Ce este sedentarismul
Sedentarismul definește un stil de viață inactiv, în care activitatea fizică este neglijată, iar nivelul de mișcare recomandat de specialiști nu este atins. Acesta este o problemă de sănătate publică, care se asociază cu riscuri și costuri mari pentru sănătate. La SANADOR, pacienții beneficiază de consult multidisciplinar, precum și de consiliere și indicații personalizate, astfel încât să combată sedentarismul și să evite complicațiile provocate de acesta.

Conform cercetărilor, inactivitatea fizică pentru mai mult de 8 ore pe zi se asociază cu un risc de mortalitate similar cu cel al fumatului și obezității. De asemenea, comportamentul sedentar a fost asociat cu mortalitatea de orice cauză.
Sedentarismul se referă la un stil de viață caracterizat prin activitate fizică redusă sau inexistentă, implicând perioade prelungite de inactivitate, cum ar fi statul pe scaun sau culcat. De asemenea, discutăm despre inactivitate fizică atunci când nu sunt atinse nivelurile recomandate de ghidurile internaționale medicale, și anume:
- Minimum 150 de minute de activitate de tip aerobic, de intensitate moderată, sau minimum 75 de minute de activitate de intensitate ridicată, săptămânal, în cazul adulților.
- Minimum 60 de minute de activitate fizică de tip aerobic, în fiecare zi, de intensitate moderată-viguroasă, în cazul copiilor și adolescenților;
Astfel, stilul de viață sedentar cuprinde orice activitate desfășurată în stare de veghe, în care persoana stă așezată sau sprijinită și consumă foarte puțină energie. Exemple de astfel de activități sedentare includ timpul petrecut în fața ecranelor, precum televizorul, jocuri video, calculator, telefon, tabletă, statul la birou sau în bancă, dar și timpul petrecut pe scaun în mijloacele de transport. De asemenea, munca de birou și șofatul sunt ocupații sedentare.
Prin definiție, sedentarismul este reprezentat de un consum de sub 1,5 unități METs - măsură a cheltuielii energetice -. Un MET reprezintă rata metabolică a organismului în repaus, adică energia consumată de o persoană în stare de repaus (1 kcal/kg/oră).
Acest stil de viață este asociat cu o cheltuială energetică scăzută și poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății, cum ar fi creșterea riscului de a dezvolta o serie de boli cronice.
-
Nu aștepta apariția complicațiilor! Vino la SANADOR!