Abordarea modernă pentru managementul obezității

Obezitatea este o boală endocrinologică care afectează metabolismul corpului uman și care se manifestă prin creșterea excesivă în greutate, pe seama acumulării țesutului adipos visceral sau subcutanat. Managementul activ al pacientului obez are ca obiective principale atât scăderea propriu-zisă în greutate, cât și reducerea riscului și ameliorarea complicațiilor induse de obezitate.

Tratamentul obezității necesită consecvență și implicare activă din partea pacienților. Sunt pacienți care parcurg cicluri repetitive de pierdere și câștig ponderal, cu consecințe negative asupra sănătății (risc crescut de hipertensiune arterială, dislipidemie și litiază biliară). De aceea, menținerea greutății după scăderea ponderală constituie, alături de prevenirea și tratamentul complicațiilor, un criteriu important de succes în managementul obezității.

Obligatoriu, tratamentul obezității trebuie să includă, în afara reducerii greutății și managementul dislipidemiei, optimizarea controlului glicemic la diabetici, normalizarea tensiunii arteriale la hipertensivi, tratamentul sindromului de apnee în somn, precum și ameliorarea tulburărilor psihosociale (tulburările afective, cele de comportament alimentar sau de imagine corporală, reducerea stimei de sine).

Principalele metode de reducere a greutății corporale sunt:

  • modificarea dietei și a comportamentului alimentar
  • creșterea activității fizice
  • farmacoterapia
  • chirurgia bariatrică

Modificarea dietei și a comportamentului alimentar

Tratamentul inițial al obezității presupune adoptarea unor măsuri generale ce țin de stilul de viață și de alimentația pacientului. Specialiștii recomandă respectarea unui program regulat de mese (ideal 3 mese principale și 2 gustări) și reducerea dimensiunilor porțiilor de mâncare și a consumului de alimente bogate în calorii.

Reducerea aportului total de calorii și modificarea compoziției în macronutrienți a dietei alimentare (dieta săracă în carbohidrați sau cu indice glicemic scăzut) induce scăderea lentă în greutate, cu aproximativ 10% în aproximativ 3–6 luni.

Creșterea activității fizice

Activitatea fizică este eficientă doar dacă se asociază restricției calorice prin dietă. Se recomandă un minimum de două ore de efort fizic pe săptămână (de exemplu 30 minute zilnic mers rapid care accelerează ritmul cardiac – echivalentul unei creșteri a cheltuielilor energetice de aproximativ 1.000 kcal/săptămână).

Tratamentul farmacologic

Tratamentul medicamentos poate fi un adjuvant util la pacienții obezi care nu obțin o reducere satisfăcătoare a greutății cu ajutorul dietei alimentare, al terapiei comportamentale și al activității fizice.

Rolul medicației în tratamentul obezității este unul controversat datorită problemelor legate de siguranță, eficacitate precum și datorită faptului că majoritatea pacienților recâștigă kilogramele pierdute la încetarea terapiei.

Chirurgia bariatrică

Chirurgia bariatrică constituie o metodă eficientă de reducere a greutății la pacienții cu obezitate severă și complicații metabolice deoarece determină reducerea ponderală prin mecanisme de restricție alimentară, malabsorbție sau proceduri ce combină cele două mecanisme. Intervențiile de chirurgie bariatrică acționează asupra mecanismelor centrale de reglare a foamei și sațietății prin modificarea secreției hormonale intestinale.

Watch on YouTube

Chirurgia bariatrică reduce pe termen lung mortalitatea cauzată de obezitate, dar și mortalitatea de cauză cardiovasculară. În prezent, chirurgia bariatrică este indicată pacienților cu IMC > 40 kg/m2 sau celor cu IMC > 35 kg/m2 care asociază comorbidități precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, sindromul de apnee în somn, etc.

SANADOR