Ce este Bexsero

Bexsero este un vaccin utilizat pentru prevenirea meningitei și a septicemiei cauzate de Neisseria meningitidis de serogrup B, respectiv meningococul B, una dintre cele mai agresive forme de infecție meningococică. SANADOR asigură acces la imunizare împotriva mai multor infecții, în urma consultului și a evaluării medicale complete, sau cu recomandare de la medic.

Meningococul B este unul dintre cele mai frecvente serogrupuri care circulă în țările din Europa, având o mortalitate ridicată și risc crescut de complicații permanente la supraviețuitori, precum surditate sau alte tulburări neurologice.

SANADOR asigură acces la imunizarea cu o gamă largă de vaccinuri, pentru adulți și copii, în urma unei consultații de specialitate.

Vaccinul Bexsero a fost dezvoltat pentru a oferi o protecție eficientă în special sugarilor și adolescenților, categoriile cu cel mai mare risc de boală meningococică invazivă. În multe țări europene, Bexsero a fost introdus în programele naționale de vaccinare.

Meningita este o infecție a sistemului nervos central manifestată prin febră, vărsături, durere de cap și rigiditate a cefei. Boala poate evolua extrem de rapid, uneori în câteva ore, ducând la complicații severe sau chiar deces. Poate fi provocată de bacterii, printre care se numără meningococul, pneumococul și hemophilus infuenzae. Acest tip de infecții severe pot fi prevenite prin vaccinare, care rămâne cea mai eficientă metodă de protecție.

În prezent există mai multe tipuri de vaccinuri ce pot preveni meningita cu meningococ, fiecare acoperind diferite serogrupuri ale meningococului. Cele mai frecvent recomandate vaccinuri sunt Bexsero pentru meningococul de tip B și Nimenrix, care protejează împotriva serogrupurilor A,C,W și Y.

Ce conține vaccinul Bexsero și cum acționează

Vaccinul Bexsero este un vaccin meningococic recombinant, conceput pentru a proteja împotriva infecțiilor produse de Neisseria meningitidis de serogrup B. Bexsero conține proteine recombinante de suprafață ale meningococului B combinate cu excipienți, respectiv săruri de aluminiu, care intensifică răspunsul imun.

După administrare, vaccinul stimulează sistemul imunitar să recunoască proteinele bacteriei și să producă anticorpi specifici pentru a lupta cu infecția. Dacă persoana vaccinată va intra ulterior în contact cu meningococul B, anticorpii se leagă de bacterie. Sistemul imunitar poate distruge agentul patogen, prevenind apariția infecțiilor severe ca meningita sau sepsisul.

Indicații pentru vaccinare cu Bexsero

Indicațiile pentru vaccinare cu Bexsero includ în special grupele de vârstă vulnerabile- sugarii și copiii mici. La această vârstă, infecția cu meningococul de grup B poate provoca forme severe de boală. De asemenea, la adulții expuși prin intermediul profesiei - domeniul medical - sau tinerii ce locuiesc în comunități aglomerate, precum cămine, se recomandă administrarea vaccinului Bexsero.

Vaccinarea cu vaccin Bexsero este indicată de asemenea persoanelor cu imunitate deficitară, boli cronice, care urmează tratamente ce afectează sistemul imunitar sau ce au suferit operații de înlăturare a splinei. Membrii familiei și contacții apropiați ai unui caz confirmat de boală meningococică B, precum și persoanele aflate în zone cu focare de meningită meningococică B beneficiază de imunizare cu Bexsero.

Administrarea vaccinului Bexsero

În multe țări, calendarul de vaccinare include și vaccinarea Bexsero. În România, părinții pot opta pentru administrarea de vaccin antimeningococic de grup B. Administrarea se face prin injectare intra-muscular, la nivelul brațului, la adult și copii mari, sau coapsei, la sugari.

Pentru sugarii mici, cu vârsta între 2 si 5 luni, vaccinul se administrează în 3 doze, la interval de 1 lună, și ulterior o doza de rapel între 12 și 15 luni. Pentru sugarii mai mari, se administrează 2 doze la interval de 2 luni și rapelul la vârsta de 2 ani.

În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 2 și 10 ani, se recomandă administrarea a două doze la interval de două luni. De asemenea, pentru adolescenți și adulți se recomandă două doze la interval de o lună.

Administrarea vaccinului Bexsero în sarcină și alăptare nu se recomandă de rutină, ci doar la indicația medicului. Dacă riscul de expunere la Neisseria meningitidis este mare, medicul poate recomanda imunizarea în sarcină.

De asemenea, vaccinul se poate administra și femeilor ce alăptează, dacă medicul consideră că este necesar. Anticorpii materni produși după administrarea vaccinului pot trece prin laptele matern, oferind copilului o protecție sporită.

Ce urmează după vaccinarea cu Bexsero

După administrarea unui vaccin meningococic de grup B este normal să apară anumite reacții tranzitorii. Aceste reacții semnifică faptul că organismul își activează mecanismele de apărare.

După vaccinare pot să apară febră ușoară, durere și roșeață la locul injectării sau dureri musculare. Acestea pot dura până la 3 zile. După vaccinare, este recomandată supravegherea copilului în primele 24-48 de ore, hidratare și repaus.

Beneficiile vaccinării cu Bexsero

Imunizarea prin vaccin Bexsero conferă multiple beneficii. Cel mai important avantaj al vaccinării este prevenirea infecțiilor severe cu meningococul de grup B, meningita și sepsisul meningococic. Aceste infecții au evoluție rapidă și pot conduce la deces dacă nu sunt tratate rapid.

Un alt beneficiu al vaccinului Bexsero este diminuarea riscului de apariție a focarelor în colectivități și crearea imunității de grup. Astfel, transmiterea bacteriei este diminuată și riscul de îmbolnăvire scade.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație! 

Reacții adverse și contraindicații ale vaccinului Bexsero

Ca orice vaccin, Bexsero poate provoca reacții adverse, însă acestea sunt, în general, ușoare și tranzitorii, iar beneficiile protecției împotriva meningitei B depășesc riscurile. Reacțiile adverse frecvente sunt minore, incluzând febră ușoară, dureri musculare, și roșeață și durere la locul de injectare.

Aceste simptome se remit spontan sau se ameliorează după administrarea de paracetamol. Reacțiile adverse grave apar rar, acestea fiind convulsii declanșate de febră sau reacții alergice severe, precum șoc anafilactic.

Administrarea unui vaccin pentru meningita cu meningococ de grup B are puține contra-indicații. Printre acestea se numără alergia la componentele vaccinului sau un episod de alergie severă, după o doză anterioară de Bexsero. În cazul unei boli acute, vaccinarea se va amâna temporar.

În concluzie, Bexsero este un vaccin esențial pentru prevenirea meningitei și septicemiei cu meningococ de tip B, o infecție rară, dar extrem de severă. Prin imunizarea copiilor, adolescenților și persoanelor aflate la risc, se asigură o protecție individuală și comunitară solidă. Deși pot apărea reacții adverse ușoare, beneficiile vaccinării depășesc cu mult riscurile.

Vaccinare la SANADOR

SANADOR asigură acces adulților și copiilor la vaccinare împotriva meningitei cu meningococ grup B, în urma consultației sau pe baza unei recomandări medicale deja existente.

În funcție de fiecare caz în parte, pacienții au acces la consultații de pediatrie, medicină de familie, boli infecțioase sau epidemiologie, asigurate de medici experimentați și dedicați, în vederea stabilirii tipului adecvat de vaccin.

Pentru o evaluare medicală completă, pacienții beneficiază de toate analizele și investigațiile recomandate de medic înainte de vaccinare.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR