Ce este astmul bronșic?

Astmul bronșic, afecțiune frecvent întâlnită atât la adulți, cât și la copii, este o boală cronică inflamatorie a căilor respiratorii superioare, care provoacă crize periodice de tuse, wheezing (respirație șuierătoare) și dispnee (dificultăți de respirație).

În numeroase cazuri, astmul bronșic se declanșează în strânsă legătură cu diferite tipuri de alergii, de aceea pentru un diagnostic precis în cazul acestei afecțiuni este nevoie de o abordare interdisciplinară, în care să fie implicați medici specializați în pneumologie și alergologie. Studiile recente arată că persoanele care suferă de astm pe fond alergic prezintă risc crescut de crize de astm pe timp de noapte și au nevoie de medicamente mai puternice pentru a-și controla simptomele.

În sângele pacienților care suferă de astm sunt prezente în număr mare celule cu rol proinflamator - mastocite, eozinofile și limfocite T. Atât valorile crescute ale eozinofilelor, cât și ale limfocitelor T sunt asociate cu alergiile și inflamația din organism. Aceste celule sunt principalii factori responsabili de inflamarea căilor respiratorii în cazul astmului, care duc la hiperreactivitatea bronhiilor și la limitarea cantității de aer inspirat.

De ce apare astmul bronșic

Cauzele astmului bronșic sunt numeroase, unele fiind strâns legate de prezența alergiilor, altele nu. Fumatul (inclusiv fumatul pasiv) sau infecțiile respiratorii virale sau bacteriene (răceli, gripă sau pneumonie) pot deveni factori declanșatori pentru o criză de astm.

Alți factori de risc sunt:

  • Alergenii din mâncare (ouă, alune, pește, soia, fructe, lapte de vacă, fructe de mare, gluten etc) sau din mediul înconjurător (alergia la polen, alergia la ambrozie, alergia la praf, mucegai, păr de animale);
  • Sinuzita acută, sinuzita cronică, sinuzita maxilară și alte afecțiuni ale căilor respiratorii superioare;
  • Poluarea;
  • Condițiile meteo, mai ales schimbările extreme de temperatură și umiditate;
  • Unele medicamente (antiinflamatoare nesteroidiene, analgezice, betablocante etc);
  • Aditivii alimentari;
  • Stresul și stările de anxietate;
  • Diferite mirosuri puternice, cum este cel de parfum;
  • Refluxul gastroesofagian;
  • Condițiile profesionale speciale (munca în mină sau în mediu toxic).

Este foarte important să cunoaștem situațiile care ne predispun la astm bronșic și să le evităm, pentru a preveni crizele.

În cazul copiilor, astmul se manifestă mai frecvent la băieți decât la fete. Cauza este una necunoscută, deși se consideră că, la băieți, căile respiratorii sunt mai înguste, ceea ce sporește riscul de wheezing după o infecție virală. La vârsta de 20 de ani, proporția bărbați astmatici / femei astmatice înregistrează un echilibru, iar de la 40 de ani în sus mai mult femeile se îmbolnăvesc de astm bronșic.

Moștenirea genetică se face deseori vinovată de perpetuarea astmului bronșic. Asta înseamnă că dacă unul dintre părinți suferă de această afecțiune, șansele ca și copiii să dezvolte boala sunt mai mari, în acest caz fiind recomandată o consultație de genetică medicală, pentru evaluarea riscului.

Alergia la praf crește riscul de astm bronșic, de altfel toți alergenii de interior (mucegai, fungi, păr sau scuame de câine sau pisică, acarieni) au o influență directă asupra declanșării simptomelor astmului.

De asemenea, fumul de țigară, vaporii nocivi ai unor vopsele sau substanțe de curățare (de exemplu, anumiți detergenți), dar și poluarea, polenul, temperaturile scăzute și umiditatea crescută pot deveni factori declanșatori ai reacțiilor alergice și, prin urmare, ai astmului.

Totodată, astmul bronșic este o afecțiune mai frecventă la adulții și copiii supraponderali. În lipsa tratamentului, poate duce la bronșită cronică.

Semne și simptome de astm bronșic

Înainte de declanșarea unui atac de astm, există unele manifestări clinice care semnalează iminența crizei:

  • Tuse frecventă, mai ales pe timpul nopții;
  • Senzație de pierdere a suflului;
  • Oboseală sau senzație de slăbiciune în timpul efortului fizic;
  • Wheezing sau tuse în timpul sau după perioadele de efort fizic;
  • Senzație de oboseală, de iritabilitate sau schimbări bruște de dispoziție;
  • Simptome similare unei răceli sau alergii (strănut, rinoree, tuse, congestie nazală, durere în gât și cefalee);
  • Accese de tuse nocturnă;
  • Respirație extrem de rapidă și sacadată;
  • Presiune în zona pieptului, durere în piept;
  • Senzație de anxietate sau panică;
  • Paloare și transpirație;
  • Cianoză (colorarea albăstruie a tegumentelor).

Criza de astm

Înrăutățirea bruscă a simptomelor astmului bronșic reprezintă o criză (sau atac) de astm. Bronhospasmul (contracția spasmodică a mușchilor netezi ai peretelui bronhiillor) este cel care stă la baza acestor atacuri, când mucoasa căilor respiratorii se inflamează. Bronhospasmul, inflamarea și producția excesivă de mucus duc la simptomele unei crize astmatice - tuse imposibil de controlat, wheezing, dificultăți la respirație.

  • În cazul unei crize de astm, cere ajutor medical de urgență! Poți să apelezi la SANADOR, singurul spital privat din București cu un Compartiment de Primiri Urgențe - sună la 021.9699!

Crizele de intensitate medie sunt cele mai frecvente, căile respiratorii redeschizându-se relativ repede după administrarea medicamentelor (după câteva minute sau câteva ore). Atacurile grave de astm bronșic survin mai rar, dar durează mai mult și necesită îngrijiri medicale de urgență.

Atacurile netratate de astm pot duce la dificultăți respiratorii din ce în ce mai mari, iar șuieratul (wheezingul) se va auzi mai zgomotos. Uneori, pacientul nu mai poate sufla deloc în spirometru, semn că fluxul de aer care intră și iese din plămâni este evident obstrucționat, iar în această situație nici măcar wheezingul nu se va mai auzi. Acesta este astmul silențios, o formă gravă a bolii, care necesită transportarea pacientului de urgență la spital. În cazul în care nu se intervine imediat, aportul de oxigen din sânge se va reduce considerabil, iar bolnavul își poate pierde viața.

Diagnosticul de astm bronșic

Consultul de specialitate începe cu un examen fizic, pentru excluderea altor posibile afecțiuni, precum o infecție respiratorie sau bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC). De asemenea, medicul va întreba pacientul despre simptome și despre orice alte probleme de sănătate existente, apoi va recomanda teste pentru evaluarea funcției pulmonare, precum și teste suplimentare. 

Testele pentru măsurarea funcției pulmonare sunt:

  • Spirometria – test care estimează îngustarea bronhiilor, verificând cât de mult aer poate expira un pacient după o inspirație profundă și cât de repede poate expira.
  • Peak flow-metria este o măsurătoare simplă a capacității de a expira cu putere. Se efectuează cu un dispozitiv simplu (un tub de plastic prevăzut cu o piesă bucală în care se suflă), al cărui rol este de a măsura cât de tare poate pacientul să expire. Valoarea măsurată în acest mod poartă numele de debit expirator de vârf și depinde de mai mulți factori (înălțime, vârstă și sex). Dacă pacientul are astm, căile aeriene sunt îngustate, iar plămânii lui nu funcționează la parametrii optimi, indicând valori mai mici decât la o persoană care nu suferă de această afecțiune. Valori foarte scăzute pot fi un semn că astmul se poate agrava.

Astfel de teste funcționale pulmonare sunt efectuate înainte și după administrarea unui bronhodilatator. Dacă funcția pulmonară se îmbunătățește după administrarea acestuia, este foarte probabil ca pacientul să sufere de astm. Testele suplimentare pot include în principal:

  • Teste imagistice – o simplă radiografie toracică poate ajuta la identificarea oricăror anomalii structurale ori boli, cum ar fi, de pildă, o infecție, care pot cauza sau agrava problemele de respirație;
  • Teste alergice, care pot indica o alergie la părul animalelor de companie, la praf, mucegai sau polen. După identificarea factorului declanșator al alergiei, medicul poate recomanda un tratament adecvat;
  • Teste care evaluează răspunsul la efort și la temperaturile scăzute din mediu. În astfel de teste, specialistul va evalua obstrucția căilor respiratorii înainte și după o activitate fizică intensă sau după expunere la aer rece.

Tratamentul astmului bronșic

Astmul bronșic nu poate fi vindecat definitiv, tratamentul fiind unul simptomatic, cu ajutorul unor dispozitive inhalatorii și medicamente antiinflamatorii și antialergice. Inhalatoarele conțin substanțe bronhodilatatoare, de obicei doze reduse de steroizi, care acționează cu promptitudine asupra căilor respiratorii îngustate, deschizându-le în timpul unei crize astmatice. Persoanele care suferă de astm bronșic ar trebui să aibă în permanență asupra lor un astfel de inhalator prescris de medic.

Prevenția și controlul pe termen lung sunt cheia pentru a opri atacurile de astm înainte de a începe. Tratamentul implică, de regulă, învățarea recunoașterii factorilor declanșatori, luarea măsurilor necesare pentru a evita acești factori și monitorizarea respirației, pentru ca pacientul să se asigure că medicamentele prescrise vor menține simptomele sub control.

Tratamentul medicamentos poate fi stabilit în funcție de mai mulți factori – vârstă, simptome, factori declanșatori, și pot include mai multe grupe de medicamente:

  • Medicamentele de prevenție, de control pe termen lung, reduc inflamația care produce simptomele. Bronhodilatatoarele deschid rapid căile respiratorii afectate. În unele cazuri sunt necesare și medicamente pentru alergii.
  • Medicamentele care controlează astmul pe termen lung, zi de zi, sunt piatra de temelie a tratamentului. Acestea țin astmul sub control și reduc riscul unui atac de astm. Astfel de medicamente sunt corticosteroizii inhalatori ori modificatori de leucotriene.
  • Medicamentele de ameliorare rapidă, numite și de salvare, pot include beta-agoniști cu acțiune scurtă, agenți anticolinergici ori corticosteroizi orali sau intravenoși.

În cazurile de astm bronșic sever, care nu se ameliorează cu corticosteroizi, se poate efectua termoplastie bronșică, în timpul căruia medicul încălzește interiorul căilor respiratorii din plămâni cu un termoelectrod. Astfel este limitată constricția căilor respiratorii, facilitând respirația și reducând atacurile de astm.

Stilul de viață are, de asemenea, un rol important în prevenirea crizelor de astm. Menținerea greutății corporale în limite normale, evitarea fumatului și a expunerii la diferiți factori alergeni (praf, păr de animale etc.) sunt măsuri simple și eficiente pentru a preveni crizele de astm.

Programează-te la consultație!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR