Tratament salvator pentru o tânără cu cancer rectal avansat

Salvată prin abordare terapeutică integrată

În urmă cu zece ani, Ioana, acum în vârstă de 40 de ani, a fost diagnosticată cu o formă extrem de agresivă de cancer colorectal în stadiu avansat: cancer de rect inferior mucinos stadiul IIIC.  După primirea diagnosticului, tânăra credea că nu mai are mult timp de trăit. „Cred că oricine aude acest diagnostic nu se gândește la altceva decât la moarte”, mărturisește Ioana, care acum este bine datorită profesionalismului echipei medicale de la SANADOR, unde a beneficiat de tratament modern, prin abordare personalizată și multimodală, care a inclus tratament oncologic chirurgical și medical.

Watch on YouTube

Provocările în gestionarea acestui caz medical complex au fost numeroase, pentru că pacienta era tânără la momentul diagnosticului, iar cancerul ajunsese deja într-un stadiu avansat. „A fost un caz de care se teme orice chirurg la prima întâlnire”, după cum recunoaște doctorul care a operat-o cu succes pe Ioana, Dr. Teodor Buliga, medic primar chirurgie generală cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică și chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR.

În prezent, la aproape zece ani de la intervențiile chirurgicale peste care a trecut cu bine, viața Ioanei are un curs normal.

Diagnosticată cu cancer rectal în stadiu avansat

Constipația a fost principalul simptom care a determinat-o pe Ioana să se adreseze medicului, în urmă cu zece ani. Se simțea slăbită, iar constipația însoțită de balonare devenise atât de severă încât nu mai putea elimina materiile fecale. Inițial, tânăra a fost suspectă de hemoroizi, dar în urma efectuării unei colonoscopii cu biopsie, rezultatul a indicat neoplasm colorectal. Investigațiile au continuat cu efectuarea unor examene CT și RMN.

Medicul gastroenterolog i-a recomandat să se adreseze unui chirurg, iar Ioana s-a programat la mai multe clinici și spitale, ajungând în cele din urmă la Dr. Teodor Buliga, singurul care i-a spus că are o șansă. Datorită încrederii inspirate de acest medic, prin profesionalismul său și prin modul în care a comunicat cu ea, Ioana a decis ca Dr. Teodor Buliga să fie cel care o va opera.

„Este medicul secolului în care trăim! Un profesionist, un medic extraordinar, dar înainte de toate om. Îți răspunde oricând, la orice întrebare, te ajută, îți dă un sfat medical”, povestește mulțumită femeia.

La rândul său, Dr. Teodor Buliga precizează că situația Ioanei era una deosebit de delicată: „Este o pacientă care, la prima înfățișare, la primul consult, era foarte tânără, doar 30 de ani, vârstă la care cancerele, de regulă, sunt agresive. O pacientă cu o formă histologică extrem de agresivă de cancer, un cancer mucinos, care, de regulă, evoluează foarte prost, având o localizare total de nedorit, în zona inferioară a rectului, ceea ce ridica probleme privind tratamentul chirurgical. Doamna, din fericire, a plecat cu optimism la drum și, cumva, și-a pus speranța în medicii care au văzut-o, au investigat-o și au tratat-o, pentru că astfel de situații nu pot fi rezolvate doar de o singură specialitate. Nu era un caz care să se adreseze doar chirurgiei generale, numai oncologului sau numai radioterapeutului”.

Tratament multimodal cu rezultate foarte bune

Deși nu i-a fost ușor, Ioana a trebuit să își păstreze speranța și optimismul, pentru că acasă o aștepta băiețelul ei, în vârstă 3 ani. A mers cu încredere pe mâna echipei medicale și a urmat toți pașii de tratament indicați: a făcut radioterapie și chimioterapie, au urmat apoi intervențiile chirurgicale realizate de Dr. Teodor Buliga și, din nou, ședințe de chimioterapie la Centrul Oncologic SANADOR.

În final, rezultatul a fost unul „extraordinar”, după cum declară chiar medicul chirurg, în asentimentul pacientei. Și asta în ciuda faptului că era vorba despre un cancer de rect inferior mucinos, cu celule cu aspectul de inel cu pecete, o variantă extrem de agresivă, într-un stadiu foarte avansat, IIIC, adică depășise deja rectul și ajunsese în țesuturile învecinate, inclusiv în ganglionii limfatici.

  • Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!

Chirurgie complexă pentru cancerul de rect inferior

Într-o primă fază, dată fiind vârsta foarte tânără a pacientei, Dr. Teodor Buliga a realizat o intervenție de excizare a țesutului tumoral, în limite de siguranță oncologică, salvând la limită sfincterul anal extern. Intervenția s-a finalizat cu o ileostomă temporară, cu intenția de a reface continuitatea tractului digestiv într-un timp ulterior.

Dr. Teodor Buliga realizează intervenții complexe de chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR.

Date fiind însă efectele iradierii anterioare chirurgiei de exereză asupra organelor abdominale, intervenția ulterioară nu a permis refacerea continuității digestive. Astfel, soluția pentru Ioana a constat în efectuarea unei colostome permanente.

„Medicul mi-a curățat absolut tot și a lăsat curat, ca dovadă că la fiecare RMN pe care l-am efectuat ulterior, din 3 în 3 luni, apoi din 6 în 6 luni, iar acum anual,  constat că lucrurile au fost făcute profesional, așa cum trebuie. Dumnealui mi-a redat pur și simplu viața!”, relatează Ioana.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Ioana este acum vindecată

În prezent, la zece ani de la tratamentul cancerului de rect, Ioana se simte bine, merge la controalele de rutină, repetă periodic examenul RMN și analiza pentru markeri tumorali

„Foarte multă lume nu știe că am colostomă, trăiesc fiecare moment al vieții mele, mă bucur de fiecare ciripit de păsărele, călătoresc în țară și în străinătate, fac față cu brio tuturor problemelor ce apar în viața unui om normal”, spune Ioana, adăugând că, datorită unei colostome speciale, poate chiar să înoate.

În ceea ce privește alimentația, la început medicul i-a recomandat un regim special, dar acum poate mânca orice, însă cu măsură. Ioana le recomandă tuturor persoanelor care au simptome pe care le-a avut și ea să ia cât mai repede legătura cu medicul, să urmeze pașii indicați și să aibă încredere în sistemul medical privat, afirmând că a ales SANADOR și pe Dr. Teodor Buliga dintre cinci chirurgi de la diferite spitale și clinici private.

„Dr. Teodor Buliga mi-a redat încrederea, iar toată partea aceasta de administrație, de ceea ce am văzut eu cu ochiul liber, ca pacient, m-a făcut să îmi zic: Da, aici este ok! Am simțit că îmi poate salva viața.  Este ok și din punctul de vedere al curățeniei, al igienei. După 10 ani de zile țin să mulțumesc din nou întregii echipe, în frunte cu domnul doctor Teodor Buliga”, transmite femeia.

În prezent, Ioana este „un pacient practic vindecat”, concluzionează Dr. Teodor Buliga.

  • Centrul Oncologic SANADOR asigură pacienților acces la proceduri moderne de tratament oncologic. Vino la SANADOR!

Diagnostic și tratament pentru cancer la SANADOR  

La Centrul Oncologic SANADOR, pacienţii beneficiază de o abordare multimodală integrată a cancerului, pe baza recomandărilor stabilite personalizat de comisia oncologică multidisciplinară (Tumor Board). Pacienții au acces la proceduri de radioterapie, chimioterapie, imunoterapie sau terapie țintită, pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Intervențiile de chirurgie oncologică sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR, în condiții de maximă siguranță, în unul din cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, de către medici chirurgi foarte bine pregătiți și cu vastă experiență. Pacienții pot beneficia de intervenții chirurgicale de mare complexitate, realizate cu sprijinul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I, singura de acest fel din sistemul medical privat din România.

Dr. Teodor Buliga, medic primar chirurgie generală la Spitalul Clinic SANADOR

Dr. Teodor Buliga, medic primar chirurgie generală cu competențe în chirurgie laparoscopică, chirurgie robotică și chirurgie oncologică la Spitalul Clinic SANADOR, are o înaltă pregătire și o vastă experiență în efectuarea unor intervenții chirurgicale complexe. Are un interes deosebit pentru chirurgia oncologică a colonului și a rectului, inclusiv prin tehnici minim invazive.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR