Premiera medicala nationala - interventie pe cord deschis la 87 ani

O interventie deosebit de complexa si cu rezultate remarcabile, efectuata in premiera pentru Romania, a avut loc la spitalul SANADOR .

Este vorba despre operatia pe cord deschis pentru inlocuirea arterei aorte, ca urmare a diagnosticarii pacientuluicu

disectie acuta de aorta

. Aceasta este o

tulburare rara, potential fatala

, care apare atunci cand sangele patrunde prin leziunea creata in tunica interna (unul din cele trei straturi ale inimii), si se insereaza intre aceasta si tunica medie (musculara). Se creaza astfel doua canale: unul adevarat prin care sangele curge in conditii normale si unul fals, produs prin disectia peretelui arterial.

Premiera

a constat in varsta inaintata a pacientului- 87 de ani, un factor foarte important in decizia medicala cu privire la o interventie chirurgicala de asemenea amploare.

Pacientul, mai exact distinsul academician Dinu C. Giurescu, a fost operat de una dintre cele mai experimentate echipe de chirugi din tara sub conducerea

Conf. Univ. Dr. Horatiu MOLDOVAN

, medic primar de Chirurgie Cardiovasculara, seful sectiei de Chirurgie Cardiovasculara a spitalului SANADOR, cu o experienta de peste 4.000 de interventii chirurgicale pe cord deschis si 1.500 de interventii vasculare.

,,

Ne bucuram ca am reusit sa finalizam cu succes operatia, acest lucru fiind posibil datorita aparaturii performante de care dispunem si a experientei echipei chirurgicale care s-a ocupat de acest caz. Operatia este o premiera la nivel national, domnul academician fiind cel mai in varsta pacient care a suferit aceasta interventie chirurgicala, precum si cel mai in varsta pacient care a suferit o interventie chirurgicala pe cord deschis in acest spital"

a declarat Conf. Univ. Dr. Horatiu MOLDOVAN.

Echipa medicala

care s-a ocupat de ingrijirea istoricului Dinu C. GIURESCU a fost alcatuita din

Dr. Mihaela CRACIUN

, medic primar ATI, care i-a administrat anestezia si l-a ingrijit in terapie intensiva,

Dr. Daniela POPESCU

, medic primar Cardiologie, care i-a stabilit diagnosticul si medicul sau curant -

Prof. Dr. Mioara RIZESCU

, medic primar Medicina Interna, sef Sectie Medicina Interna.

Interventia chirurgicala a avut un caracter de maxima urgenta

Aceasta a constat in inlocuirea arterei aorte la iesirea ei din inima si a arterelor carotide care alimenteaza creierul.

Considerata cea mai complexa in patologia cardiovasculara a adultului

, operatia a presupus intreruperea functiilor tuturor organelor vitale, racirea pacientului in hipotermie profunda la 18 - 20 grade, deconectarea creierului de la circulatie si alimentarea separata a sa cu masina de circulatie extracorporala, urmate de inlocuirea acestui vas de sange major cu o proteza vasculara. Intreg procesul a durat 12 ore si a decurs normal, iar pacientul a evoluat bine dupa operatie, urmand un proces de recuperare medicalaprinkinetoterapie, gimnastica speciala pentru conditia sa.

Interventia chirugicala a fost realizata in cadrul Sectiei de Chirurgie Cardiovasculara a spitalului Sanador,

una dintre cele mai moderne din sistemul medical din Romania, care beneficiaza de echipamente de ultima generatie si de cea mai inalta performanta. Acestea permit realizarea unor proceduri chirurgicale de mare complexitate, care acopera toata gama afectiunilor cardiace si vasculare din patologia adultului. Departamentul este conectat cu Sectia de Anestezie Terapie Intensiva, dotata pentru a face fata oricarei interventii chirurgicale, fiind a treia ca marime din Bucuresti.