Ce este tumora osoasă cu celule gigante
Tumora osoasă cu celule gigante sau osteoclastomul este o formațiune benignă care se dezvoltă, de obicei, la extremitățile oaselor lungi. La SANADOR, pacienții beneficiază de consulturi de specialitate și de investigații imagistice cu echipamente performante, pentru stabilirea unui diagnostic corect și a unui tratament adaptat fiecărui caz.
Osteoclastomul apare cel mai frecvent la adulții cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, localizându-se de obicei la nivelul femurului distal sau al tibiei proximale, în apropierea genunchiului. În cazuri mai rare, tumora se poate forma la nivelul pelvisului, umărului, articulației pumnului sau coccisului.
La Spitalul Clinic SANADOR, tratamentul chirurgical al tumorilor osoase, precum tumora osoasă cu celule gigante, este efectuat de medici cu experiență în chirurgie ortopedică.
Deși nu este malignă, tumora de os cu celule gigante poate evolua rapid și poate afecta țesuturile învecinate. De asemenea, riscul de recidivă după tratament este ridicat, motiv pentru care consultul medical este important încă de la primele semne.
-
La SANADOR beneficiezi de analize și investigații necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!