Tratamentul endoscopic al litiazei renale cu ureteroscop full-HD de unică folosință

Litiaza renală este foarte frecventă în România. Din păcate însă, litiaza urinară („piatra la rinichi”, în special) poate fi diagnosticată la orice vârstă și, îmbucurător, metodele de tratament s-au schimbat dramatic în ultimii ani.

Abordul endoscopic al litiazei renale

Abordul endoscopic (minim invaziv) este una dintre cele mai eficiente metode de distrugere a calculilor renali. Ureteroscopia flexibilă reprezintă o tehnică chirurgicală prin care, cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță, se poate vizualiza sistemul pielo-caliceal (întregul rinichi în interiorul său). Se poate astfel trata orice calcul (piatră) din rinichi prin pulverizare cu laserul, totul efectuându-se sub controlul vizual al medicului operator.

  • Profesorul Petrișor Geavlete a obținut primele rezultate în România prin ureteroscopie flexibilă, având în prezent una dintre cele mai semnificative experiențe pe plan mondial – peste 5.000 de astfel de proceduri.

Spitalul Clinic SANADOR dispune de tehnologie foarte performantă pentru tratamentul endoscopic (fără bisturiu) al litiazei renale. Instrumentele utilizate pentru acest tip de intervenții – ureteroscoapele – din dotare sunt constant înlocuite cu unele mai performante și își îmbunătățesc continuu eficiența terapeutică.

Ureteroscoape de unică folosință

În urmă cu circa 2 ani, au apărut pe plan mondial și primele evaluări clinice semnificative ale utilizării ureteroscoapelor de unică folosință (single-use).

Imagini ale sistemului pielo-caliceal (în interiorul rinichiului) afișate pe monitorul medical Sony de 55 inch cu rezoluție 4K, aflat în dotarea Spitalului Clinic SANADOR.

Aspect intraoperator cu 2 monitoare medicale în serie (unul Pusen și unul Sony de 55 in cu rezoluție 4K). Se obiectivează foarte clar și la mari dimensiuni calculul renal și fibra laser din vecinătatea acestuia.

Pentru fiecare bolnav, ar trebui să existe un ureteroscop flexibil. Avantajele pentru pacient sunt majore: instrument nou pentru fiecare pacient cu litiază renală, procedură mai sigură, nu este necesară sterilizarea (aparatul fiind deja steril din fabrică), absența contaminării, posibilitatea de a folosi această tehnologie imediat și oricând, nu sunt necesare reparații etc.

În urmă cu circa 2 ani, Prof. Dr. Petrișor Geavlete a prezentat pe plan național și internațional primele evaluări cu acest tip de tehnică minim invazivă. Până în prezent, sunt deja peste 200 de cazuri operate cu această metodă, experiența acumulată fiind una de referință pe plan european. S-a folosit în special tehnologia Pusen: ureteroscop flexibil digital PU3022a (Zhuhai Pusen), cu rezultate foarte bune. Rata de tratament complet al litiazei (stone-free) pentru litiaza sub 2 cm, cu orice localizare în rinichi, este de peste 95%.

Aspect intraoperator cu două monitoare medicale în serie (unul Pusen și unul Sony de 55 in, cu rezoluție 4K). Se obiectivează cu o claritate excepțională aspectul de fragmentare și transformare în nisip a unui calcul renal de circa 2,6 cm.

Aspect intraoperator cu două monitoare medicale în serie (unul Pusen și unul Sony de 55 in, cu rezoluție 4K). Se obiectivează extrem de clar transformarea în nisip a unui calcul renal de 1,9 cm situat la nivelul calicelui inferior.

  • La Spitalul Clinic SANADOR, este disponibilă varianta full-HD a ureteroscopului flexibil de unică folosință.

Aspect intraoperator al ureteroscopului flexibil digital PUSEN PU3022a (introducerea sa pe teaca de acces).

Aspect intraoperator al ureteroscopului flexibil digital PUSEN PU3022a (acest tip de ureteroscop este iluminat în întregime în timpul utilizării).

Ureteroscopie flexibilă, la Spitalul Clinic SANADOR

Dacă studiile comparative cu instrumentele clasice (ureteroscoape reutilizabile) demonstrau caracteristici tehnice similare (deflecție maximă cu sau fără fibră laser), cu un ușor avantaj al ureteroscoapelor de unică folosință, noutatea full-HD a calității imaginii a adus o caracteristică deosebită. Pentru bolnav este mai sigur atunci când ceea ce vede și tratează chirurgul este mai bine vizualizat.

Aspect comparativ dintre ureteroscopul flexibil Olympus URF-V3/V3R, Superslim 8.4 Fr și ureteroscopul flexibil digital PUSEN PU3022a – deflexiunea capătului de lucru. Se descrie evidenta superioritate a ureteroscopului de jos (de unică folosință).

Aspect intraoperator cu două monitoare medicale în serie (unul Pusen și unul Sony de 55 in cu rezoluție 4K). Se obiectivează remarcabil de clar aspectul unei papile renale.

Pentru bolnavii cu litiază renală și colică renală, varianta minim invazivă (ureteroscopia flexibilă) este în prezent oferită de centre de excelență. La Spitalul Clinic SANADOR, pacientul cu o astfel de afecțiune și cu indicații terapeutice clare (conform Ghidului european de urologie) are posibilitatea de a fi tratat foarte modern și eficient, cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație.

Astfel, nu există calculi renali care nu pot fi pulverizați cu laserul. Bisturiul este „desființat” (intervenții fără incizii), iar intrarea direct în rinichi (nefrolitotomia percutanată) cu alt tip de aparat este evitată. Eficiența superioară este evidentă în toate studiile comparative dintre ureteroscopia flexibilă și ESWL (litotriția extracorporală cu unde de șoc). Și nu mai amintim operația clasică, cu bisturiul, care, în foarte multe țări, are indicații rarisime.

Este important de menționat că toate localizările intrarenale ale calculilor renali pot fi abordate cu ureteroscopul flexibil. Internarea este de scurtă durată (1 – 2 zile), iar recuperarea este foarte rapidă.

Calculii renali trebuie diagnosticați și tratați cât mai devreme. Orice amânare sau tergiversare a intervenției poate duce la repercusiuni ireversibile asupra rinichiului. Pentru dimensiuni ale pietrelor de până la 2,5 cm, este posibil tratamentul complet endoscopic, minim invaziv, folosind tehnologia modernă de la Spitalul Clinic SANADOR.

Aspect intraoperator cu două monitoare medicale în serie (unul Pusen și unul Sony de 55 in, cu rezoluție 4K). Fără litiază restantă semnificativă după terapia cu laser folosind ureteroscopul flexibil full-HD de unică folosință.

Galerie foto

Acest material a fost creat la data de 17 noiembrie 2020 și modificat la 21 noiembrie 2022.

SANADOR