Ce este sevrajul

Sevrajul înseamnă totalitatea reacțiilor fizice și psihice ce pot să apară în urma întreruperii sau reducerii bruște a consumului unei substanțe de care organismul a devenit dependent, cum ar fi alcoolul, nicotina, opioidele sau alte droguri. La SANADOR, specialiștii în psihiatrie și psihologie sunt alături de pacienți pe durata întregului proces, de la renunțare la lipsa completă a dependenței, pentru asigurarea unei bune calități a vieții și prevenirea complicațiilor.

La SANADOR, pacienții au acces la consiliere psihologică și la psihoterapie, pentru depășirea dependențelor și gestionarea sevrajului.

Manifestările sevrajului pot varia de la forme ușoare, precum iritabilitate, anxietate, insomnie, dificultăți de concentrare sau transpirații, până la semne și simptome severe, cum ar fi convulsiile sau delirium tremens, care pot pune în pericol viața, mai ales în sindromul de sevraj la alcool și benzodiazepine.

Aceste reacții apar deoarece, în urma consumului repetat și îndelungat, organismul se adaptează la prezența substanței respective. Oprirea bruscă a aportului determină un dezechilibru fiziologic și neurologic, manifestat printr-o gamă variabilă de manifestări.

Durata sevrajului este influențată de tipul substanței, cantitatea utilizată și durata consumului, putând varia de la câteva zile până la săptămâni sau luni. Fenomenul include atât aspecte fizice (manifestări corporale), cât și psihice (anxietate, depresie, dorință compulsivă de consum).

Există două forme principale: sevrajul acut, care apare imediat după întrerupere, și sevrajul prelungit, caracterizat prin persistența unei simptomatologii subtile în timp. Recunoașterea gravității sevrajului este esențială, deoarece unele situații impun intervenție de specialitate.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Tipuri de sevraj

Sevrajul poate fi clasificat în funcție de substanța care a generat dependența, fiecare tip având un profil simptomatic și un grad de risc specific.

Cele mai frecvente forme includ sevrajul alcoolic, cel indus de droguri (precum opioidele), sevrajul de la nicotină, de antidepresive și chiar de consumul excesiv de zahăr.

Sevrajul alcoolic este considerat deosebit de periculos, deoarece poate evolua spre delirium tremens – o stare critică, marcată de confuzie, halucinații, convulsii și risc vital crescut.

În cazul opioidelor, simptomele pot include dureri musculare, greață, anxietate și insomnie.

Sevrajul tabagic are ca manifestații principale iritabilitatea, tulburările de somn și agitația, iar un sevraj de la zahăr poate produce stări de oboseală, cefalee, iritabilitate și poftă intensă de dulce.

Un sevraj de la antidepresive este diferențiat de celelalte tipuri prin simptome precum amețeli, anxietate, greață și tulburări de somn, fără a implica însă dependență fizică severă, așa cum există în cazul substanțelor recreaționale.

În toate formele, simptomele reflectă adaptarea sistemului nervos la prezența substanței și reacția acestuia la întreruperea sa.

Cât timp durează sevrajul

Durata sevrajului depinde de substanță, doză, durata consumului și caracteristicile individuale ale persoanei.

Sevrajul acut durează de obicei între câteva zile și două săptămâni, simptomele fizice ameliorându-se în acest interval pentru cele mai multe substanțe.

Însă sevrajul post-acut, care include manifestări psihice precum anxietatea, depresia și iritabilitatea, poate dura săptămâni, luni sau chiar ani, reprezentând o perioadă lungă de vulnerabilitate la recădere.

De exemplu, în general, durata sevrajului alcoolic acut este de câteva zile de la debutul său din primele 24-72 de ore după ultimul consum, dar simptomele mentale pot persista mult timp după.

Din ce cauză apare sevrajul

Sevrajul este rezultatul unor adaptări fiziologice și neurochimice ale organismului la expunerea prelungită la o substanță psihoactivă.

Consumul regulat, pe termen lung, determină creșterea toleranței și modificarea funcționării sistemului nervos central, care ajunge dependent de prezența constantă a substanței pentru a menține echilibrul intern.

În momentul reducerii bruște sau al întreruperii consumului, aceste mecanisme adaptative intră în dezechilibru, generând o serie de manifestări fizice și psihice cunoscute sub denumirea de sevraj.

Acest proces reflectă existența unei dependențe atât fizice, cât și psihice, iar severitatea simptomelor este direct proporțională cu nivelul de adaptare al organismului la respectiva substanță.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație! 

Care sunt semnele și simptomele sevrajului

Semnele și simptomele sevrajului sunt variate și depind de substanța de care a fost consumată și de durata și doza acesteia.

În general, sevrajul include simptome fizice precum tremurături, transpirații abundente, greață, vărsături, dureri musculare și dureri de cap, aritmie, tulburări ale respirației și modificări ale tensiunii arteriale.

De asemenea, simptomele psihice pot fi intense, incluzând anxietate, iritabilitate, tristețe, stare de neliniște, insomnie, dificultăți de concentrare, depresie, halucinații și agitație.

Pentru o persoană aflată în sevraj de la țigări, de exemplu, sunt frecvente dorința puternică de a fuma, iritabilitatea, creșterea apetitului, uscăciunea gurii, tusea, anxietatea și cefaleea.

În cazul sevrajului alcoolic, simptomele includ tremuratul mâinilor, anxietatea, halucinații și delirium tremens, ce poate include confuzie, convulsii și halucinații.

Complicații care pot să apară în caz de sevraj

Complicațiile sevrajului pot varia de la forme ușoare până la situații de risc major pentru viață, în special în sevrajul alcoolic și la sevraj de la droguri (unele dintre ele).

Delirium tremens, o complicație severă a sevrajului alcoolic, este caracterizată prin confuzie severă, agitație extremă, febră, convulsii și tulburări cardiace, care pot conduce la accident vascular cerebral sau infarct miocardic și necesită intervenție medicală de urgență.

Alte complicații pot include deshidratarea severă din cauza vărsăturilor și a diareei, tulburările cardiace, convulsiile, halucinațiile intense, iar în cazuri extreme, decesul.

Sevrajul netratat la opioide sau benzodiazepine poate duce la simptome grave care afectează funcțiile vitale, iar sevrajul psihic prelungit crește riscul recăderii în consumul de substanțe. De aceea, monitorizarea și tratamentul specializat sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Diagnosticul de sevraj și investigații recomandate

Diagnosticul de sevraj este bazat în primul rând pe anamneză și examenul clinic, identificând întreruperea recentă a consumului unei substanțe de care pacientul este dependent și prezența simptomatologiei caracteristice, cum ar fi tremur, anxietate, greață, agitație sau confuzie.

Medicul poate recomanda investigații suplimentare pentru a evalua starea generală a pacientului și eventualele complicații asociate: analize de sânge (pentru funcția hepatică, electroliți, glicemie), testare toxicologică, electrocardiogramă pentru verificarea ritmului cardiac și monitorizarea semnelor vitale (tensiune arterială, puls, temperatură, respirație).

Aceste investigații ajută la identificarea riscurilor și stabilirea unui plan de tratament adecvat.

  • Vino la SANADOR și beneficiază de îngrijire medicală de performanță!

Tratamentul pentru sevraj

Tratamentul sevrajului este orientat spre ameliorarea simptomelor, prevenirea complicațiilor și asigurarea siguranței pacientului, fiind adesea necesară supravegherea medicală continuă, mai ales în cazurile moderate și severe.

Intervenția poate include administrarea de sedative, cum ar fi benzodiazepinele pentru sevrajul alcoolic, hidratare intravenoasă, corectarea dezechilibrelor electrolitice și tratamentul simptomatic al grețurilor, durerilor și anxietății.

În funcție de severitate, tratamentul pentru sevrajul alcoolic este făcut ori ambulatoriu, ori în spital, unde pacientul este monitorizat pentru semnele unei agravări cum ar fi convulsiile sau delirium tremens.

Totodată, consilierea psihologică și suportul familial sunt componente esențiale, deoarece sevrajul implică și o puternică componentă psihică.

Sfaturi și recomandări pentru gestionarea sevrajului

Gestionarea eficientă a sevrajului presupune, în majoritatea cazurilor, supraveghere medicală și intervenție specializată.

Întreruperea bruscă a consumului, în special în cazul alcoolului sau al benzodiazepinelor, poate implica riscuri semnificative pentru sănătate și este nerecomandată în absența unei monitorizări de specialitate.

Un mediu stabil și liniștit, asigurarea unei hidratări corespunzătoare și odihna adecvată constituie elemente esențiale în perioada de sevraj. Sprijinul din partea familiei, al grupurilor de suport sau al comunităților terapeutice poate contribui semnificativ la procesul de recuperare.

Participarea la programe de reabilitare care abordează atât dimensiunea fizică, cât și pe cea psihologică a dependenței este esențială pentru reducerea riscului de recădere.

În situațiile în care apar simptome severe — precum halucinații, confuzie, convulsii sau febră înaltă — este necesară intervenția medicală de urgență.

Menținerea abstinenței totale și susținute față de substanța consumată anterior este o condiție fundamentală pentru succesul terapeutic pe termen lung.

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, persoanele cu orice tip de dependențe au acces la specialiști în psihologie și psihiatrie foarte bine pregătiți și empatici, care le asigură consilierea necesară pentru a-i ajuta să renunțe la aceste obiceiuri, prevenind totodată complicațiile provocate de sevraj.

Fiecare pacient este ascultat și consultat cu atenție, pentru identificarea factorilor declanșatori și dezvoltarea unei strategii eficiente de gestionare a dependenței. Medicii acordă atenție fiecărui detaliu legat de simptomele pacientului și de istoricul său medical, pentru a înțelege pe deplin nevoile acestuia și a putea elabora un plan de tratament adecvat.

În cazul unei urgențe neurologice provocate de sevraj, pacienții se pot adresa oricând la  Compartimentul de Primiri Urgențe* de la Spitalul Clinic SANADOR, care funcționează permanent, cu 26 de linii de gardă, inclusiv gardă de neurologie.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Programează-te la SANADOR!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

*Serviciile de urgență se prestează contra cost.

SANADOR