Prof. Dr. Horațiu Moldovan

Specialități: Chirurgie cardiovasculară

Am absolvit Facultatea de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Dupa un an petrecut ca medic stagiar la Spitalul Sf. Ioan din București, am devenit Asistent Universitar prin concurs la UMF Carol Davila, la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Fundeni din Capitală.

În cadrul acestei prestigioase instituții, m-am format în specialitatea de chirurgie cardiovasculară. Am avut ocazia să lucrez alături de maeștri prestigioși: Conf. Dr. Dan Gherghiceanu, Prof. Dr. Dan Făgărășanu, Prof. Dr. Cezar Macarie și Prof. Dr. Vasile Cândea, care a fost și conducătorul tezei mele de Doctorat.

În cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Fundeni și apoi de la Institutul C. C. Iliescu am fost pregătit în cadrul stagiului de secundariat atât în chirurgia adultului, cât și în chirurgia cardiacă pediatrică.

Această etapă a fost completată cu două stagii de specializare în Franța, la Toulouse – Hopital Rangueil (1995 -1995 și 1997) unde am lucrat cu Prof. Dr. Gerard Fournial și Prof. Dr. Ives Glock, în special în domeniul chirurgiei coronariene și valvulare, dar și în domeniul chirurgiei vasculare majore – chirurgia aortică. După revenirea în țară am desfășurat o susținută activitate chirurgicală în Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” de la Spitalul Fundeni.

Citește mai mult…

Am făcut parte, alături de colegii din generația mea, din grupul celor care au introdus practic chirurgia coronariană și chirurgia disecției de aortă la Spitalul Fundeni și în România.

Pe parcursul activității mele am parcurs mai multe stagii și cursuri de pregătire în alte centre de prestigiu din Anglia, Germania și Statele Unite ale Americii.

De-a lungul celor 25 de ani petrecuți la Spitalul Fundeni am practicat un număr de peste 5000 de intervenții chirurgicale cardiace majore – pe „cord deschis” , precum și peste 2500 de intervenții chirurgicale de chirurgie vasculară periferică. Aici am participat la implementarea primelor dispozitive de asistență mecanică a circulației: balonul de contrapulsație intraaortică și cordul artificial parțial tip „Novacor” .

De asemenea, am parcurs ierarhia profesională medicală și universitară, devenind în 1999 medic primar, în 2002 Doctor în Științe Medicale, în 2019 Doctor Abilitat în Științe Medicale, în 2006 Conferențiar Universitar și Șef al Secției Clinice 1, poziție pe care am ocupat-o până în 2016, iar în 2020 Profesor Universitar de Chirurgie Cardiovasculară.

Începând cu 2013 am organizat și condus Secția Clinică de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului Clinic SANADOR din București. Din 2016 până în 2021 am ales să lucrez exclusiv la SANADOR, împreună cu echipa care m-a urmat de la Spitalul Fundeni. Începând din martie 2021, conduc Clinica de Chirurgie Cardiovasculară și Transplant a UMF Carol Davila de la Spitalul Clinic de Urgență București – Floreasca și Secția Clinică de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, unde desfășor toate programele de chirurgie cardiovasculară pentru adulți, respectiv pediatrice, proceduri chirurgicale deschise, minimal invazive, cardiostructurale (TAVI), endovasculare (EVAR, TEVAR), asistență ventriculară mecanică (VAD) și transplant cardiac. În prezent, sunt colaborator al Secției Clinice de Chirurgie Cardiovasculară din Spitalul Clinic SANADOR.

În cadrul Spitalului Clinic SANADOR am implementat tehnologii noi: chirurgia valvulară minimal invazivă, endoprotezările aortice (EVAR, TEVAR) – începute la C. C. Iliescu – și inserția valvelor aortice transcateter (TAVI).

În prezent, alături de echipa de la Spitalul Clinic SANADOR, practic toate intervențiile chirurgicale din patologia adultului: bypass aortocoronarian, plastie valvulară mitrală minimal invazivă, protezare valvulară aortică minimal invazivă, înlocuiri ale rădăcinii aortice și aortei toracice, implantare de valve transcateter (TAVI), stent grafturi endoaortice pentru anevrisme și disecții aortice (EVAR, TEVAR).

Program

L
luni, 25 martie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
luni, 01 aprilie
15:00 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 26 martie
15:00 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
marți, 02 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 27 martie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
miercuri, 03 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
J
joi, 28 martie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
joi, 04 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 29 martie
12:00 – 14:00 Spitalul Clinic SANADOR
15:00 – 17:00 Spitalul Clinic SANADOR
vineri, 05 aprilie
S
sâmbătă, 30 martie
sâmbătă, 06 aprilie
D
duminică, 31 martie
duminică, 07 aprilie
L
luni, 08 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
luni, 15 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 09 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
marți, 16 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 10 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
miercuri, 17 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
J
joi, 11 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
joi, 18 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 12 aprilie
vineri, 19 aprilie
S
sâmbătă, 13 aprilie
sâmbătă, 20 aprilie
D
duminică, 14 aprilie
duminică, 21 aprilie
L
luni, 25 martie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 26 martie
15:00 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 27 martie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
J
joi, 28 martie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 29 martie
12:00 – 14:00 Spitalul Clinic SANADOR
15:00 – 17:00 Spitalul Clinic SANADOR
S
sâmbătă, 30 martie
D
duminică, 31 martie
L
luni, 01 aprilie
15:00 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 02 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 03 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
J
joi, 04 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 05 aprilie
S
sâmbătă, 06 aprilie
D
duminică, 07 aprilie
L
luni, 08 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 09 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 10 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
J
joi, 11 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 12 aprilie
S
sâmbătă, 13 aprilie
D
duminică, 14 aprilie
L
luni, 15 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
marți, 16 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
M
miercuri, 17 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
J
joi, 18 aprilie
15:30 – 17:30 Spitalul Clinic SANADOR
V
vineri, 19 aprilie
S
sâmbătă, 20 aprilie
D
duminică, 21 aprilie

Investigații

Pentru consultațiile, investigațiile și tarifele disponibile pentru acest medic vă rugăm apelați 021 9699, Call Center disponibil nonstop.

Experiență

Educație

  • Peste 5.000 intervenții chirurgicale cardiace sub circulație extracorporală (cord deschis)
  • Peste 2.500 intervenții chirurgicale vasculare și endovasculare periferice
  • Stagiu de specializare în Franța, Toulouse, CHU Rangueil (Prof. Gerard Fournial) AFSA, 1994-1995 și 1997-1998
  • Chirurgie Cardiovasculaire, Universite Paul Sabatier Toulouse, Franța, 1994-1995 și 1997 – 1998
  • Chirurgie Vasculară de Urgență, 17 iulie 2000

Citește mai mult…

  • Chirurgie Cardiacă Miniinvazivă Anglia, Harefield Hospital Londra (Prof. Mahdi Yacoub), 2000
  • Specializare în revascularizarea miocardică cu LASER, 2001
  • Competență pentru utilizarea și implantarea dispozitivului de asistare a cordului drept Abiomed, 2001
  • Stagiu de pregătire pentru implant Cord Artificial NOVACOR Belgia, Bruxelles Hopital St. Luc (Prof. Philippe Noirohmme), 2001
  • Stagiu de pregătire pentru implant Cord Artificial BERLIN HEART Deutches Hertz Centrum Berlin (Prof. Roland Hetzer), Germania, 2004
  • Competență în “Managementul Serviciilor de Sănătate”, 2007
  • Masterat în managementul Serviciilor de Sănătate, UMF Carol Davila, 2006
  • Curs de specializare în Chirurgia reconstructivă a valvei Mitrale, (Prof. David Adams) Mount Sinai – New York, SUA, 2008
  • Curs specializare TEVAR, Geneva și Glasgow, 2009
  • Curs specializare chirurgie valvulară minimalinvazivă, Liubliana, Slovenia, 2014 (Prof. Tomislaw Klocociopnic)
  • Curs specializare TAVI – Geneva, 2016
  • Curs specializare plastie valvulară aortică, Bruxelles, 2016 (Prof. Dr. Gerbine El Khoury)
  • Curs specializare Electroablație chirugicală pentru fibrilație atrială, Dresda, 2016
  • Curs de specializare TAVI – Geneva, 2017
  • Curs de specializare Chirurgie Cardiacă Minimalinvazivă, Roma, 2018 (Prof. Dr. Francisco Musumeci)
  • Curs de specializare Chirurgie Cardiacă Minimal Invazivă, Tel Aviv, Israel, 2018 (Prof. Dr. E. Raanani)
  • Curs de specializare Chirurgie Cardiacă Minimal Invazivă, Liubliana, Slovenia, 2018 (Prof. Tomislaw)

Activități manageriale

  • Secretar de stat, Ministerul Sănătății, 2019-2021
  • Șef de secție Chirurgie Cardiovasculară Spitalul Clinic SANADOR, 2013-2021
  • Șef de Secție Clinica Chirurgie Cardiovasculară 1. Inst. C. C . Iliescu 2006-2015

Citește mai mult…

  • Șef de Clinică Chirurgie Cardiovasculară UMF Carol Davila, Inst. C. C. Iliescu, 2006-2009
  • Vicepreședinte Societatea Română de Chirurgie Cardiovasculară din 2010-2012 și 2016 – prezent
  • Vicepreședinte al Comisiei de Chirurgie Cardiacă a Ministerului Sănătății 2005 – 2008
  • Membru al Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară a Ministerului Sănătății 2005 – prezent
  • Membru al Consiliului Colegiului Medicilor din București 2012 – prezent
  • Secretar al Comisiei de Chirurgie Cardiovasculară a Colegiului Medicilor din România 2005 – 2013

Activitate științifică

În afara practicii medicale la patul bolnavului și în sala de operații, am dezvoltat mai multe proiecte de cercetare științifică legată de chirurgia vasculară majoră (chirurgia aortei) precum și de dezvoltarea tehnicilor de chirurgie cardiacă minima invazivă videoasistată.

Citește mai mult…

În colaborare cu Facultatea de Știință și Ingineria Biomaterialelor din cadrul Universității Politehnica din București am dezvoltat mai multe proiecte în domeniul protezelor valvulare, adezivilor chirurgicali, precum și sintezei de substituenți vasculari prin tehnologie electrospining.

Am participat în calitate de Director la realizarea unui Proiect de cercetare – dezvoltare complex denumit: „Markeri moleculari ai inflamației tisulare implicați în geneza și progresia bolii ischemice coronariene” nr. 7 din 12. 07. 2006. Proiectul este în desfășurare și presupune colaborarea a 3 institute de cercetare: Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, Intitutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” și UMF „Carol Davila”.

De asemeni, am participat în calitate de Director la realizarea unui Proiect de cercetare – dezvoltare complex denumit: „Profilul mutațiilor și expresia genei MEF2A la pacienții cu boala ischemică coronariană” Nr. 7652 din 07.07. 2006. Proiectul este în desfășurare și presupune colaborarea a 4 institute de cercetare: Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, Intitutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu”, UMF „Carol Davila” și Institutul Inimii “N. Stancioiu” din Cluj Napoca.

Sunt membru în echipa de cercetare, ocupând funcția de specialist al proiectului „Constituirea unei rețele integrate pentru studiul biofilmelor 6 microbiene pe substraturi celulare și proteice în scopul îmbunătătâțirii diagnosticului și tratamentului cauzat de biofilme” ce se desfășoară în cadrul programului de Cercetare de Excelență sub egida Academiei Române. Contract Nr. 8565/ 01. 08. 2006. Director de Proiect Biolog spec. Otilia Banu.

Sunt membru în echipa de cercetare, ocupând funcția de executant al proiectului „Heterogrefe pentru îmbunătățirea sau salvarea vieții” ce se desfășoară în cadrul programului UPCN VIASAN al Academiei de Științe Medicale. Contract nr. 315 din 14.05.2005. Director Proiect Conf. Dr. Nicolae Galie.

De asemenea, am participat ca membru în echipa de cercetare a proiectului „Safty of vascular endothelial and hepatcyte growth factor gene therapyin patients with critical limb ischemia.” ( Anghel a. – UMF Timișoara) derulat în colaborare cu Inst. C. C. Iliescu în 2009 – 2010. d. Invenții, Inovații – „Metoda și Echipament pentru crioprezervarea homogrefelor cardiovasculare.” Brevet de Invenție Nr. 119338 B. 1 OSIM București, publicat în Monitorul Oficial din 30 august 2004. În aprilie 2019 al primit “Digital videocapilaroscope” Medaille d’or la Salonul de Inventică Geneva.

Afilieri la organizații științifice și profesionale

  • Apartenență și participare în asociații profesionale: Membru titular al Academiei de Științe Medicale din România, 2017
  • Membru al Societății Europeene de Chirurgie Cardiotoracică – EACTS, 2013
  • Membru al Societății Europene de Chirurgie Cardiovasculară, 2000

Citește mai mult…

  • Vicepreședinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, 2010, 2016
  • Vicepreședinte Societatea Română de Flebectomie, 2008
  • Membru al Societății Române de Angiologie și Chirurgie Cardiovasculară, 1998
  • Membru asociat al Societății Române de Cardiologie, 1998
  • Membru asociat al Societății Europene de Cardiologie, 1998
  • Membru asociat Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă Cardiacă și Tehnologie Extracorporeală (SRATICTE), 2010
  • Membru asociat al Societății Române de Biomateriale, 2016
  • Membru fondator al Societății Române de Chirurgie Cardiacă Minimalinvazivă, 2018
  • Membru al Societății Internaționale a specialiștilor endovasculari, 2017
  • Editor Șef Adjunct al Revistei Române de Chirurgie Cardiovasculară (Romanian Journal of Cardiovascular Surgery), 2002 – 2006

Servicii medicale

Chirurgie cardiacă

Endarterectomia carotidiana (CEA) este o interventie chirurgicala profilactica ce are rolul de a elimina placa aterosclerotica emboligena din bifurcatia carotidiana pentru a preintampina alte evenimente neurologice. Ea nu influenteaza cursul evenimentelor neurologice aflate in desfasurare.

Citește mai mult…

Chirurgie cardiacă

  • Bypass aorto-coronarian cu grefoane exclusiv arteriale sub circulație extracorporeală și pe cord bătând
  • Bypass aorto-coronarian cu grefoane mixte arteriale și venoase sub circulație extracorporeală si pe cord bătând
  • Bypass aorto-coronarian și plastie sau înlocuire valvulară mitrală
  • Bypass aorto-coronarian și înlocuire valvulară multiplă (mitroaortică sau mitroaortotricuspidiană)
  • Bypass aorto-coronarian și înlocuire sau plastie de valvă aortică
  • Chirurgia rădăcinei aortice și a aortei ascendente (Procedee Wheat, Bentall, David și Yacoub)
  • Cura chirurgicală a anevrismelor de crosă aortică și aortă toracică
  • Cura chirurgicală a coarctației de aortă
  • Cura chirurgicală a complexului Fallot la adult
  • Cura chirurgicală a complicațiilor mecanice ale infarctului de miocard (anevrismul de ventricul stâng, insuficiența mitrală ischemică și ruptura de sept interventricular)
  • Cura chirurgicală a defectului septal interatrial prin abord complet și minimal invaziv
  • Cura chirurgicală a defectului septal interventricular prin abord complet și minimal invaziv
  • Cura chirurgicală a disecției acute de aortă
  • Cura chirurgicală a endocarditei infecțioase prin înlocuire sau reconstrucție valvulară, abord complet și minimal invaziv
  • Cura chirurgicală în cardiomiopatia hipertrofică obstructivă. CMHO (Procedeu Morrow), abord complet și minimal invaziv
  • Drenaj limfatic minimal invaziv subxifoidian
  • Extirparea tumorilor cardiace benigne (mixom cardiac), abord complet și minimal invaziv
  • Extirparea tumorilor cardiace maligne, abord complet și minimal invaziv
  • Înlocuire sau plastie de valvă mitrală cu proteze mecanice sau biologice, abord complet și minimal invaziv
  • Înlocuire sau plastie de valvă aortică, abord complet și minimal invaziv
  • Înlocuiri valvulare multiple (mitroaortice și mitroaortotricuspidiene)
  • Pericardectomie anterioară subtotală prin sternotomie mediană
  • Plastie de valvă mitrală, plastie de valvă tricuspidă

Proceduri minim invazive

Este prezentat sindromul de furt subclavicular, cunoscut și sub numele de furt vertebral, din punct de vedere al etiologiei, fiziopatologiei, diagnosticului și modalităților terapeutice actuale, atât chirurgicale cât și intervenționale.

Citește mai mult…

Proceduri minim invazive:

  • Închiderea defectului de sept atrial (DSA) cu pericard autolog
  • Plastie de valvă mitrală
    • Rezecție triangulară
    • Rezecție quadrangulară
    • Anuloplastie
    • Implantare de cordaje artificiale predimensionate (loop technique)
  • Protezare (înlocuire) valvulară mitrală cu proteză biologică sau mecanică
  • Protezare valvulară aortică / plastie de valvă aortică
  • Plastie de valvă tricuspidă
  • Ablație de tumoră atrială (mixom atrial)
  • Miectomie septală și plastie de valvă mitrală pentru cardiomiopatie hipertrofică obstructivă

Chirurgie cardiovasculară

Paleta serviciilor oferite acopera toata gama de interventii chirurgicale cardiace si vasculare din patologia adultului. De la bypass-ul aorto-coronarian cu grefoane exclusiv arteriale, reconstructiile si inlocuirile valvulare prin abord complet sau minimal invaziv, chirurgia aortei toracice si chirurgia complicatiilor mecanice ale infarctului de miocard, pana la implantarea de valve transcateter si stentgrafturi endoaortice, proceduri hibride realizate impreuna cu medicii colegi de la cardiologie interventională.

Citește mai mult…

Chirurgie cardiovasculară

  • Endarterectomie carotidiană
  • Bypass carotido-subclavicular pentru tratamentul sindromului de furt vertebral
  • Cura chirurgicală (deschisă) a anevrismelor aortei toracice, abdominale și toraco-abdominale
  • Cura chirurgicală (deschisă) a anevrismelor aortice infrarenale
  • Cura chirurgicală (deschisă) a anevrismelor de crosă aortică
  • Cura chirurgicală a anevrismelor arteriale periferice (poplitee și subclaviculare)
  • Cura chirurgicală a varicelor membrelor inferioare
  • Cura endovasculară a anevrismelor aortei toracice și abdominale prin implant de stentgraft (endoproteză)
  • Cura endovasculară a anevrismelor aortice infrarenale prin implant de stentgraft (endoproteză)
  • Cura endovasculară a anevrismelor aortice toracoabdominale prin implant de stentgraft (endoproteză)
  • Cura endovasculară a anevrismelor de crosă aortică prin implant de stentgraft (endoproteză)
  • Embolectomie axilobrahială și embolectomie femuropoplitee
  • Extirpare tumori retroperitoneale și tumori vasculare periferice membrul inferior/superior
  • Fistulă arteriovenoasă pentru dializă și implant cateter venos central long life
  • Revascularizarea chirurgicală a trunchiurilor supraaortice (artere carotide, artere subclavii)
  • Revascularizarea membrelor inferioare prin bypass extra anatomic axilo-femural sau femurofemural
  • Revascularizarea membrelor inferioare în boala ocluzivă aortoiliacă (Sindromul Leriche) prin bypass aorto bifemural
  • Revascularizarea membrelor inferioare în boala ocluzivă infrainghinală prin bypass femuropopliteu proximal, distal și femurogambier
  • Revascularizări chirurgicale viscerale și renale
  • Simpatectomia lombară / toracică
  • Tratamentul chirurgical al sindromului de aperture toracică superioară (rezecție de coastă cervicală și scalenotomie)

Împreună cu echipa de cardiologie intervențională, se pot efectua și intervenții de tipul: TAVI, TEVAR și EVAR. TAVI – implantarea valvei aortice prin metoda intervențională cu abord transapical și femoral. EVAR/TEVAR – implantarea de endoproteze de aortă toracică sau abdominală pentru anevrism sau disecție de aortă.

Galerie foto

SANADOR