Stabilirea diagnosticului
Diagnosticul malformațiilor cardiace congenitale este pus în marea majoritate a cazurilor la vârsta de sugar sau copil mic. Simptomele precum oboseala sau cianoza vor aduce părintele și copilul la medic. Doctorul cardiolog pediatru va ausculta cordul. Afecțiunile cardiace congenitale sunt asociate cu un suflu sau murmur cardiac. Acesta se poate auzi chiar și cu urechea liberă (grad VI) în cazuri grave. Suflurile cardiace de gradul I sunt greu de auscultat chiar și cu stetoscopul și sunt mai des identificate la ecografie cardiacă.
Ecografia cardiacă transtoracică este cea mai importantă investigație pentru diagnostic. Aceasta poate identifica defectele septale, valvulare sau ale vaselor din jurul inimii. În anumite situații poate fi indicată și o ecografie cardiacă de stres.
Ecografia Doppler color identifică cu ușurință fluxul de sânge ce circulă în sens anormal. EKG-ul (electrocardiograma) poate diagnostica artimii ce apar ca o complicație a bolilor congenitale cardiace. Radiografia toracică pulmonară este o investigație imagistică ce poate ridica suspiciuni de diagnostic prin vizualizarea unui cord mărit în dimensiuni sau a circulației pulmonare accentuate. Aceasta este urmată de ecografie cardiacă pentru confirmarea diagnosticului. În anumite situații, medicul poate recomanda și efectuarea unui RMN de cord.
Înaintea nașterii se poate efectua o ecografie cardiacă fetală. Aceasta poate să pună diagnosticul malformațiilor cardiace încă din săptămânile 18-22 de sarcină. Astfel se vor efectua controale amănunțite, regulate, nașterea va fi mult mai atent monitorizată, iar nou-născutul poate fi transferat imediat după naștere în serviciul de chirurgie pediatriacă pentru corectarea bolii. Un făt cu boală cardiacă congenitală se va testa pentru a diagnostica alte boli cu care se asociază, precum sindromul Down.
-
La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă.
Programează-te!