Ce sunt spațiile dintre dinți
Spațiile dintre dinți, cunoscute în termeni medicali ca diasteme sau treme dentare, sunt separările vizibile între doi dinți învecinați. La Clinica de Stomatologie SANADOR, pacienții beneficiază de servicii medicale complete pentru evaluarea și corectarea spațiilor dintre dinți, prin consultații de stomatologie generală și ortodonție.

Aceste spații pot apărea oriunde în arcada dentară, însă sunt cel mai frecvent întâlnite între incisivii centrali superiori, caz denumit popular „strungăreață”. Din punct de vedere clinic, prezența unui spațiu între dinți poate fi fiziologică (în special în perioada dentiției temporare) sau patologică, în cazul în care apare sau se agravează în timpul dentiției permanente.
Deși niște dinți spațiați pot reprezenta o particularitate estetică acceptată de unele persoane, în alte situații, aceste goluri între dinți pot afecta funcționalitatea aparatului dento-maxilar și pot indica tulburări de dezvoltare, traumatisme, dezechilibre ocluzale sau chiar boli parodontale.
-
La SANADOR beneficiezi de analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!