Ce este nevromul Morton?

Nevromul Morton, numit și neurom sau neurinom Morton, este o inflamație la nivelul nervului interdigital al piciorului, cel mai frecvent al nervului 3-4. Aceasta este o afecțiune dureroasă și produce senzația sâcâitoare de „pietricică în pantof”.

De cele mai multe ori, neuromul Morton este provocat de utilizarea încălțămintei prea strâmte și asociază o senzație de durere ascuțită sau de arsură la nivelul tălpii.

  • Programează-te acum la SANADOR! Sună la 021.9699!

Cauze și factori de risc pentru metatarsalgia Morton

Nevromul Morton apare în principal în urma iritației și a umflării nervului interdigital, suprapus planurilor osoase.

Cauza apariției inflamației nu este cunoscută, însă există anumiți factori de risc, precum:

  • Încălțămintea nepotrivită – pantofii cu toc sau încălțămintea prea strâmtă sunt considerați factori favorizanți pentru apariția nevromului Morton. Presiunea excesivă exercitată la nivelul degetelor și al pernițelor metatarsiene produse de încălțări duce în timp la iritația și inflamația nervilor interdigitali.
  • Activitatea sportivă intensă – în general sporturile de impact, precum alergatul sau tenisul, sunt asociate cu un risc de dezvoltare a neuromului interdigital.
  • Domeniul de activitate – anumite slujbe ce implică statul în picioare pentru perioade îndelungate de timp favorizează apariția neuromului intermetatarsian.
  • Deformități ale piciorului – platfusul, arcurile plantare înalte, monturile sau „degetele în ciocan” sunt asociate frecvent cu nevromul Morton.

Semne și simptome pentru nevromul Morton

Manifestările clinice frecvent asociate cu neurinomul Morton sunt amorțeala și furnicăturile la nivelul tălpilor, care se instalează treptat. Inițial, este prezentă doar senzația locală de jenă sau senzație de „pietricică în pantof”, care poate dispărea la scoaterea încălțămintei sau prin masaj ușor. Progresiv, senzația de jenă devine permanentă și asociază durere de grade variabile (neuralgia Morton), cu caracter de arsură sau de înțepătură la nivelul tălpii.

Durerea din maladia Morton se accentuează la purtarea pantofilor cu toc sau la ridicatul pe vârfuri. De asemenea, uneori poate fi prezentă constant o senzație de inflamație la nivelul piciorului, care iradiază în pernițele metatarsiene și între degete.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

 Complicațiile metatarsalgiei Morton

Metatarsalgia Morton poate provoca o serie de dificultăți în realizarea activităților zilnice. Persoanele cu nevrom Morton pot avea dificultăți la mers, datorate în special disconfortului. Activitățile ce pun presiune la nivelul piciorului, precum condusul și apăsarea pedalelor, pot deveni deranjante.

Alegerea încălțămintei poate fi de asemenea influențată, astfel că persoanele cu neurinom Morton pot evita să poate un anumit tip de încălțări pentru a preveni durerea sau accentuarea celorlalte simptome.

La persoanele care urmează tratament pentru nevromul Morton și nu obțin rezultatele dorite, poate apărea în timp durerea cronică. În cazul tratamentului chirurgical, pot exista complicații post-operatorii, precum disestezii (senzații anormale de furnicături sau arsură).

Injecțiile cu corticosteroizi sunt o opțiune de tratament cu posibile complicații, precum necroza grăsimii plantare sau amorțirea temporară a degetelor.

Stabilirea diagnosticului

Diagnosticarea nevromului Morton implică o combinație de teste clinice și investigații imagistice.

Radiografiile simple nu oferă prea multe informații referitoare la neurinomul interdigital, însă ecografia de părți moi este din ce în ce mai des utilizată pentru stabilirea diagnosticului, cu atât mai mult cu cât anumite studii arată că are o sensibilitate și specificitate comparabilă cu a unui examen RMN.

Tomografia computerizată poate fi și ea utilizată pentru diagnostic, dar nu are o sensibilitate atât de ridicată precum imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) sau ultrasonografia.

Atunci când se utilizează RMN cu substanță de contrast, se poate observa priză de contrast la nivelul neurinomului Morton.

Electromiografia sau testele de conducere nervoasă nu sunt frecvent folosite, datorită dificultăților de realizare a acestora.

Anestezierea temporară a nervului digital comun poate ameliora temporar durerea și astfel poate fi folosită pentru a susține diagnosticul.

Medicii pun diagnosticul de nevrom Morton în general în urma examinării fizice și pe baza simptomelor descrise de pacient. Aceștia pot folosi ultrasonografia sau examenul RMN pentru a exclude alte cauze de durere la nivel plantar. În mod specific, pe ultrasonografie apar leziuni hipoecogene la nivelul nervului interdigital, iar pe RMN pot fi observate leziuni în forma de halteră și priză de contrast variabilă în secvența T1.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tratamentul pentru nevromul Morton

Tratamentul pentru nevromul Morton este stabilit de un podiatru sau de un chirurg ortoped, în urma realizării unui bilanț clinico-biologic complet.

Neuromul intermetatarsian nu trece de la sine și nu se ameliorează fără intervenție medicală.

Abordarea non-invazivă include schimbarea încălțămintei, purtarea de talonete ortopedice care ameliorează senzația de presiune, tratament simptomatic cu antiinflamatoare non-steroidiene și comprese reci.

Tratamentele minim-invazive includ ablația cu radiofrecvență sau neuroablația prin criogenizare, ori injecțiile cu corticosterioizi sau alcool.

Intervențiile chirurgicale sunt folosite pentru cazurile cu simptomatologie severă sau la care tratamentul non-invaziv a fost ineficient. În timpul operației, este excizat țesutul nervos inflamat și îngroșat, pentru a reduce durerea și pentru a îmbunătăți mobilitatea piciorului.

  • La SANADOR beneficiezi de toate analizele și investigațiile necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Prevenirea metatarsalgiei Morton

Pentru a preveni apariția neuromului plantar, sunt indicate modificări legate de stilul de viață, iar încălțămintea trebuie să aleasă adecvat. Astfel, pantofii strâmți sau cu toc nu trebuie purtați prea mult timp, pentru că pot favoriza apariția nevromului.

Persoanele care practică sport ar trebui să poarte încălțăminte specială, cu căptușeală pentru punctele de sprijin ale piciorului. Un stil de viață activ și sănătos, cu respectarea acestor măsuri simple, este suficient de cele mai multe ori pentru a reduce semnificativ riscul de a dezvolta nevrom Morton.

Diagnostic și tratament la SANADOR

SANADOR asigură servicii medicale complete pentru diagnosticul și tratamentul afecțiunilor ortopedice. Pacienții au acces la consultații asigurate de medici ortopezi foarte bine pregătiți și experimentați și la investigații imagistice avansate, esențiale pentru stabilirea diagnosticului rapid și corect.

În funcție de severitatea semnelor și a simptomelor, medicul va stabili tratamentul potrivit. Atunci când este necesar tratament chirurgical, operația se desfășoară în cele mai bune condiții de siguranță la Spitalul Clinic SANADOR, într-unul dintre cele mai performante blocuri operatorii din țară.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR