Când este recomandată excizia alunitelor?

Indiferent că ne naștem cu ele sau că apar de-a lungul timpului, majoritatea dintre noi avem cel puțîn câteva alunițe (nevi melanocitari) la nivelul pielii. Apariția acestora este determinată de o combinație de factori genetici la care se adaugă expunerea cumulativă a razelor ultraviolete. Alunițele se pot regăși absolut oriunde la nivelul corpului. Ele pot îmbrăca o serie de forme, culori, aspecte și structuri și unele dintre ele tind să crească destul de mult în dimensiune sau să își modifice aspectul inițial.

Îndepărtarea alunitelor de la nivelul pielii se încadrează în sfera de „mică chirurgie”, extrem de frecventă în practică medicală, însoțită de o recuperare rapidă care nu interacționează cu activitatea de zi cu zi a pacientului.

Deși fac parte din categoria unor structuri cutanate benigne, excizia alunitelor este recomandată în următoarele situații:

  • În cazul în care la nivelul unei alunițe se observă de către pacient sau medicul dermatolog orice fel de modificare în ceea ce privește forma, culoarea sau dimensiunea acesteia, pentru a exclude transformarea ei într-o formațiune cutanată malignă, respectiv cancer de piele (melanom). În România, în ultimii 25 de ani conform OMS, incidența melanomului a crescut de aproximativ 4 ori.
  • Melanomul reprezintă cea mai agresivă formă de cancer cutanat, fiind asociată cu un grad ridicat de mortalitate, iar depistarea precoce a acestuia este esențială pentru supraviețuire.
  • În cazul în care discutăm despre o aluniță care este permanent supusă unor traumatisme zilnice constante (haine, alte circumstanțe – pieptănat, tuns, bărbierit), pentru a diminua discomfortul local posibil /iritarea/ ruperea/ sângerarea acesteia.
  • Din rațiuni cosmetice, în scopul îmbunătățirii stimei de sine și implicit calității vieții pacientului, în cazul în care discutăm despre o aluniță cu dimensiuni crescute sau aspect inestetic situată în zone vizibile ale corpului precum este fața.
  • Dacă se observă orice schimbare, orice leziune care crește la nivelul pielii, este neregulată, mănâncă, ustură sau sângerează, indicat ar fi să se contacteze medicul curant dermatolog pentru un control clinic și dermatoscopic de specialitate, în vederea unui management corespunzător.

Informatiile au fost oferite de Dr. Oana Mihaela Mihalcea, Medic specialist Dermatologie-Venerologie, Centrul Oncologic SANADOR. Ele au fost publicate in editia din iulie 2020 a Click Sanatate

SANADOR