Ce este artrita reumatoidă?

Artrita reumatoidă, cunoscută și sub denumirea de poliartrită reumatoidă, este o boală autoimună cronică, multisistemică, caracterizată prin inflamarea și distrugerea progresivă a articulațiilor. Pe lângă afectarea articulară, în 40% dintre cazuri pot fi afectați și plămânii, inima și ochii.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Conform datelor furnizate de OMS (Organizația Mondială a Sănătății), în anul 2019, 18 milioane de persoane din întreaga lume sufereau de artrită reumatoidă, dintre care 13 milioane aveau  o formă moderată sau severă de boală. Dintre aceștia, aproximativ 70% erau femei și 55% aveau peste 55 de ani.

Watch on YouTube

Cauzele poliartritei reumatoide și factorii de risc

În artrita reumatoidă, celulele sistemului imunitar, precum limfocitele, se activează și proliferează excesiv, mai ales la nivelul membranei sinoviale, care intră în structura articulațiilor. Acestea secretă numeroși factori pro-inflamatori, precum citokine și interleukine, care la rândul lor atrag alte celule și favorizează distrugerea cartilajului și a osului. În plus, la toate aceste modificări se adaugă și dezvoltarea de noi vase de sânge (angiogeneză), care întrețin întregul proces autoimun.

Deși în poliartrita reumatoidă factorul declanșator al procesului autoinflamator nu este cunoscut, au fost identificați anumiți factori de risc, care predispun la dezvoltarea acestei boli:

  • moștenirea genetică: persoanele purtătoare ale genelor HLA clasa II au un risc ridicat de a dezvolta artrită reumatoidă și în cazul lor este indicat un sfat genetic;
  • vârsta peste 50 de ani;
  • sexul feminin;
  • fumatul;
  • obezitatea;
  • istoricul de nașteri: femeile nulipare (care nu au născut niciodată) au un risc crescut de poliartrită reumatoidă.

Stadiile artritei reumatoide

În artrita reumatoidă, afectarea sinovialei care căptușește aproape toate articulațiile din corp trece prin mai multe stadii, care se corelează cu etapele de evoluție ale bolii:

  • stadiul I: sinovita care determină simptome minime (ușoară durere articulară, însoțită de un edem moderat);
  • stadiul II: formarea de panus sinovial – celulele care învelesc articulațiile sunt dispuse în mod normal în 1-2 straturi, dar în stadiul al II-lea de afectare articulară se formează 10-20 de straturi de celule, care invadează treptat structurile din jur și duc la eroziuni ale cartilajului, vizibile mai ales pe radiografii;
  • stadiul III: fibroză articulară cu deformare și subluxații, prezența nodulilor reumatoizi (mici umflături ferme, nedureroase, localizate la nivelul articulațiilor sau în organele interne);
  • stadiul IV: anchiloză osoasă, adică distrugerea completă a articulației, cu atrofie musculară.

Semnele și simptomele artritei reumatoide

În majoritatea cazurilor, poliartrita reumatoidă debutează insidios, cu dureri vagi și nespecifice de articulații mici (mai ales ale degetelor de la mâini), dar pe măsură ce boala avansează, simptomele se accentuează, iar afectarea devine simetrică (ambele mâini sau picioare). Cele mai frecvente semne și simptome care însoțesc durerea articulară includ:

  • edemul (umflarea) și eritemul (înroșirea) articulațiilor afectate;
  • rigiditatea articulațiilor, care apare mai ales dimineața și după perioade de repaus;
  • fatigabilitatea (oboseală accentuată);
  • inapetența (lipsa poftei de mâncare);
  • durerile musculare vagi;
  • adenopatii;
  • scăderea inexplicabilă în greutate.

Boala poate debuta și brusc cu febră și inflamarea bruscă a articulațiilor (mai ales la copii), dar indiferent de forma de debut, se caracterizează prin perioade de remisiuni (în care edemul și durerea pot dispărea timp de câteva luni) și recăderi, iar în final, prin distrugerea ireversibilă a articulațiilor, care pot căpăta un aspect caracteristic - deformarea „în butonieră” sau „în gât de lebădă” a degetelor de la mâini.

Articulațiile mari ale corpului sunt afectate mai târziu, dar durerea de genunchi apare la peste jumătate dintre bolnavii de poliartrită reumatoidă și este însoțită adesea de prezența chistului popliteal (Baker), vizibil la ecografia de părți moi.

Diagnosticul artritei reumatoide

Diagnosticul artritei reumatoide se bazează pe examinarea clinică efectuată de medicul reumatolog sau internist și pe rezultatele analizelor de sânge sau ale altor investigații (de exemplu, radiografii, RMN sau ecografia de părți moi). Acestea sunt necesare și pentru diferențierea de alte afecțiuni, ca polimialgia reumatică.

Analizele de sânge evidențiază semne de inflamație sistemică (creșterea VSH și a proteinei C-reactive) și prezența factorului reumatoid (la 70-80% dintre bolnavii de poliartrită reumatoidă), dar o analiză mai specifică este dozarea anticorpilor anti-CCP (anti-peptide citrulinate ciclic), care sunt prezenți la majoritatea pacienților încă din stadiile incipiente de boală și se corelează cu progresia acesteia.

Radiografiile evidențiază eroziuni marginale, tumefacție periarticulară (a țesuturilor moi din jurul articulației), îngustarea uniformă și simetrică a spațiilor articulare, osteoporoză juxta-articulară și, în stadiile tardive, subluxații și luxații însoțite de anchiloze.

Ecografia este foarte utilă la debutul bolii și poate evidenția cu ușurință inflamația și proliferarea sinovialei, dar și acumularea de lichid (bursita) sau inflamarea tendoanelor (tenosinovita).

Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este investigația cu cea mai mare sensibilitate în evidențierea modificărilor precoce, care permite vizualizarea tuturor structurilor intra- și periarticulare (capsulă, tendoane, ligamente), a chisturilor osoase, a eroziunilor și a hipetrofiei sinovialei.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Complicațiile poliartritei reumatoide

Complicațiile poliartritei reumatoide includ:

  • sindromul de tunel carpian: inflamația tendoanelor poate comprima nervii care transmit impulsuri de la mâini și degete, ducând la parestezii (furnicături) sau amorțeală;
  • osteoporoza: distrugerea structurilor osoase poate favoriza instalarea osteoporozei, alături de medicația folosită în poliartrita reumatoidă;
  • osteonecroză;
  • nodulii reumatoizi sunt cea mai frecventă manifestare extra-articulară și se formează adesea în zonele de presiune sau în jurul articulațiilor, dar uneori apar și la nivelul inimii sau plămânilor (sub formă de noduli pulmonari unici sau multipli);
  • inflamarea structurilor oculare: irită, iridociclită, episclerită, sclerită;
  • formarea de corpi liberi intraarticulari,
  • inflamarea vaselor de sânge (vasculită) din diferite teritorii, care poate duce la ulcere cutanate și cangrene;
  • fibroză pulmonară;
  • miocardită cu tulburări de ritm sau conducere (aritmie), pericardită;
  • atrofia fibrelor musculare.

Tratamentul poliartritei reumatoide

Tratamentul artritei reumatoide este complex și trebuie administrat doar la recomandarea medicului, în funcție de stadiul bolii. În general, pentru controlul durerii se folosesc antiinflamatoare nesteroidiene (topice sau orale), glucocorticoizi (care pot influența procesul patologic al bolii și sunt utili pentru gestionarea complicațiilor) și medicamente remisive. Ultima categorie încetinește sau chiar oprește evoluția bolii și distrugerea articulației și include imunomodulatoare și imunosupresoare (orale sau injectabile), care trebuie administrate încă de la debutul bolii.

O categorie mai nouă de medicamente remisive sunt agenții biologici, care reprezintă molecule îndreptate țintit asupra anticorpilor cauzatori. Terapiile biologice sunt rezervate pacienților la care alte tratamente nu au funcționat și sunt prescrise doar de medicul reumatolog.

Tratamentul chirurgical este rezervat formelor tardive de boală și constă, în general, în artroplastie de șold, artroplastie de umăr, artroplastie de gleznă sau atroplastie de genunchi, pentru protezarea articulară. Dacă afecțiunea se manifestă la nivelul gleznei, poate din necesară artrodeza de gleznă.

Kinetoterapia este recomandată doar în perioadele de remisiune ale bolii și are rol în ameliorarea durerii, reducerea inflamației și tonifierea musculaturii.

Tratamentul artritei reumatoide prin artroplastie la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu forme grave de poliartrită reumatoidă au acces la intervenții chirurgicale performante, pentru protezarea articulației afectate. Medicul ortoped este cel care va alege tipul potrivit de proteză, în funcție de nevoile pacientului, după o evaluare completă a stării de sănătate. De cele mai multe ori, sunt necesare proceduri de protezare pentru șold și genunchi, dar și alte articulații pot avea nevoie de artroplastie.

La SANADOR, operațiile de protezare sunt realizate de chirurgi specializați în ortopedie și traumatologie, cu experiență îndelungată în intervenții de acest fel. După artroplastie, pacienții beneficiază de un program personalizat de recuperare medicală, pentru o refacere cât mai rapidă și fără complicații.

Prevenția complicațiilor și stilul de viață

Complicațiile pot fi prevenite prin administrarea din timp a medicamentelor remisive și prin modificarea stilului de viață, care include:

  • oprirea fumatului;
  • scăderea în greutate, prin schimbarea alimentației (se recomandă consumul de alimente bogate în fibre, Omega 3 și vitamine și scăderea consumului de grăsimi, dulciuri sau alimente procesate);
  • efectuarea zilnică de exerciții fizice cu intensitate moderată, timp de 20-30 de minute pe zi;
  • menținerea unor niveluri normale de vitamina D (prin expunere moderată la soare și administrarea de suplimente dacă este nevoie);
  • evitarea traumatismelor sau a activităților care duc la uzura articulațiilor (de exemplu, căratul sau ridicatul de obiecte grele).

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR