Ce este pareza facială

Pareza facială înseamnă pierderea controlului mușchilor de la nivelul feței, determinată de funcționarea incorectă a perechilor de nervi faciali (nervii cranieni VII). La SANADOR, pacienții au acces la diagnostic și tratament printr-o abordare medicală completă, bazată pe expertiza specialiștilor și pe investigații realizate cu aparatură performantă.

Musculatura de la nivelul feței controlează expresiile faciale, închiderea ochilor, zâmbetul și alte mișcări voluntare sau reflexe. Pareza facială produce o asimetrie vizibilă pe una sau pe ambele părți ale feței.

La SANADOR, diagnosticul parezei faciale este susținut de investigații imagistice avansate, realizate de medici cu experiență, cu echipamente performante.

Afecțiunea poate fi declanșată de inflamații (cum se întâmplă în paralizia Bell, o formă cu origine încă neclară, dar adesea asociată cu infecții virale), însă și de traumatisme, infecții locale sau presiunea exercitată asupra nervului în canalul osos prin care trece (canalul osos Fallopius din osul temporal).

Spre deosebire de paralizia facială completă, în care musculatura devine total lipsită de tonus, pareza permite păstrarea unor mișcări, chiar dacă acestea sunt reduse ca intensitate.

În formele periferice, cum sunt cele determinate de afectarea directă a nervului, poate fi implicată și zona frunții, în timp ce în afectările centrale, de tipul celor apărute după un accident vascular cerebral, fruntea rămâne de obicei funcțională. O evaluare rapidă și instituirea tratamentului adecvat, în special cu corticosteroizi, pot crește considerabil șansele unei recuperări complete.

  • La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!

Tipuri de pareză facială

Pareza la față se împarte în două categorii principale în funcție de locul leziunii:

  • pareza facială periferică - în forma periferică, nervul facial însuși este afectat direct, ceea ce duce la slăbiciune pe întreaga jumătate a feței, inclusiv fruntea (de exemplu, în paralizia Bell idiopatică), traumatisme (fracturi ale osului temporal sau complicații chirurgicale), infecții virale precum sindromul Ramsay Hunt (cu dureri de ureche, vezicule și vertij) sau bacteriene (otită medie, boala Lyme).
  • pareza facială centrală - forma centrală provine din leziuni cerebrale care afectează căile nervoase superioare, cum ar fi accidentul vascular cerebral, scleroza multiplă sau tumori cerebrale. Aici fruntea rămâne de obicei funcțională datorită inervației duble din creier.

Pareza facială la copii poate fi congenitală (prin traumatisme la naștere sau sindroame genetice ca Moebius sau Goldenhar) ori dobândită, similar adulților. Formele bilaterale (rare, sub 2% din cazuri) indică de obicei cauze sistemice grave - boala Lyme (în 35% dintre cazuri), sindromul Guillain-Barré sau sarcoidoza.

Diferența dintre pareză facială și paralizie facială

Diferența dintre pareză facială și paralizie facială constă în gradul de afectare a mișcărilor feței. În pareza facială, musculatura își păstrează parțial funcția, ceea ce permite realizarea unor mișcări, însă acestea sunt vizibil slăbite sau asimetrice, precum închiderea incompletă a pleoapei ori un zâmbet diminuat.

În schimb, paralizia facială presupune pierderea totală a controlului voluntar asupra mușchilor, ceea ce face ca partea afectată a feței să devină complet flască și lipsită de expresie.

Evaluarea diferenței dintre cele două se realizează prin examinare clinică, folosind frecvent scala House-Brackmann, unde formele de pareză corespund unor grade intermediare de afectare, iar paralizia severă se încadrează în gradele cele mai avansate.

Deși ambele afecțiuni au la bază afectarea perechii de nervi faciali (nervii cranieni VII), nivelul de deteriorare nervoasă determină manifestările: de la edem și inflamație, care pot fi reversibile, până la leziuni grave, ce pot compromite definitiv funcția nervului.

Cauze și factori de risc pentru pareza facială

Pareza facială poate avea multiple cauze, însă cea mai frecventă este cea în care nervul facial se inflamează într-un canal osos foarte îngust (paralizia Bell). Deși mecanismul exact nu este pe deplin elucidat, se consideră că o reactivare virală ar putea provoca această inflamație.

Traumatismele sunt o altă cauză importantă, apărând în special în accidente care afectează osul temporal sau în urma unor intervenții chirurgicale în zona urechii ori a glandei parotide. Infecțiile pot, de asemenea, declanșa pareza, unele forme virale — precum virusul varicelo-zosterian — fiind responsabile de sindromul Ramsay Hunt, caracterizat prin durere locală și erupții veziculare. Infecțiile bacteriene, cum ar fi otita medie severă sau boala Lyme, pot afecta nervul fie prin inflamație, fie prin compresie locală.

Într-un număr mai redus de cazuri, pareza facială este determinată de tumori care exercită presiune asupra nervului, cum ar fi cele ale glandei parotide, neurinoamele acustice sau unele tumori ale meningelui, motiv pentru care este necesară o evaluare ORL și neurologică atentă.

Riscul de apariție este mai ridicat la adulții tineri și de vârstă mijlocie, iar stresul și scăderea imunității pot favoriza recurențele. Formele care afectează ambele părți ale feței sunt rare și pot indica boli sistemice, precum sindromul Guillain-Barré sau sarcoidoza.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație!

Cum se manifestă pareza facială

Pareza facială dreaptă sau stângă debutează, de obicei, brusc, în decurs de una până la două zile, și se traduce prin slăbiciune vizibilă pe o parte a feței. În formele provocate de afectarea centrală a sistemului nervos, cum se întâmplă în accidentul vascular cerebral sau în prezența unor tumori, mișcările frunții sunt de regulă păstrate.

În schimb, atunci când este afectat direct nervul facial, ca în pareza facială periferică dreaptă, toate zonele feței pot fi implicate, ceea ce duce la coborârea colțului gurii, închiderea incompletă a ochiului drept și ștergerea șanțului nazolabial corespondent.

Manifestările pot fi însoțite de modificări senzoriale, precum diminuarea gustului pe partea anterioară a limbii, lăcrimare scăzută, uscăciune oculară sau sensibilitate crescută la sunete.

În sindromul Ramsay Hunt, pot apărea amețeli și mici leziuni veziculare în interiorul urechii sau pe palat. Pe parcursul evoluției, unele persoane pot dezvolta mișcări involuntare nedorite, fenomen numit sinchinezie — spre exemplu, colțul gurii se poate mișca involuntar la clipit sau poate apărea lăcrimarea în timpul alimentației.

În afectările de origine centrală, ridicarea sprâncenelor se păstrează datorită modului în care creierul controlează această regiune, în timp ce leziunile periferice implică întreaga jumătate a feței. Formele bilaterale sunt rare și necesită o intervenție rapidă, întrucât pot sugera afecțiuni neurologice grave.

Analize și investigații recomandate pentru pareză facială

Examenul clinic evaluează funcția nervului facial prin teste simple: ridicarea sprâncenelor ajută la diferențierea leziunilor centrale de cele periferice, testul suflării obrajilor verifică etanșeitatea cavității bucale, iar reflexul de clipire indică integritatea mușchilor oculari.

Testul Schirmer măsoară producția lacrimală (scădere semnificativă pe partea afectată), iar probele gustative cu acid citric testează funcția nervului intermediar.

Audiometria detectează eventualele pierderi auditive, timpanometria analizează reflexul stapedian pentru a identifica leziuni proximale, iar otoscopia caută semne de infecție, precum vezicule sau puroi, ce pot indica sindromul Ramsay Hunt sau otita.

Investigațiile electrodiagnostice includ electroneurografia, utilă pentru prognostic în primele trei săptămâni de la debut, electromiografia folosită după aceasta pentru a depista semne de denervare și testele de stimulare comparativă.

Imagistica prin rezonanță magnetică este preferată pentru detectarea tumorilor sau a inflamațiilor la nivelul ganglionului geniculat, iar tomografia computerizată este indicată pentru depistarea fracturilor osoase și a colesteatomului. În plus, analizele de sânge pot include teste pentru anticorpi specifici bolii Lyme, virusului varicelo-zosterian, markeri ai inflamației sistemice și hemogramă completă.

  • Vino la SANADOR și descoperă standardul de excelență în îngrijirea medicală!

Tratamentul pentru paralizie facială

În formele acute, tratamentul începe de regulă cu medicamente antiinflamatoare puternice, precum corticosteroizii, administrați în primele zile pentru a reduce inflamația nervului facial.

În anumite situații, cum ar fi sindromul Ramsay Hunt, aceste medicamente pot fi asociate cu antivirale. Este esențială și protecția ochiului, mai ales atunci când pleoapa nu se închide complet, prin lacrimi artificiale, unguente hidratante sau acoperirea ochiului pe timpul nopții.

Exercițiile faciale și masajul ajută la menținerea tonusului muscular și la recuperarea simetriei. Dacă pareza este provocată de o infecție bacteriană, medicii administrează antibiotice adaptate tipului de infecție, inclusiv tratamente specifice pentru boala Lyme.

În cazurile în care nervul este grav afectat, poate fi nevoie de operație. Procedurile pot include eliberarea nervului comprimat, reconstrucția prin grefe nervoase sau tehnici de reanimare facială utilizate în paraliziile cronice. Toxina botulinică poate fi folosită pentru reducerea spasmelor sau a mișcărilor involuntare, iar stimularea electrică poate sprijini antrenarea mușchilor afectați, imitând mișcările normale ale feței.

Recuperarea după pareză facială

De regulă, recuperarea după pareză facială e completă în câteva luni, mai ales în formele ușoare sau moderate, când nervul nu este grav deteriorat. Evoluția favorabilă este mai probabilă atunci când apar semne de îmbunătățire încă din primele săptămâni.

Totuși, există situații în care recuperarea este mai lentă sau incompletă, în special la vârstnici, în caz de paralizie severă sau în sindromul Ramsay Hunt. Terapia fizică și logopedia pot sprijini revenirea funcțiilor faciale și pot atenua impactul emoțional al simptomelor.

Unele persoane pot dezvolta ulterior complicații, precum mișcări involuntare sau spasme ale mușchilor feței. Acestea pot fi controlate eficient prin injecții cu toxină botulinică și prin tehnici de reeducare musculară. În cazurile pediatrice, grefele nervoase sunt, în general, preferate altor proceduri mai riscante.

  • Pentru investigații complete și evaluare medicală corectă, alege SANADOR!

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții beneficiază de evaluare medicală completă, realizată prin consultații de neurologie, însoțite de investigații imagistice și funcționale, atunci când există această indicație medicală.

Pentru un diagnostic corect și complet, pacienții au acces la investigații efectuate cu echipamente performante, precum RMN 3 Tesla și CT 128 slice, care asigură imagini detaliate și permit identificarea inflamațiilor, leziunilor sau altor modificări neurologice asociate parezei faciale.

În funcție de rezultat, planul de tratament este stabilit individualizat și poate include terapie medicamentoasă, monitorizare neurologică sau proceduri de recuperare neurologică, efectuate în Departamentul de Medicină Fizică și de Reabilitare de la Spitalul Clinic SANADOR.

Atunci când situația clinică o impune, evaluarea poate fi completată prin colaborare multidisciplinară, pentru a obține un control eficient al simptomelor și o recuperare cât mai bună.

Programează-te la SANADOR!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR