Ce este lipedemul
Lipedemul este o afecțiune cronică a țesutului adipos și conjunctiv, în care grăsimea se acumulează disproporționat, cel mai frecvent la nivelul membrelor inferioare și, uneori, la nivelul brațelor. La SANADOR, pacienții au acces la evaluare medicală completă, prin consultații de specialitate și investigații avansate, și la tratament cu rezultate bune, pentru reducerea simptomatologiei și menținerea calității vieții.
Un element tipic este afectarea similară a ambelor picioare. În lipedem, laba piciorului este, de regulă, neafectată, iar acest detaliu ajută la diferențierea față de alte cauze de edem. Deși lipedemul implică acumulare de grăsime, nu este echivalentul unei simple creșteri în greutate.
În lipsa unui diagnostic corect și a unui tratament adecvat, lipedemul poate progresa, ducând la limitarea mobilității și la afectarea calității vieții.
Lipedemul poate fi confundat cu obezitatea, limfedemul sau boala venoasă cronică, iar uneori poate coexista cu una sau mai multe dintre acestea. Confuzia este importantă, deoarece obiectivele și soluțiile de management nu sunt identice.
În momentul în care lipedemul este recunoscut, planul medical poate fi concentra pe controlul durerii, reducerea senzației de greutate, menținerea mobilității și prevenirea complicațiilor secundare.
-
La SANADOR, investigațiile moderne asigură diagnosticarea precisă. Programează-te!