Urticarie

Urticaria reprezintă o afecțiune dermatologică des întâlnită, care se manifestă deopotrivă la copii și la adulți. La nivel global, în jur de 20% din populație a suferit o dată în viață de urticarie, având cel puțin un episod de urticarie acută, ce durează până la o lună și jumătate. Cu toate acestea, există și o formă cronică, mai rar întâlnită, care poate apărea și dispărea pe parcursul anilor.

Incidența reală a acestei afecțiuni este mai crescută, însă natura trecătoare a formelor ușoare determină lipsa rapoartelor în sistemele medicale. Frecvența manifestărilor de urticarie crește odată cu vârsta, fiind predilectă la seniori.

Urticaria se manifestă ca un edem la nivelul superficial al pielii, cauzat de cele mai multe ori de creșterea permeabilității la nivelul vaselor de sânge. Urticaria afectează doar straturile superficiale ale dermului și este caracterizată prin insule bine delimitate, înconjurate de un halou albicios. Zonele afectate prezintă de multe ori plăci efemere (care dispar în mai puțin de 24 de ore), de culoare roz-roșcată, având un diametru variabil, de la câțiva milimetri până la 10-20 de centimetri.

Tipuri de urticarie

În funcție de mecanismele care declanșează urticaria, această afecțiune poate fi clasificată în:

• Dependența de imunoglobuline de tip E – se manifestă ca o sensibilitate la anumiți factori alergeni precum polenul, medicamentele, alimentația, veninul insectelor, mucegai, spori etc., dar și la acțiunea factorilor externi, precum frigul, căldura în exces etc.;
• Mediată de bradikinină – angioedem ereditar sau dobândit, precum apărut și în urma inhibării enzimei de conversie a angiotensinei;
• Mediată de sistemul complement – reacții la diverse seruri sau prezența în cazul vasculitei necrozante;
• Neimunologică – declanșată de opiacee, antibiotice, substanțe de contrast folosite în radiologie, aspirină, coloranți, AINS (antiinflamatorii nesteroidiene);
• Idiopatică – atunci când cauza nu este identificată cu precizie.

Cauze și factori de risc

Urticaria poate fi provocată de unul sau mai mulți factori, care includ:

• Alergie la alimente – arahide, ouă, nuci, susan etc.;
• Medicamente – aspirină, ibuprofen, anumite anitibiotice (penicilina);
• Acarieni, înțepături sau mușcături de insecte;
• Transfuzii de sânge;
• Polen (spre exemplu, alergia la ambrozie);
• Anumite plante (iedera otravită);
• Latex;
• Factori externi (căldură, frig, expunerea la radiațiile solare, presiune etc.);
• Anumiți aditivi alimentari precum coloranții (tartrazina), salicilații, benzoatul;
• Alte afecțiuni precum hipertiroidismul, diabetul zaharat, unele boli autoimune, boli virale, infecții bacteriene, infecții cu paraziți etc.

Simptome

Regiunile afectate de urticarie provoacă prurit (senzația de mâncărime), însă uneori senzația descrisă poate fi de durere, arsură sau tensiune cutanată (în special în cazurile asociate cu angioedem, care afectează și straturile profunde ale dermului). Edemul se poate manifesta la nivelul feței (buze, țesutul din jurul ochilor), dar și la nivelul mâinilor, picioarelor sau în regiunea genitală. De regulă, zonele cu prurit pot prezenta leziuni de grataj (descuamarea sau sângerarea tegumentului ca urmare a traumatismului cauzat de scărpinatul frecvent). Din numărul total de pacienți, 40% au doar urticarie (la nivelul superficial al pielii), 50% prezintă atât urticarie, cât și angioedem, iar 10% sunt afectați doar de angioedem.

În cazul urticariei cronice, se pot distinge anumite simptome specifice. De pildă, apariția petelor pe piele, însoțită de umflarea limbii sau a buzelor ori probleme respiratorii, poate fi un simptom precoce pentru șocul anafilactic, o reacție alergică cu potențial letal. În acest caz, simptomele urticariei sunt asociate cu scăderea tensiunii arteriale, senzație de constricție la nivelul laringelui, dificultăți la respirație, palpitații, umflarea feței, a limbii sau a laringelui, precum și greață, dureri abdominale, vărsături, senzație de amețeală sau chiar pierderea stării de conștiență. Histamina este responsabilă pentru aceste reacții ale organismului, fiind un compus organic cu rol în imunitatea organismului. Uneori, însă, histamina este produsă în cantități foarte mari, ca răspuns la stimulii externi precum alergeni, existând riscul de a provoca un șoc anafilactic, ce poate conduce la stop respirator.

Diagnostic

În cazurile de urticarie acută, factorul declanșator poate fi evident, precum ingestia alunelor sau nucilor, iar leziunile apar imediat. În alte cazuri, este greu de identificat cauza exactă, fiind necesare mai multe teste clinice și paraclinice. Atunci când cauza nu poate fi identificată, este vorba de o urticarie idiopatică.

În cazurile izolate, cum ar fi un prim episod de urticarie, nu este nevoie de o examinare extinsă. În multe cazuri este vorba de o alergie la alimente. În schimb, urticaria cronică poate fi o provacare atât pentru persoana afectată, cât și pentru medicul specialist, existând foarte mulți factori de luat în considerare, precum expunerea la anumite substanțe, acasă ori la locul de muncă, expunerea la saliva animalelor de companie, medicația etc.

Așadar, anamneza are o importanță aparte, pentru că printr-o examinare completă a pacientului pot fi determinate cauzele apariției urticariei. Din punct de vedere paraclinic, se vor efectua o serie de analize precum:

• Hemoleucograma;
• Examen coproparazitologic;
• Nivelul tranzaminazelor (TGP, TGO);
• Nivelul TSH-ului (hormonul de stimulare tiroidiană);
• Teste cutanate;
• Teste fizice (teste criogenice sau cu stimuli vibratori);
• Examene de laborator (verificarea sistemului complement, nivelul VSH-ului, testarea nivelului de esterază, a deficienței de antigen sau a unei proteine nefuncționale (în cazul angioedemului ereditar), teste pentru crioglobuline, pentru antigenii specifici hepatitei B. În anumite cazuri, se recomandă și o biopsie cutanată.

Având în vedere caracterul formelor cronice, este necesară efectuarea unui diagnostic diferențial, care să elimine posibilitatea manifestării altor afecțiuni, precum dermatita atopică, sensibilitatea de contact, mastocitoza cutanată sau sistemică.

Tratament

Tratamentul urticariei este bazat pe ameliorarea simptomelor, cu excepția administrării controlate a substanțelor alergenice, pentru a crește toleranța la factorul respectiv. Restul metodelor de tratament urmăresc diminuarea sau eliminarea manifestărilor clinice ale afecțiunii. Dintre medicamentele propuse ca tratament putem include:

• Antihistaminice H1, care scad gradul de disconfort al pacientului prin blocarea receptorilor pentru histamină, ducând astfel la controlul pruritului. Printre medicamentele din aceasta clasă se numără difenhidramina, clorfeniramina, ciproheptadina, loratadina, fexofenadin etc.;
• Antagoniști ai receptorilor pentru leukotriene – precum Montelukast folosit și în tratamentul astmului cronic sau al rinitei alergice;
• Prednison – un medicament indicat în cazurile severe de urticarie.