Despre
Cand eram in stagiatura, mi-am dorit sa devin obstetrician, dar sigur… nu toate visurile devin realitate. Au trecut anii dinainte de revolutie fara sansa alegerii unei specialitati. Dupa revolutie, in timp ce eram medic secundar de medicina interna, in ultimul an, am avut sansa, prin invitatia unui muzician roman, care a investit bani intr-o fundatie pentru ajutorarea Romaniei, sa fac un stagiu de 3 luni in Clinica de Cardiologie - Terapie Intensiva, in centrul spitalicesc regional Lille-Franta.
Cum tatal meu facuse un infarct, eram curioasa sa vad cum sunt tratati in 1995 pacientii cu aceasta boala acolo si astfel am vazut pentru prima data un angiograf. Am avut marea sansa sa il intalnesc pe prof. dr. Michel Bertrand – profesor de cardiologie si presedintele Societatii Europene de Cardiologie din acel moment. Afland ca sunt din Romania, si vazand revolutia la televizor, m-a invitat sa dau examen daca imi doresc sa invat cardiologie interventionala, urmand sa fie o sesiune dupa o luna si jumatate.
Acest centru era al doilea din lume dupa Boston, in ceea ce priveste educatia medicala pentru aceasta specialitate, foarte noua la acel moment si in plina ascensiune. Am luat-o ca pe o provocare. Abia cand m-am inscris am inteles – eram 25 de candidati din toata lumea pe 3 locuri! Am folosit des cuvantul „sansa”, am avut-o, am iesit a treia si am stat acolo un an alaturi de un coleg marocan si de unul mexican… poate ca s-a numit destin.