Ilinca: 24 saptamani si 3 zile

Experinta mea la Spitalul Sanador din Bucuresti a inceput, din fericire, datorita unui suflet mare, Conf. Dr. Herghelegiu, pe data de 9 mai 2016 la ora 0oo, care a acceptat o asemenea provocare si sa ne primeasca si sa ne ajute in situatia noastra deosebita de atunci.

La Spitalul Clinic Sanador am sosit cu o salvare de la spitalul Polizu, care nu avea incubatoare disponibile pentru noi nascuti de 24 saptamani (si 3 zile) cum aveam noi nevoie. De fapt, cu o zi inainte, pe 8 mai, am ajuns la spitalul Medicover, unde aveam medicul curant ginecolog, pentru ca mi s-au declansat contractiile si mi s-a dilatat colul. Dar aici, nu s-a mai putut face nimic si m-au trimis la spitalul Polizu pentru ca incubatoare pentru noi nascuti de varste atat de mici nu aveau. Din cate am inteles, spitalul Medicover poate primi noi nascuti decat de la varste de 34 saptamani de viata intrauterina si nu mai devreme. Nu stiu nici pana acum de ce am stat circa 5 ore la spitalul Polizu sa mi se spuna in continuu ca nu aveau incubatoare disponibile si ca mai bine, avortonii, daca traiau prin nasterea naturala, pe care medicii de garda o recomandau insistent, ar fi trebuit sa traiasca si fara incubatoare cel putin o vreme pana cand se elibera vreunul pe la ei. Presupun ca ei nu credeau deloc in sansa copiilor mei si in a mea ca va fi bine. Totusi, ii sunt recunoscatoare medicului de garda Ionascu de acolo pentru ca s-a convins ca eu nu voi renunta la copiii mei si asa a acceptat sa sune la spitale sa vada care are disponibilitate pentru primire mama cu prematuri de 24 saptamani. Telefoane catre celelalte spitale din Bucuresti, precum Filantropia, Pantelimon, Medlife, Regina Maria, am dat si noi parintii si medicul meu curant ginecolog de la Medicover Dr. Haiduc Catalin dar si medicul de la Polizu.

Din momentul in care am ajuns la Sanador viata mea s-a schimbat fundamental. La ora 054 am nascut-o pe bebelusa Ilinca de 650gr si la 0:56 am nascut-o pe bebelusa Irina de 550gr, pe ultima am pierdut-o dupa circa o ora, in ciuda eforturilor deosebite facute de micuta, medic si asistente de a-i salva viata. In urma necropsiei Irinei am inteles ca si ea s-a luptat pentru viata ei dar plamanii erau mult prea putin dezvoltati si au cedat. Desigur, dupa acel moment de pierdere, toate gandurile, sperantele si muncile s-au indreptat catre bebelusa Ilinca. Pe 13 mai m-am externat si am simtit ca sufletul meu se imparte in doua a doua oara de la momentul pierderii Irinei, pentru ca imi lasam puiul in spital singur la terapie intensiva intr-o stare grava despre care medicii imi spuneau ca sunt "rezervati". Pana pe 9 august cand ne-am externat, la exact 3 luni de la internare, am fost zi de zi la spital de 3-4 ori pe zi pentru a-i da lapte si pentru a o vedea fie si pentru 5 minute. In tot acest timp, am avut ocazia si sa privesc in jurul meu cu atentie si sa observ oamenii din spital si nu vorbesc despre pacienti, rude, mamici sau alti bebelusi care veneau si plecau fericiti, bucurosi ca sunt in viata si sanatosi, ci ma refer la medici si asistente, infirmiere si personal administrativ, toti preocupati sa isi faca munca profesionist. Am fost si sunt impresionata de personalul medical de cum intampinau, intelegeau, explicau si incercau sa isi faca si treburile zilnice, dar sa te si aline daca le permiteai, iar daca nu iti respectau intimitatea.

Privind in urma si uitandu-ma la Ilinca, trebuie sa va spun ca le sunt profund recunoscatoare doamnelor dr. neonatolog curant Irina Iordache, dr. Preda, Dr. Buga, dr. Dumitrescu pentru zilele si noptile pe care le-au petrecut pe rand pentru a-i da copilului meu cele mai bune medicatii si ingrijiri medicale.

Gandurile mele bune si pline de recunostinta se indreapta si catre asistentele de la terapie intensiva precum Roxana, Mariana, Nicoleta, Amelia si acestea sunt doar cateva nume de care imi aduc aminte cu drag. Desi am ajuns la Sanador printr-o imprejurare dramatica pentru mine, ii multumesc Domnului si acestor Doamne, care ne-au ajutat sa traim si sa crestem mari si sanatoase. Printre mamicile cu copii nascuti prematur si care veneau ca si mine sa le dea lapte copiilor lor, erau in primul rand discutii de genul: "Te-ai vazut cu mama Iordache/Buga/Preda/Dumitrescu" sau "Ce spune mama Iordache, e bine micuta?". Pai da, pentru ca aceste doamne sunt "mamicile adoptive" ale copiilor nostri pentru ca au grija de ei pana la externare. Asa ca da, multumesc mama Iordache! Fara doamna dr. Emel Nuraltay, care m-a ajutat cu nasterea dar si dupa cu sfaturi, alinare si multa intelegere, probabil ca m-as fi concentrat mai greu si mi-as fi revenit mai lent pentru puiul meu.

Multumesc din suflet doamna dr. Nuraltay! Multumesc Sanador si multumesc dr. Herghelegiu pentru sansa pe care ne-ati dat-o la viata si la sanatate in momentul nostru de cumpana cand toate celelalte spitale nu au reusit, voi ati reusit! Cu mult drag va saruta Camelia Papuc, o mamica fericita si plina de speranta, cu un copil care s-a nascut prematur la 650 gr, iar azi, dupa 3 luni de terapie intensiva si 2 saptamani acasa avem 2800 gr si crestem sanatosi si fericiti si increzatori in viata!

Dr. Irina Iordache, Medic Primar Pediatrie si Medic Specialist Neonatologie, despre cazul deosebit al Cameliei Papuc: