permite evidențierea și numărarea celulelor (examen citologic) și izolarea germenilor cauzatori pe medii de cultură (examen bacteriologic sau fungic).

Complicațiile provocate de peritonită

Complicațiile peritonitei netratate sunt foarte grave și includ:

• tulburări cardiovasculare: tahicardie, frecvență cardiacă oscilantă și hipotensiune arterială;
• aderențe peritoneale;
• insuficiență renală acută;
• septicemie (pătrunderea germenilor în sânge);
• coagulare intravasculară diseminată (multiple cheaguri de sânge);
• tulburări respiratorii, respectiv sindrom de detresă respiratorie acută.

• 
  Pentru investigații și tratamente moderne, alege SANADOR!

Tratamentul pentru peritonită

Tratamentul peritonitei constă în susținerea funcțiilor vitale, administrarea de antibiotice (empirică în urgențe) și intervenția chirurgicală (în peritonita generalizată). Compensarea funcțiilor vitale include:

• post negru și administrare intravenoasă de analgezice și antispastice;
• reechilibrare electrolitică (perfuzii cu glucoză sau NaCl);
• transfuzii de sânge și plasmă (mai ales în politraumatisme);
• hemodializă;
• susținerea tensiunii arteriale și a funcției cardiace prin medicație vasopresoare;
• oxigenoterapie, iar atunci când este cazul, intubație oro-traheală și ventilație mecanică.

Intervenția chirurgicală se poate realiza prin metoda clasică (deschisă – laparotomia mediană largă) sau prin laparoscopie (mai ales la copiii cu apendicită sau în peritonitele de cauză genitală). Indiferent de metoda aleasă, sursa de contaminare a peritoneului trebuie suprimată, fiind urmată de aspirația și evacuarea colecțiilor, prin lavaj peritoneal abundent (2-3 L de ser fiziologic cald și soluții antiseptice).

Diagnosticul și tratamentul peritonitei la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de toate investigațiile necesare pentru stabilirea diagnosticului de peritonită, rapid și precis, prin scanări imagistice performante – radiografie abdominală, tomografie computerizată, RMN cu putere 3 Tesla.

Tratamentul prin intervenție chirurgicală se realizează în siguranță la Spitalul Clinic SANADOR, prin operație deschisă sau laparoscopic, în funcție de indicație. Intervențiile chirurgicale se desfășoară într-un bloc operator modern, conectat la o Secție de Terapie Intensivă performantă, unde lucrează o echipă medicală experimentată, pregătită pentru situații limită.

De asemenea, pacienții cu peritonită care se prezintă la Compartimentul de Primiri Urgențe SANADOR beneficiază de cele mai bune îngrijiri medicale. Analizele medicale se pot realiza inclusiv în sistem point-of-care, la patul bolnavului, iar investigațiile imagistice necesare pentru stabilirea diagnosticului sunt disponibile non-stop. După stabilirea diagnosticului, echipa departamentului de Chirurgie generală asigură toate procedurile de tratament cu caracter de urgență (life saving surgery), pentru pacienții aflați în stare critică.

Cum poate fi prevenită peritonita?

Tratarea din timp a afecțiunilor cronice, trenante, este esențială în prevenirea peritonitei. De exemplu, bila poate fi îndepărtată chirurgical, dacă pacientul suferă de colecistită cronică, cu multiple episoade de acutizare.

Infecțiile genitale trebuie tratate din timp, prin administrarea corectă a antibioticelor, doar la recomandarea medicului ginecolog. Gastritele și afecțiunile inflamatorii ale intestinului trebuie identificate și tratate corespunzător de medicul gastroenterolog, pentru a preveni perforația și instalarea complicațiilor de tipul peritonitei.

Pacienții care beneficiază de dializă peritoneală pot preveni apariția peritonitei bacteriene spontane prin:

• spălarea mâinilor cu apă și săpun înainte de fixarea cateterului;
• purtarea măștii chirurgicale în timpul dializei;
• aplicarea de antiseptice pe pielea din jurul tubului de cateter;
• păstrarea echipamentelor de dializă într-un mediu curat, igienizat.

• 
  Vino la SANADOR pentru tratamente de ultimă generație!

Programează-te!