Prostatectomie radicală robotică cu rezultate excelente

Tratat cu succes printr-o operație minim invazivă

Cristian, în prezent în vârstă de aproape 60 de ani, își făcea periodic analizele recomandate de medic. Printre acestea, după vârsta de 50 de ani, și testul PSA. În urmă cu 5 ani, rezultatele au fost mai mari decât limitele normale ale laboratorului. Examenul RMN multiparametric de prostată a evidențiat posibile leziuni, dar puncția biopsie prostatică a ieșit negativă.

Situația s-a repetat și în anul următor, cu discrepanța dintre rezultatele investigațiilor și puncția negativă. După încă un an, documentându-se despre situația sa, a decis să opteze pentru biopsia de fuziune, procedură ce folosește rezultatul de la examenul RMN multiparametric pentru a identifica zonele suspecte din prostată. De această dată, rezultatul a indicat fără echivoc un adenocarcinom de prostată.

Dată fiind vârsta relativ tânără, medicii i-au recomandat intervenția chirurgicală. Cristian s-a informat de la mai mulți medici urologi în privința opțiunilor sale, înainte de a opta chirurgia robotică, considerată standard „de aur” pentru tratamentul cancerului de prostată. Un motiv important în această alegere a fost posibilitatea de a își păstra continența și potența, importante pentru un bărbat de nici 60 de ani.

La recomandarea unui prieten, Cristian a mers în consultație la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie și Coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR. Medicul i-a confirmat indicația operatorie și i-a explicat pe larg în ce constă intervenția chirurgicală, precum și ce avantaje și ce riscuri are abordul robotic. Cristian a acceptat intervenția și a fost operat cu succes la Spitalul Clinic SANADOR.

Conf. Dr. Constantin Gîngu are o vastă experiență în realizarea intervențiilor de chirurgie robotică.

Intervenția chirurgicală a decurs fără probleme, iar Cristian s-a externat la doar câteva zile. A putut să meargă din ziua următoare operației. „Nu prea am răbdare să stau și am început să merg, totul a fost foarte bine!”, povestește bărbatul.

Diagnosticul histopatologic a fost de adenocarcinom prostatic acinar, stadiul pT3aN0M0. Cu alte cuvinte, cancerul invadase capsula prostatei, fără să se fi extins la veziculele seminale.

În prezent, la mai bine de doi ani de la operație, evoluția lui Cristian este una excelentă. Și-a recuperat rapid continența și are din nou erecții spontane, iar el mărturisește că se simte „ca nou”. Se felicită că a ales să meargă la Conf. Dr. Constantin Gîngu: „În momentul în care am vorbit cu domnul doctor, a fost clar că acolo merg. Este un om empatic, care explică bolnavului, verbal și cu schițe. Din momentul în care ieși din cabinet, ai o viziune foarte exactă a bolii de care suferi, ce ai putea să faci pe viitor, care sunt riscurile. Experiența SANADOR ca spital privat și experiența domnului profesor Gîngu au contat foarte mult în această alegere”.

Diagnosticat cu cancer de prostată

Cristian a fost diagnosticat cu cancer de prostată în absența oricăror semne sau simptome îngrijorătoare. A descoperit afectarea prostatei făcând analizele recomandate de medicul de familie, printre care și testul PSA – un indicator al sănătății prostatei. O creștere peste valorile normale, de la un an la altul, a ridicat suspiciunea de boală.

Doi ani la rând, Cristian a făcut biopsie de prostată, care ieșea negativă, și RMN multiparametric de prostată, care arăta leziuni suspecte ale prostatei. Pentru că rezultatele au fost contradictorii, în al treilea an, Cristian a efectuat o biopsie prostatică de fuziune. La fusion biopsy sunt suprapuse imaginile de la RMN multiparametric cu cele ecografice obținute în timp real, permițând astfel medicului să ghideze acul de biopsie cu precizie milimetrică, direct în zona suspectă.

În urma acestei investigații, Cristian a primit diagnosticul de cancer de prostată. „Vă dați seama ce am simțit în momentul ăla, când mi s-a spus direct și irevocabil, ai cancer... Am început să caut o soluție, să discut cu cât mai mulți medici, am citit cât am găsit pe net și am aflat mai multe păreri”, povestește Cristian. Toți medicii la care au fost i-au recomandat intervenția chirurgicală.

Pentru operație, un prieten l-a sfătuit să meargă la Spitalul Clinic SANADOR, la Conf. Dr. Constantin Gîngu, medicul urolog cu cea mai vastă experiență în chirurgia robotică din România, recunoscut pentru rezultatele operatorii excelente.

  • La Spitalul Clinic SANADOR beneficiezi de proceduri moderne, cu recuperare rapidă și rezultate excelente. Programează-te!

Tratament prin prostatectomie radicală robotică

Conf. Dr. Constantin Gîngu i-a confirmat indicația pentru o intervenție prin chirurgie robotică: „Ca metodă de vindecare, la vârsta mea și la cat de afectată era prostata, operația robotică era cea mai bună. Pentru partea de vindecare și de a fi din nou relativ cum ai fost, ca bărbat, este foarte clar că este cea mai bună”, povestește Cristian.

Chirurgia robotică urologică este, în prezent, metoda de primă alegere pentru tratamentul operator al cancerului de prostată. Avantajele metodei, față de alte tipuri de chirurgie, includ precizia sporită, incizii mai mici, pierdere de sânge redusă și recuperare mai rapidă, cu posibilitatea de păstrare a funcției urinare și a potenței, pentru o bună calitate a vieții.

„După ce am vorbit cu dl Conf. Dr. Constantin Gîngu, mi-a fost clar că acolo merg. Profesionist este prea puțin spus. Este un om empatic, care explică bolnavului, verbal și cu schițe. Din momentul în care ieși din cabinet, ai o viziune foarte exactă a bolii de care suferi, ce ai putea să faci pe viitor, care sunt riscurile și așa mai departe”, povestește Cristian.

După efectuarea analizelor și a investigațiilor necesare înainte de operație, a urmat intervenția de prostatectomie radicală robotică. Procedura, realizată la Spitalul Clinic SANADOR cu sistemul robotic de înaltă performanță da Vinci Xi, s-a finalizat cu succes, fără niciun fel de complicații. După o noapte petrecută in Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, Cristian a fost mutat în salon și a fost externat câteva zile mai târziu, într-o stare foarte bună.

Examenul histopatologic efectuat după intervenția chirurgicală a evidențiat un adenocarcinom de prostată în stadiul T3aN0M0, adică tumora depășise capsula prostatei, fără a invada veziculele seminale sau ganglionii loco-regionali.

După externare, Cristian a continuat să țină legătura cu Conf. Dr. Constantin Gîngu, dar și cu Dr. Cosmin Bălșanu, medic specialist urologie la Centrul Oncologic SANADOR, pentru monitorizarea evoluției.

Intervențiile chirurgicale robotice sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR cu ajutorul sistemului robotic da Vinci Xi și oferă avantaje multiple pacientului

Recuperare rapidă și o bună calitate a vieții

În prezent, Cristian se simte foarte bine, a respectat întru totul indicațiile medicale, care au inclus și exerciții Kegel, pentru întărirea musculaturii pelvine. Și-a recuperat foarte repede funcția urinară și potența.

Rezultatele testelor PSA efectuate periodic sunt foarte bune, cu valori sub limita de detecție a laboratorului. Cristian va continua monitorizarea și în anii următori, urmând a se considera vindecat după 5 ani de la intervenția chirurgicală, în absența oricăror recurențe.

După ce a trecut prin acest impas, sfatul lui Cristian pentru alți bărbați este unul clar: „Să asculte sfatul medicului și să meargă să facă toate analizele, să nu întârzie, să facă totul, ca să nu piardă timp. Timpul este foarte prețios!”.

Chirurgie robotică urologică la Spitalul Clinic SANADOR

La Spitalul Clinic SANADOR, chirurgia robotică urologică este realizată cu sistemul da Vinci Xi, de către o echipă de elită coordonată de Conf. Dr. Constantin Gîngu, asigurând tratament modern pentru cancerul de prostată și alte afecțiuni oncologice urologice, cu avantaje nete față de orice altă metodă chirurgicală existentă în prezent, atunci când există indicație în acest sens.

Abordarea robotică permite excizia completă a țesuturilor afectate, contribuind la reducerea riscului de complicații și la o recuperare mai rapidă. Intervențiile sunt efectuate de o echipă de medici cu expertiză în chirurgia urologică oncologică și reconstructivă, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, cu sprijinul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I, nivel de competență extinsă, asigurând cele mai înalte standarde de siguranță medicală.   

Conf. Dr. Constantin Gîngu, medic primar urologie și Coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR

Conf. Dr. Constantin Gîngu este medic primar urologie și coordonator pentru Chirurgia Urologică Oncologică și Reconstructivă la Spitalul Clinic SANADOR. Are o vastă experiență în tratamentul chirurgical al afecțiunilor urologice de mare complexitate. Activitatea sa se concentrează pe managementul modern al patologiilor oncologice urologice, cu accent pe intervenții cu viză curativă și pe conservarea funcțiilor esențiale pentru calitatea vieții pacientului.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

Notă: Toate testimonialele publicate pe site-ul SANADOR redau experiențe reale ale pacienților, prezentate cu acordul și participarea acestora.

SANADOR