A început dializa, fiind la un pas de blocaj renal
Boala cronică de rinichi este afecțiunea în care rinichii își pierd parțial sau complet capacitatea de a funcționa normal. Din această cauză, substanțele toxice nu mai sunt eliminate de rinichi, ci sunt reținute în organism. Ion știa de câțiva ani că suferă de această boală, provocată de tratamentul medicamentos luat pentru trombocitopenie.
Trombocitopenia este afecțiunea caracterizată de un număr scăzut de trombocite, respectiv celulele care contribuie la coagularea sângelui. Cauza pentru care Ion s-a îmbolnăvit de trombocitopenie a fost mediul toxic din laboratorul spitalului unde a lucrat și unde prepara diferite substanțe.
„Acum, la spital, în laboratoare, vin substanțele pregătite. Atunci, el era șef de laborator. El le pregătea pe toate. Și am bănuit că atunci i s-a și declanșat, i-a scăzut numărul de trombocite foarte mult. Toată viața a lucrat la laborator, de la 27 de ani până acum vreo câțiva ani, când s-a pensionat, când a simțit că nu e chiar bine”, explică soția lui Ion.
În urmă cu doi ani, după tratamentul pentru trombocitopenie, medicul său curant „ar fi vrut să-l pună pe dializă, dar a zis: hai să mai încercăm un pic de regim”, după cum a povestit soția lui Ion. Pentru că nu a putut să țină regim așa cum i-a recomandat medicul, creatinina i-a crescut semnificativ. Ion nu știa însă acest lucru, pentru că timp de jumătate de an nu își mai făcuse analize. „Știa că-i mărișoară, dar acceptabilă, adică erau aceleași valori”, precizează soția.
Analizele le-a repetat abia când, după o intervenție chirurgicală la ochi, a început să îl doară foarte tare spatele, respira greu și se simțea tot mai rău. Pentru că la ecografia abdominală totul părea în regulă, medicul i-a prescris mai multe analize. Rezultatele au arătat un nivel mare al creatininei serice, marker al funcției renale, ceea ce însemna că Ion se afla la un pas de blocaj renal. În scurt timp, bărbatul a început dializa în orașul său.
Hemodializa este un tratament ce înlocuiește funcția rinichilor atunci când aceste organe nu mai funcționează corespunzător. În timpul dializei, sângele este scos din corp și trecut printr-un aparat care elimină toxinele din sânge. Ulterior, sângele filtrat reajunge în corpul pacientului.
Ion mergea la hemodializă de trei ori pe săptămână, întregul proces desfășurându-se printr-un cateter venos central. Însă cateterul venos central nu este recomandat pentru hemodializa realizată pe termen lung, dat fiind riscul de infecție și limitările în activitate la care sunt supuși pacienții. Prin urmare, medicii i-au recomandat să meargă la Spitalul Clinic SANADOR pentru realizarea unei fistule arteriovenoase, de altfel principala cale de acces vascular pentru hemodializa la pacienții cu afecțiuni renale severe.
-
La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați.
Programează-te!