Tratată cu succes, printr-o operație complexă
În urma unui accident pe care l-a avut în casă, Elena, în vârstă de 76 ani, a suferit o fractură de col femural. După ce timp de 4 luni a suportat dureri puternice, ajungând chiar să se deplaseze cu cadrul sau în cărucior, femeia s-a programat la Dr. Vladimir Pușcașu, medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR, care a reușit să-i redea mobilitatea printr-o intervenție de artroplastie totală cimentată de șold drept, care a presupus înlocuirea completă a articulației deteriorate cu o proteză compatibilă RMN.
Elena povestește că după operație nu a mai avut dureri, reușind ca după doar două săptămâni să pășească fără ajutor. La controlul medical programat după intervenție, femeia a venit la Spitalul Clinic SANADOR pe picioarele ei, mândră să-i arate medicului evoluția excelentă.
Dr. Vladimir Pușcașu este medic primar ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR
Fiica Elenei a fost cea care și-a dus mama la Dr. Vladimir Pușcașu pentru consultație și operație. Văzând cât de rapid și de bine s-a recuperat aceasta, este sigură că a luat cea mai bună decizie: „Am fost și eu și mama foarte mulțumite de domnul Dr. Pușcașu. Eu consider că i-a salvat viața mamei mele. Și medicii ortopezi pot salva vieți. Îi mulțumesc din suflet. Mi se pare un om extraordinar, atât pe plan profesional, cât și ca relație doctor-pacient. Adică vorbește cu tine foarte calm și frumos, îți explică despre ce este vorba. Este foarte atent la nevoile și suferințele pacienților.”
-
La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!