Cum acorzi primul ajutor în caz de epistaxis
Primul ajutor în caz de sângerare nazală presupune respectarea mai multor pași. În timpul unui episod de epistaxis, pacientul trebuie încurajat să rămână în poziție verticală sau semi‑șezând, cu capul înclinat ușor înainte, nu înapoi, nici întins pe spate. Evitarea poziției înclinate pe spate previne înghițirea de sânge, care poate provoca greață sau aspirație.
Folosind degetul mare și cel arătător, trebuie apăsat simultan și ferm partea moale a nasului, sub oasele nazale, timp de minimum 5 minute în cazul copiilor sau 10-15 minute în cazul adulților, fără întrerupere. Compresia favorizează procesele de coagulare. Este recomandată comprimarea ambelor nări, chiar dacă sângerarea provine dintr-o singură fosă nazală.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la servicii medicale complete pentru diagnostic și tratament.
Dacă după 10-15 minute sângerarea nu s-a oprit, trebuie repetați pașii anteriori. În cazul în care sângerarea persistă mai mult de 30 de minute sau este masivă, este indicat să fie solicitat ajutorul medical de urgență.
În general, epistaxisul este o problemă minoră ce poate fi gestionată eficient acasă, prin măsuri simple de prim ajutor. Însă în anumite cazuri, poate necesita tratament medical specializat. Sângerarea în epistaxis poate fi ușoară sau severă, poate proveni din ambele fose nazale sau doar din una și poate avea o durată de la câteva secunde până la 15 minute sau chiar mai mult.
-
Vino la SANADOR! Sună la 021.9699!