Teste vestibulare: videonistagmografie și posturografie computerizată dinamică

Indicațiile testelor vestibulare

Testele vestibulare sunt investigații recomandate pentru diagnosticarea vertijului. Dacă suferi de amețeli, programează-te la SANADOR pentru o consultație și investigații de specialitate!

Vertijul se manifestă printr-o senzație de amețeală, însoțită de nesiguranță sau dezechilibru în mers sau la întoarcerea capului. Vertijul este unul dintre cele mai frecvente simptome care determină o persoană să se adreseze medicului. Leziunile vestibulare periferice (otice sau ale nervului vestibular) reprezintă aproximativ 40% din cauzele tulburărilor de echilibru pentru care pacienții se prezintă la medic.

Watch on YouTube

Sindromul vestibular periferic este provocat de cele mai multe ori de vertij paroxistic pozițional benign (50% din cazuri), neuronită vestibulară (25%) și de boala Ménière (10%). Etiologia variată a acestei simptomatologii impune abordarea standardizată, adeseori multidisciplinară, a pacientului cu vertij. Pentru diferențierea unui sindrom vestibular periferic (cauzat de afectarea urechii interne) de unul de tip central (neurologic), precum și pentru diagnosticul lezional al sindroamelor vertiginoase, se efectuează un bilanț vestibular (probe vestibulare), care cuprinde o serie de teste realizate cu echipamente speciale.

Videonistagmografia este considerată noul standard pentru testarea funcțiilor urechii interne, dar pot fi recomandate și alte teste vestibulare.

Videonistagmografia

Videonistagmografia (VNG) este un sistem complet de diagnosticare care evaluează mișcările ochilor, cu ajutorul unor ochelari dotați cu cameră video de înaltă performanță. Camera, prevăzută cu senzori cu infraroșu, caută un anumit tip de mișcare involuntară a ochilor, numită nistagmus, care apare în cazul unor afecțiuni neurologice.

Este posibil să aveți nevoie de o videonistagmografie dacă aveți simptome care ar putea indica o tulburare a urechii interne:

  • probleme de echilibru,
  • vertij,
  • senzații de presiune sau de plenitudine în urechi,
  • tinitus (țiuit în urechi).

Videonistagmografia este folosită de specialistul ORL pentru a diagnostica tulburări vestibulare precum:

  • Vertijul pozițional paroxistic benign (VPPB),
  • Labirintită,
  • Boala Ménière,
  • Neuronita vestibulară,
  • Neurinom de acustic (schwannom vestibular).

Cu 72 de ore înainte de testare, pacientul nu trebuie să-și mai administreze medicamentele antivertiginoase prescrise de medic, pentru că acestea pot influența rezultatul investigației. Testul poate provoca o ușoară amețeală, pentru câteva minute, de aceea este recomandat ca pacientul să fie însoțit de cineva până acasă.

Posturografie computerizată dinamică cu Multitest Equilibre

Posturografia este o investigație indicată atunci când pacientul se confruntă cu pierderea echilibrului, vertij, amețeli sau rău de mișcare. În timpul investigației, pacientul stă în picioare pe o platformă statică sau dinamică, iar aparatul îi monitorizează mișcările, pentru evaluarea echilibrului în diferite situații.

Testele funcționale și rezultatele din posturografia statică clasică sunt utilizate des pentru a diagnostica tulburările de echilibru și vertijul, însă nu oferă informații suficiente. Astăzi, comunicarea interdisciplinară a permis găsirea unor soluții noi în ramura clinică și în cercetare și a dus la dezvoltarea de sisteme informatizate pentru evaluare și tratament. Astfel, în prezent este folosită posturografia computerizată dinamică. Aceasta permite evaluarea și corectarea posturii, recuperarea pre și post operatorie și prevenirea căzăturilor la persoanele în vârstă.

Platforma Multitest între Echilibru și Postură

Noile metode de analiză matematică aplicate în posturografia computerizată dinamică permit o abordare mai exactă a sistemelor posturale și o evaluare mai eficace a capacității de adaptabilitate atât la nivel central, cât și periferic. Avantajul constă într-o mai mare sintetizare a rezultatelor obținute, care permite adaptarea fiecărui program în funcție de „dezechilibrul” fiecărui pacient.

Softul are la bază algoritmi bazați pe noi metode de analiză matematică aplicată înregistrărilor posturografice în 3 condiții statice și 3 condiții dinamice (Equitest, Multitest) și oferă indici posturali și de control postural mai sensibili și mai adaptați la fiecare pacient.

Platforma Multitest este indicată în testarea și recuperarea echilibrului în următoarele situații:

Afecțiuni ORL vestibulare unilaterale și bilaterale (ale urechii interne):

  1. Neuronite / nevrite vestibulare, boala Ménière între crize,
  2. Neurinoame de acustic pre și post operator,
  3. Otospongioze și fistule perilimfatice – unde apar tulburări de echilibru,
  4. Vertij paroxistic pozițional benign.

Afecțiuni neurologice:

În sport de performanță:

  • Evaluare pre-competițională – determinarea sistemelor deficitare ce pot fi antrenate complementar,
  • Evaluare post chirurgicală și după readaptare pentru o bună reintegrare a sportivului de performanță în vederea evitării traumatismelor repetitive,
  • Recuperarea rapidă a ligamentoplastiilor cu Multitest și feedback 3D – aproximativ 2 luni,
  • Depistarea problemelor de ocluzie dentară cu implicații în postură.

Scopul reeducării vestibulare îl constituie redarea autonomiei pacientului în activitățile zilnice, eliminarea nistagmusului patologic, simetrizarea răspunsurilor vestibulare (echilibrul lor asigură stabilitatea pacientului și elimină jena la mișcare), eliminarea dependenței vizuale, recalibrarea reflexului vestibulo-ocular (cel care asigură stabilitate vizuală în timpul mișcărilor capului) și favorizarea compensației centrale pentru un bun echilibru la mers.

Tehnici de reeducare vestibulară

Tehnicile de reeducare vestibulară asigurate de platforma dinamică Multitest Equilibre și de echipa de reeducere vestibulară sunt adaptate fiecărui pacient și fiecărei patologii, astfel:

  • Tehnica planurilor instabile,
  • Tehnica planurilor înclinate,
  • Tehnica fotoliului rotator,
  • Tehnica stimulării optocinetice,
  • Tehnica urmăririi lente,
  • Tehnica jocurilor de feed-back,
  • Manevre eliberatorii pentru repoziționarea otoliților din urechea internă, care au scopul de reglare a echilibrului.

Pe baza testelor făcute personalizat, specialistul stabilește un set de exerciții pe care pacientul le va executa în funcție de rezultatele investigațiilor. Este foarte important ca pacientul să înțeleagă exercițiile pe care le are de făcut. Spre exemplu, o schemă de tratament pentru adulți se compune dintr-o ședință de evaluare inițială (de 40 de minute), în care se stabilesc obiectivele și numărul de ședințe necesare. Studiile arată că pentru pacienții între 10-40 de ani sunt necesare în medie 5-7 ședințe, în timp ce pentru adulții de peste 40 de ani este nevoie de 7-10 ședințe (ședințele se stabilesc în funcție de sistemele senzoriale afectate).

Pentru reeducarea vestibulară la copii cu vârste între 4 și 10 ani, se poate face și evaluare posturologică, se pot detecta sistemele cu disfuncție și se pot corecta prin metode corespunzătoare în cadrul clinicii (podologie, oculomotricitate). În cazul copiilor este indicată reevaluarea la interval de 6 și 12 luni, dar și la puseele dentare de la 6-7 ani și de la 10-12 ani.

  • La SANADOR beneficiezi de tehnici de reeducare vestibulară personalizate. Programează-te pentru consultație și testare!

Reeducarea vestibulară se bazează pe niște principii de compensare specifice fiecărui pacient (fiecare pacient dezvoltă strategia sa de recuperare) și eficacitatea tratamentului constă în găsirea programului cel mai bun pentru o recuperare rapidă și eficace.

Galerie foto

Programează-te pentru investigație!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR