Ce este esofagul hipercontractil
Esofagul hipercontractil este o tulburare de motilitate a esofagului caracterizată prin contracții musculare anormal de puternice și prelungite ale esofagului distal. La SANADOR, pacienții au acces la consultații de gastroenterologie și la investigații moderne, inclusiv prin endoscopie digestivă, pentru diagnostic precis și tratament personalizat.

La SANADOR, pacienții cu tulburări de motilitate esofagiană, precum esofagul hipercontractil, au acces la diagnostic avansat, prin endoscopie digestivă.
În plus, aceasta mai este numit și esofag jackhammer sau esofag ciocan pneumatic, care pot provoca dificultăți la înghițire (disfagie) și dureri toracice ce pot imita un infarct miocardic. Aceste contracții exagerate sunt identificate prin manometrie esofagiană, unde se observă valori foarte ridicate ale indicelui contractil distal (DCI), ceea ce reflectă o forță contractilă extremă a musculaturii esofagiene.
În trecut, o formă mai puțin severă de hipercontractilitate era denumită esofagul spărgător de nuci (nutcracker esophagus), însă acest termen nu mai este folosit ca diagnostic separat în clasificările moderne, fiind înlocuit de conceptul de esofag hipercontractil sau esofag hiperperistaltic.
Cauza exactă a acestei afecțiuni nu este cunoscută pe deplin, dar se presupune că implică disfuncții ale nervilor care controlează mușchii esofagului, posibil agravate de esofagita de reflux sau de utilizarea prelungită a opioidelor.
Tratamentul se concentrează pe relaxarea musculaturii esofagiene prin medicație adecvată, însă răspunsul poate varia în funcție de tipul esofagului hipercontractil. Cu toate acestea, deși poate provoca simptome severe și impact negativ asupra calității vieții, spasmul esofagian hipercontractil nu este considerat o amenințare gravă pentru sănătate și nu crește riscul de cancer esofagian.
-
La SANADOR beneficiezi de analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!