Patru ani de la primul transplant hepatic din sistemul medical privat din România

La 22 februarie 2024, aniversăm patru ani de la primul transplant hepatic de la donator viu, realizat cu succes în sistemul medical privat din România, la Spitalul Clinic SANADOR, de echipa chirurgicală condusă de Prof. Dr. Irinel Popescu și Prof. Dr. Vlad Brașoveanu.

Alături de pacientul Gheorghe Dima, la patru ani de la transplantul hepatic realizat la Spitalul Clinic SANADOR, sunt Prof. Dr. Irinel Popescu, Prof. Dr. Vlad Brașoveanu, Dr. Andrei Cristea

Poveștile pacienților noștri sunt unice, iar fiecare etapă care se încheie cu succes confirmă încă odată pasiunea noastră pentru excelență și misiunea pe care ne-am asumat-o, aceea de a oferi fiecărui pacient servicii medicale la cele mai înalte standarde.

Gheorghe Dima avea 53 de ani în momentul în care viața i s-a schimbat total. Suferea deja de prea mult timp de o afecțiune foarte gravă, ciroză hepatică cu hepatocarcinom și tromboză totală de venă portă, iar singura soluție ca acesta să se vindece era transplantul hepatic. Salvarea a venit chiar de la fiul său, în vârstă de 24 de ani la momentul respectiv, care i-a donat o parte din ficat.

„Simt că am renăscut! Nu credea nimeni că voi reuși. Este un sentiment unic și este foarte greu de descris în cuvinte!” Așa își amintește Gheorghe Dima ziua de 22 februarie 2020. „Viața de acum arată mult mai bine ca înainte de transplant. Eu sunt foarte, foarte bine, mi-am reluat toate activitățile pe care le făceam și când eram sănătos. Mulțumesc din inimă pentru tot ce au făcut pentru mine. Din suflet le spun să fie sănătoși, să facă în continuare pentru alții ce au făcut pentru mine și să le ajute Dumnezeu să aibă cât mai multe reușite. Este ceva de la Dumnezeu, cu ajutorul medicilor și cu ajutorul Spitalului Clinic SANADOR”, povestește pacientul, cu multă emoție.

Intervenția de transplant a fost una foarte complexă și a implicat practic mai multe intervenții chirurgicale distincte – prelevarea de la donator, respectiv eliminarea ficatului bolnav și transplantarea grefei la primitor. Procedurile au avut loc în blocul operator de la Spitalul Clinic SANADOR, unul dintre cele mai bine dotate din România. Intervenția, care a durat mai bine de nouă ore, nu ar fi fost posibilă fără sprijinul asigurat de Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, acreditată ca secție ATI de categoria I – nivel de competență extinsă, nivelul maxim de competență posibil, obligatoriu pentru o intervenție majoră de chirurgie hepatică.

„Acest transplant a fost primul realizat într-un spital privat. Sistemul de sănătate este unul singur, iar sistemul public trebuie să colaboreze cu cel privat și invers. Pentru că ambele trebuie focalizate pe pacient. În fond, scopul este același, rezolvarea problemelor medicale ale pacienților. Faptul că s-a trecut la etapa la care un spital privat a putut și a fost acreditat să efectueze transplant de ficat este cel mai pozitiv lucru din această poveste”, arată Prof. Dr. Irinel Popescu, coordonatorul Centrului Integrat de Excelență în Boli Hepatice.

După operație, pacientul transplantat și fiul donator s-au simțit foarte bine și au avut o evoluție favorabilă. Gheorghe Dima revine periodic la control pentru a se asigura că totul este în regulă.

„Transplantul de ficat este un procedeu de vârf, care necesită investiții și dotări speciale. A fost un caz dificil, care a beneficiat de o echipă complexă de specialiști în chirurgie generală, anestezie, gastroenterologie, radiologie și medicină de laborator. Practic, este Școala de la Institutul Clinic Fundeni formată de Prof. Dr. Irinel Popescu. Faptul că această intervenție extrem de complexă s-a putut efectua în cel mai mare spital privat multidisciplinar din țară confirmă încă o dată interesul Spitalului Clinic SANADOR pentru tehnici medicale avansate, precum si faptul că Spitalul Clinic SANADOR este pregătit pentru orice fel de operație”, afirmă Prof. Dr. Vlad Brașoveanu, medic primar chirurgie generală cu competențe în transplant hepatic, chirurgie hepatică și chirurgie laparoscopică.

Din echipa de profesioniști care a realizat acest transplant au făcut parte și Dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurgie generală, Dr. Andrei Cristea, medic primar ATI, șeful Secției de ATI din Spitalul Clinic SANADOR, Dr. Bogdan Grigorescu, medic primar ATI, Dr. Gabriela Șmira, medic primar gastroenterologie, Dr. Ionuț Duduș, medic specialist chirurgie generală.

Toate costurile pentru această intervenție au fost suportate de Fundația SANADOR, întreaga acțiune fiind realizată pro bono.

Galerie foto

SANADOR