Ce este edemul angioneurotic?

Edemul angioneurotic se mai numește angioedem sau edem Quincke și este o reacție a organismului la un factor declanșator care provoacă umflături la nivelul pielii și mucoaselor. Cel mai frecvent, sunt afectate buzele și ochii. Totuși, edemul angioneurotic poate afecta și alte părți ale corpului, precum organele genitale, mucoasa respiratorie și gastrointestinală. Vino la SANADOR pentru tratament modern!

Angioedemul apare adesea în același timp cu urticaria. Atât angioedemul, cât și urticaria apar atunci când lichidul din vasele mici de sânge se scurge în afara vaselor și se acumulează sub piele sau la nivelul mucoaselor și provoacă umflături.

De obicei, edemul angioneurotic apare rapid și durează o zi sau două. Cu toate acestea, poate fi o afecțiune gravă și chiar poate pune viața în pericol atunci când afectează căile respiratorii.

  • 021 9699 Apelează la SANADOR!

Tipuri de angioedem

Angioedemul alergic acut

Este cel mai frecvent tip de edem angioneurotic și de obicei îi afectează pe cei care au o alergie la diferite alimente, medicamente, venin, polen sau păr de animale. În cazuri grave, o persoană poate suferi o reacție alergică severă, numită șoc anafilactic. Aceasta provoacă umflarea căilor respiratorii, împiedicând respirația, pacientul având nevoie de intervenție medicală de urgență.

Angioedemul non-alergic produs de medicamente

Cele mai frecvente medicamente care pot provoca edem angioneurotic sunt inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei (IECA), utilizați pentru tratamentul hipertensiunii arteriale și antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), precum aspirina sau ibuprofenul.

Angioedemul ereditar

Este o afecțiune genetică foarte rară, moștenită de la membrii familiei. Apare ca urmare a unei mutații genetice care provoacă un nivel scăzut de C1 inhibitor esterază. Aceasta este o proteină din sânge care reglează activitatea sistemului complement și împiedică apariția unei inflamații în exces. Există și posibilitatea ca pacienții cu edem angioneurotic ereditar să prezinte un nivel normal de C1 inhibitor esterază, dar care să nu funcționeze corect.

Angioedemul idiopatic

Angioedemul idiopatic apare atunci când medicul nu poate găsi o cauză exactă pentru angioedem. Se presupune că acest tip de edem angioneurotic poate fi declanșat de unii factori precum stres, infecții, temperaturi foarte scăzute sau foarte ridicate și efort fizic în exces.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Cauze și factori de risc pentru edemul angioneurotic

Principala cauză a angioedemului sunt alergiile. Există mai multe tipuri de alergii care pot cauza edem Quincke:

  • alergii alimentare (ex. lapte, ouă, nuci, crustacee);
  • alergii la medicamente (ex. aspirină, penicilină, substanță de contrast utilizată pentru unele investigații);
  • înțepături de insecte;
  • alergie la unele materiale, precum latexul;
  • alergie la polen;
  • alergie la părul de animale.

Alte cauze ale angioedemului sunt reprezentate de afecțiunile genetice moștenite sau reacții medicamentoase care nu sunt reacții alergice standard (nu există mâncărime sau urticarie).

Riscul de edem Quincke este mai ridicat la persoanele cu:

  • antecedente de edem angioneurotic sau urticarie;
  • afecțiuni precum astm bronșic, limfom, hepatită, lupus, infecție cu HIV, virus Epstein-Barr sau citomegalovirus;
  • tratament cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei sau antiinflamatoare nesteroidiene;
  • transfuzii de sânge în antecedente;
  • prezența în familie a altor cazuri de angioedem sau urticarie.
  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Semne și simptome de angioedem

Cel mai frecvent, pacienții cu edem angioneurotic prezintă umflături care apar sub piele, în special la nivelul buzelor, ochilor, limbii, mâinilor, picioarelor sau organelor genitale.

Alte semne și simptome care pot apărea sunt:

  • erupție de culoare roșie la nivelul pielii însoțită de mâncărimi (urticarie);
  • senzație de căldură, înțepături sau durere;
  • tulburări de vedere;
  • dificultăți de respirație;
  • tulburări digestive: dureri abdominale, diaree, greață, vărsături;
  • amețeală sau leșin din cauza scăderii tensiunii arteriale.

În cazurile severe, pacienții cu angioedem pot prezenta umflarea căilor respiratorii, ceea ce face dificilă respirația și determină scăderea tensiunii arteriale. În acest caz, este necesară apelarea serviciului de urgență, deoarece acestea reprezintă semnele unui șoc anafilactic care poate pune viața în pericol.

Posibile complicații ale edemului angioneurotic

Dacă edemul angioneurotic nu este tratat de urgență, pot apărea complicații care pot pune viața în pericol. Complicațiile posibile ale angioedemului sunt:

  • Obstrucția căilor respiratorii. Angioedemul care afectează limba sau mucoasa laringelui poate duce la blocarea căilor respiratorii și în cele din urmă la deces;
  • Afectarea corzilor vocale. Edemul din zona laringelui poate duce la afectarea corzilor vocale, ceea ce determină probleme de vorbire și respirație.
  • Reacții anafilactice. În cazurile de edem Quincke de cauză alergică, pot apărea și alte simptome severe, cum ar fi tulburări de respirație, scăderea tensiunii arteriale și șocul anafilactic.
  • Complicații gastrointestinale. Edemul angioneurotic care afectează tractul gastrointestinal poate provoca dureri abdominale, diaree, greață, vărsături și alte simptome digestive.
  • Complicații psihologice. Pacienții cu edem Quincke pot dezvolta anxietate și stres psihologic din cauza aspectului brusc și imprevizibil al edemului.
  • Reapariția. Angioedemul poate să apară recurent și în unele cazuri poate să devină o afecțiune cronică.

Diagnosticarea angioedemului

Medicul poate diagnostica angioedemul pe baza semnelor si simptomelor, a descrierii de către pacient a factorilor declanșatori și a istoricului medical al pacientului și membrilor familiei.

Pentru a confirma tipul de angioedem, medicul poate solicita teste suplimentare:

  • teste cutanate pentru alergii;
  • teste de sânge pentru a vedea cum reacționează sistemul imunitar la un anumit alergen;
  • teste de sânge pentru a verifica nivelul de C1 inhibitor esterază.
  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Tratamentul pentru edemul angioneurotic

Tratamentul angioedemului depinde de tipul și cauza acestuia. Unele tipuri de angioedem se ameliorează după câteva zile, chiar și în absența tratamentului. În cazurile mai puțin severe de angioedem, pot fi de utile unele măsuri care pot fi luate la domiciliu:

  • aplicarea de comprese reci pentru a reduce umflăturile și durerea;
  • purtarea unor haine largi, din bumbac pentru a evita iritarea suplimentară a pielii;

Pentru tratamentul angioedemului alergic, medicul poate recomanda medicamente antihistaminice sau corticosteroizi. Acestea se pot administra pe cale orală sau intravenoasă. Pentru angioedem non-alergic medicamentos, medicul indică un medicament care să îl înlocuiască pe cel care a produs semnele și simptomele de angioedem. Angioedemul ereditar cu deficit de C1 inhibitor esterază necesită un tratament specific, cu anumite medicamente.

În cazurile severe de edem angioneurotic care provoacă umflarea căilor respiratorii și dificultăți de respirație, poate fi necesară o injecție de adrenalină (epinefrină). Pentru atacuri severe repetate, medicul poate recomanda un dispozitiv asemănător unui stilou (EpiPen) pentru injectarea de adrenalină în caz de urgență. În cazuri rare, când angioedemul nu cedează după administrarea de adrenalină, poate fi nevoie de intervenție chirurgicală de urgență (traheotomie sau cricotirotomie) pentru a realiza o cale aeriană prin care aerul să ajungă la plămâni.

Prevenirea edemului angioneurotic

În cazurile de edem Quincke cauzat de alergii, prevenția constă în evitarea alimentelor, medicamentelor sau a altor factori declanșatori care provoacă reacțiile alergice. Dacă nu se cunosc exact cauzele episoadelor de angioedem, este recomandată ținerea unui jurnal pentru a urmări alimentele, medicamentele sau situațiile care provoacă simptome.

Pentru angioedemul non-alergic determinat de medicamente, este necesară colaborarea cu medicul pentru a înlocui inhibitorii de enzimă de conversie ai angiotensinei sau antiinflamatoarele nesteroidiene cu alte medicamente care nu provoacă semne sau simptome de angioedem.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Diagnostic și tratament la SANADOR

În situațiile în care edemul angioneurotic pune în pericol viața persoanei afectate, este nevoie de intervenție rapidă. Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic SANADOR este la dispoziția pacienților permanent, în orice zi, la orice oră. CPU SANADOR deține un serviciu de ambulanță cu dispecerat propriu, iar în spital funcționează 24 linii de gardă. Pacienții sunt preluați rapid, grație organizării foarte bune și echipei medicale cu pregătire la nivel înalt.

La SANADOR, pacienții cu edem angioneurotic beneficiază de investigații complete, inclusiv de teste de alergologie avansate, care identifică un număr mare de alergeni. Dacă edemul este de natură alergică, medicii alergologi experimentați ai SANADOR aleg tratamentul potrivit și oferă recomandări pentru evitarea alergenilor. De asemenea, la SANADOR sunt disponibile și terapii de desensibilizare, care au ca scop obținerea toleranței la alergeni.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR