Ce sunt monturile?

Contrar impresiei generale, monturile, în termeni medicali hallux valgus, nu sunt excrescențe, ceva osos sau format din părți moi „crescut” pe fața medială a piciorului, ci deformări ale piciorului.

Hallux valgus reprezintă o diformitate a antepiciorului, care constă în deviația către interior a primului metatarsian (osul de la baza degetului mare), astfel încât capul acestui os devine proeminent sub piele (așa-numitul „mont”), în timp ce halucele (degetul mare) este deviat către lateral, către degetele mici, pe care le împinge și, ulterior, le forțează să se „încalece”.

Watch on YouTube
  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Există metode de prevenire a monturilor?

Principala metodă prin care se poate evita apariția sau se poate întârzia progresia acestei diformități este evitarea purtării de pantofi cu vârf îngust și toc. Există, de asemenea, diverse orteze sau dispozitive disponibile în comerț, însă acestea nu se pot purta decât pe piciorul gol (noaptea sau cel mult prin casă, în papuci), neputând fi utilizate în pantofi, iar efectul final rămâne controversat.

Sunt monturile o afecțiune specifică femeilor?

Monturile sunt mult mai frecvente la femei. Explicația constă în faptul că principala cauză o constituie purtarea încălțămintei cu vârf îngust și tocuri, iar principalul factor favorizant este laxitatea ligamentară constituțională a femeilor în comparație cu bărbații, laxitate accentuată în anumite perioade biologice - pubertate, sarcină, menopauză.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Ce se poate întâmpla dacă pacientul ignoră complet monturile?

Ignorarea monturilor duce spre amplificarea diformității, creșterea durerii, a disconfortului la mers și la purtarea unor pantofi normali. Astfel, poate duce la apariția nevromului Morton (neurinom Morton).

În fazele incipiente, durerea se resimte la purtarea pantofilor. Ulterior, în fazele mai avansate, durerea se resimte și în repaus, noaptea. Cu cât diformitatea se accentuează, cu atât opțiunile de corectare sunt mai complicate, recuperarea este mai dificilă și riscul de recidivă e mai mare.

Tratamentul monturilor

Se poate remedia fără operație?

Nu, singurul mod prin care se poate corecta diformitatea deja apărută (și astfel se pot înlătura problemele legate de aceasta: dureri, dificultăți la purtarea pantofilor obișnuiți etc.) este printr-o intervenție chirurgicală. Celelalte metode pot cel mult să întârzie evoluția deformării.

E dureroasă operația? Apar dureri după operație?

Nu, cele mai multe paciente nu se plâng de dureri deosebite. Principala problemă după operație este umflarea piciorului afectat, care poate să persiste 2–3 luni.

Cât durează operația?

Durata intervenției chirurgicale este de 45–60 minute. Intervenția se poate prelungi dacă e nevoie și de corecția razelor laterale ale degetelor mici.

Cât se stă internat în spital?

Internarea se face în ziua operației, iar pacienții pot pleca a doua zi dimineața.

Când poate un pacient să meargă din nou după operație?

Începând de a doua zi după operație, dar cu ajutorul unei sandale ortopedice.

Cât timp trebuie purtată sandaua ortopedică?

Sanadaua ortopedică va fi purtată în prima lună după intervenția chirurgicală.

Când se poate trece la purtarea încălțămintei uzuale?

Pacienții pot reîncepe să poarte încălțăminte largă, comodă la o lună de la intervenția chirurgicală. Încălțămintea „casual”, elegantă va putea fi purtată abia după 3 luni de la operație.

Când se poate conduce mașina după intervenția chirurgicală?

Dacă intervenția este făcută la piciorul stâng și pacientul conduce o mașină cu cutie de viteze automată, poate relua șofatul chiar la câteva zile de la intervenție. În celelalte situații, reluarea șofatului ar trebui făcută după ce se renunță la sandaua ortopedică (la o lună de la intervenție).

Există risc de recidivă?

Riscul de recidivă există, dar acesta este cu atât mai mic cu cât operația este făcută mai din timp (atunci când diformitatea nu este foarte avansată) și mai corect (medic cu experiență). Evitarea purtării pantofilor cu toc și vârf îngust duce, de asemenea, la scăderea riscului de recidivă.

Watch on YouTube

Cazuistică

  1. Pacientă, 43 de ani, balerină / profesoară de balet

Înainte: Aspect clinic și radiologic preoperator
După: Aspect clinic și radiologic la o lună de la operație.

2. Pacientă, 42 de ani, medic

Înainte: Aspect clinic și radiologic preoperator
După: Aspect clinic la 3 ani de la operație, aspect radiologic la o lună de la intervenție

3. Pacientă, 40 de ani, activitate de birou

Înainte: Aspect clinic și radiologic preoperator
După: Aspect clinic și radiologic a doua zi de la operație.

  • Vino la Spitalul Clinic SANADOR pentru intervenții chirurgicale sigure și precise, realizate de medici competenți!



Informații oferite de Dr. Codrin Huszar, medic primar Ortopedie și traumatologie la Spitalul Clinic SANADOR.

Programează-te!

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

Acest material a fost creat la data de 05 noiembrie 2020 și modificat la 21 noiembrie 2022.

SANADOR