Dr. Miruna Ștefan

Specialități: Cardiologie

Colaborator SANADOR, Dr. Miruna Ștefan este medic specialist cardiologie cu competență în ecocardiografie. Profesionist empatic și comunicativ, are un interes special pentru investigațiile imagistice în cardiologie, pentru insuficiența cardiacă, dar și pentru un domeniu de graniță aflat în prezent în dezvoltare, cardio-oncologia.

A absolvit cursurile UMF „Carol Davila” București, după care a urmat pregătirea în specialitate într-un important spital universitar din Capitală. Este interesată de cercetarea științifică și de tot ce este nou în specialitate. Este prim autor și coautor al mai multor articole publicate în reviste de specialitate indexate internațional și participă constant cu lucrări la congresele și conferințele naționale din domeniile sale de interes, una din aceste prezentări fiind și premiată de Societatea Română de Cardiologie.

Este membră a Societății Europene de Cardiologie (ESC) și a asociațiilor de imagistică cardiovasculară, insuficiență cardiacă și ritmologie din cadrul ESC, precum și a Societății Române de Cardiologie.

Dr. Miruna Ștefan acordă consultații de specialitate în Clinica SANADOR Buzești.

Program

L
luni, 16 martie
17:00 – 21:00 Clinica SANADOR Buzești
luni, 23 martie
15:00 – 21:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 17 martie
marți, 24 martie
M
miercuri, 18 martie
miercuri, 25 martie
J
joi, 19 martie
joi, 26 martie
V
vineri, 20 martie
vineri, 27 martie
S
sâmbătă, 21 martie
sâmbătă, 28 martie
09:00 – 12:00 Clinica SANADOR Floreasca
D
duminică, 22 martie
duminică, 29 martie
L
luni, 30 martie
luni, 06 aprilie
17:00 – 21:00 Clinica SANADOR Buzești
M
marți, 31 martie
marți, 07 aprilie
M
miercuri, 01 aprilie
miercuri, 08 aprilie
J
joi, 02 aprilie
joi, 09 aprilie
V
vineri, 03 aprilie
vineri, 10 aprilie
S
sâmbătă, 04 aprilie
sâmbătă, 11 aprilie
09:00 – 12:00 Clinica SANADOR Floreasca
D
duminică, 05 aprilie
duminică, 12 aprilie
L
luni, 16 martie
17:00 – 21:00 Clinica SANADOR Buzești
M
marți, 17 martie
M
miercuri, 18 martie
J
joi, 19 martie
V
vineri, 20 martie
S
sâmbătă, 21 martie
D
duminică, 22 martie
L
luni, 23 martie
15:00 – 21:00 Clinica SANADOR Floreasca
M
marți, 24 martie
M
miercuri, 25 martie
J
joi, 26 martie
V
vineri, 27 martie
S
sâmbătă, 28 martie
09:00 – 12:00 Clinica SANADOR Floreasca
D
duminică, 29 martie
L
luni, 30 martie
M
marți, 31 martie
M
miercuri, 01 aprilie
J
joi, 02 aprilie
V
vineri, 03 aprilie
S
sâmbătă, 04 aprilie
D
duminică, 05 aprilie
L
luni, 06 aprilie
17:00 – 21:00 Clinica SANADOR Buzești
M
marți, 07 aprilie
M
miercuri, 08 aprilie
J
joi, 09 aprilie
V
vineri, 10 aprilie
S
sâmbătă, 11 aprilie
09:00 – 12:00 Clinica SANADOR Floreasca
D
duminică, 12 aprilie

Investigații

Pentru consultațiile, investigațiile și tarifele disponibile pentru acest medic vă rugăm apelați 021 9699, Call Center disponibil nonstop.

Galerie foto

SANADOR