Ce este fizioterapia

Fizioterapia este o formă de tratament medical care urmărește refacerea și îmbunătățirea capacității de mișcare a organismului, atunci când acesta este afectat de o boală, de un traumatism sau de o intervenție chirurgicală. La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la servicii complete de recuperare medicală, realizate sub supravegherea unor specialiști în medicină fizică și de reabilitare.

Fizioterapia combină ședințe de terapie fizică (exerciții fizice), tehnici manuale și educație terapeutică, având ca scop ameliorarea durerii, creșterea mobilității și prevenirea complicațiilor.

Patologii în care se aplică proceduri de fizioterapie

Fizioterapia este recomandată într-o varietate de afecțiuni medicale, în funcție de specificul și necesitățile fiecărui pacient. În funcție de domeniul de aplicare, aceasta include mai multe ramuri specializate:

  • Fizioterapie neurologică, ce se adresează persoanelor cu afecțiuni ale sistemului nervos central sau periferic, fiind esențială în procesul de recuperare a funcțiilor motorii, a echilibrului și a coordonării; se utilizează în cazul pacienților care au suferit un accident vascular cerebral sau au boli degenerative neurologice;
  • Fizioterapie ortopedică, ce vizează recuperarea în urma traumatismelor musculo-scheletale sau a intervențiilor chirurgicale ortopedice; aceasta include exerciții pentru refacerea mobilității articulare, tonifierea musculară și redobândirea funcționalității în cazul fracturilor, luxațiilor sau a rupturilor ligamentare;
  • Fizioterapie cardio-pulmonară, ce are ca scop îmbunătățirea rezistenței fizice și a capacității respiratorii, fiind frecvent indicată în bolile cronice respiratorii sau după intervenții chirurgicale cardiovasculare; aceasta contribuie la antrenamentul progresiv al efortului și la reducerea dispneei;
  • Fizioterapie pediatrică, ce este adaptată nevoilor copiilor cu întârzieri în dezvoltarea motorie, afecțiuni neurologice, tulburări musculo-scheletale congenitale sau dobândite; intervențiile sunt concepute pentru a stimula mișcarea, postura și funcționalitatea în activitățile zilnice ale copilului;
  • Fizioterapie geriatrică, ce răspunde particularităților fiziologice ale înaintării în vârstă, având ca obiectiv menținerea mobilității, prevenirea căderilor și reducerea durerii cronice; aceasta este esențială pentru creșterea gradului de autonomie (capacitatea unei persoane de a avea grijǎ de sine) și pentru îmbunătățirea calității vieții în rândul vârstnicilor.
  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație! 

Indicații pentru fizioterapie

Fizioterapia este recomandată într-o varietate de afecțiuni care afectează mobilitatea, forța musculară, echilibrul sau capacitatea respiratorie. Printre cele mai frecvente indicații se numără:

De asemenea, fizioterapia poate fi indicată în scop preventiv sau ca parte a unui program de recuperare după intervenții chirurgicale, pentru a susține reintegrarea funcțională și independența pacientului.

  • Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!

 Avantajele fizioterapiei

Fizioterapia oferă beneficii importante în recuperarea funcțională, fiind adaptată nevoilor fiecărui pacient. Prin utilizarea unor proceduri de fizioterapie, aceasta contribuie la îmbunătățirea mobilității, a forței și a echilibrului, ajutând organismul să revină la un nivel optim de funcționare după o afecțiune, intervenție chirurgicală sau traumatism.

Prin exerciții specifice, terapii fizice și tehnici de îmbunătățire din cadrul coordonării și funcției motorii, fizioterapia poate reduce necesarul de medicamente analgezice (medicamente ce ajută la calmarea durerii), poate preveni complicațiile cronice și poate susține un stil de viață activ. De asemenea, aceasta sprijină recuperarea neurologică, cardiovasculară sau respiratorie și ajută la restabilirea independenței și a calității vieții.

Diferite proceduri de fizioterapie

Fizioterapia cuprinde o varietate de metode și de tehnici menite să amelioreze mobilitatea, să reducă durerea și să accelereze recuperarea funcțională. Aceste proceduri sunt alese în funcție de nevoile individuale ale pacientului și pot include:

  • Exercițiile active – pacientul efectuează mișcări ghidate pentru a crește mobilitatea, forța și coordonarea musculară; acestea reprezintă baza multor programe de recuperare;
  • Mobilizările pasive – terapeutul mișcă anumite segmente ale corpului pentru a elibera articulațiile rigide sau pentru a pregăti zona pentru exercițiile active;
  • Masajul terapeutic – utilizat pentru relaxarea mușchilor tensionați, stimularea circulației locale și reducerea disconfortului;
  • Terapia cu aplicații calde sau reci – tehnică de fizioterapie ce utilizează comprese calde sau reci pentru a reduce inflamația, a calma durerea sau pentru a relaxa musculatura;
  • Electroterapia – constă în stimularea nervoasă sau musculară cu ajutorul curentului electric de intensitate scăzută; folosită pentru reducerea durerii sau activarea mușchilor;
  • Hidroterapia – constă în exerciții efectuate în apă, care permit mișcarea cu impact redus asupra articulațiilor, utilizată frecvent în cazuri de durere sau rigiditate;
  • Terapia cu lumină sau laser – constă în aplicarea unor surse de lumină controlată, pentru a susține procesul de vindecare în anumite afecțiuni (tendinite, entorse, artroză);
  • Reabilitarea  planșeului pelvin – include exerciții și tehnici specifice pentru întărirea musculaturii pelvine, frecvent utilizată în tratamentul incontinenței urinare la femei sau durerea pelvinǎ;
  • Terapia vestibulară – constă într-o serie de exerciții și manevre care ajută la corectarea tulburărilor de echilibru cauzate de afecțiuni ale urechii interne;
  • Terapia decongestivă – utilizată în special în cazurile de limfedem (umflarea persistentǎ a membrelor cauzatǎ de acumularea de limfǎ în țesuturi), pentru a reduce acumularea de lichid prin drenaj și compresie.

Cum decurge o ședință de fizioterapie

O ședință de fizioterapie începe, de obicei, cu o evaluare inițială realizată de kinetoterapeut. Aceasta constă în analiza istoricului medical, examinarea mișcărilor și testarea flexibilității, a forței musculare și a mobilității articulare. Pe baza acestor informații, specialistul stabilește un plan de tratament personalizat, cu obiective pe termen scurt și lung.

În cadrul ședinței, pacientul poate fi implicat în exerciții active (efectuate singur sub supraveghere), dar și în mobilizări pasive, în care terapeutul manevrează anumite segmente ale corpului, pentru a stimula mișcarea. Medicii pot folosi și metode suplimentare precum electrostimularea, aplicarea de comprese calde sau reci, masajul sau exercițiile efectuate în apă.

Fizioterapeutul oferă, de asemenea, recomandări pentru activitățile de acasă și explică modul corect de executare a exercițiilor, astfel încât beneficiile terapiei să se mențină între ședințe. Evoluția este monitorizată constant, iar programul de recuperare este ajustat pe măsură ce pacientul face progrese.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Rolul fizioterapiei în recuperarea medicală a pacientului

Fizioterapia reprezintă o componentă esențială a procesului de recuperare medicală, contribuind la restabilirea mobilității, la reducerea durerii și la îmbunătățirea funcționalității corpului după o afecțiune, intervenție chirurgicală sau traumatism.

Prin exerciții ghidate, terapii fizice și tehnici adaptate fiecărui caz, fizioterapia susține revenirea treptată la activitățile cotidiene și previne pierderea autonomiei. De asemenea, aceasta are un rol important în prevenirea complicațiilor pe termen lung și în creșterea calității vieții, fiind personalizată în funcție de starea de sănătate, obiectivele terapeutice și capacitatea de efort a fiecărui pacient.

Fizioterapia la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la servicii medicale complete de recuperare medicală, pentru restabilirea mobilității, reducerea durerii și îmbunătățirea calității vieții. Pacienții beneficiază de consultații de specialitate și planuri terapeutice personalizate, stabilite în funcție de afecțiunea și nevoile fiecăruia.

Procedurile de fizioterapie sunt realizate cu ajutorul unor tehnologii moderne și echipamente performante, care includ terapii prin curenți electrici, ultrasunete, laser sau terapia TENS, completate de programe de exerciții medicale specifice.

Astfel, pacienții obțin o recuperare optimă după intervenții chirurgicale, traumatisme sau în cazul unor afecțiuni cronice, sub îndrumarea unei echipe de specialiști cu vastă experiență.

Programează-te la SANADOR!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR