Beneficiile testării HIV și pentru virusurile hepatitice B și C

Se estimează că una din cinci persoane care trăiesc cu HIV în Europa nu știe că este infectată cu virusul imunodeficienței umane (HIV), iar mai mult de jumătate dintre persoanele cu HIV sunt diagnosticate cu întârziere, astfel că accesul la tratamentul antiretroviral este adesea întârziat.

Totodată, hepatita B și hepatita C sunt întâlnite frecvent la persoanele aflate la risc de a contracta infecția cu HIV. Estimările privind numărul persoanelor cu infecții cronice cu virusurile hepatitice în Europa sunt îngrijorătoare: aproximativ 15 milioane cu infecție cu virusul hepatitic B (HBV) și 14 milioane cu virusul hepatitic C (HCV). Între 20–30% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitic B dezvoltă, în cursul vieții, ciroză, insuficiență hepatică sau carcinom hepatocelular. Majoritatea persoanelor infectate cu HCV rămân nediagnosticate, putând transmite mai departe infecția sau ajungând să fie diagnosticate după dezvoltarea complicațiilor.

Aceste date statistice sugerează că este nevoie de încurajarea persoanelor care nu știu că sunt infectate cu HIV sau cu virusurile hepatitice B și C, să se testeze, pentru a putea beneficia de tratament și de o speranță de viață cât mai aproape de normal.

Beneficiile testării HIV

Persoanele diagnosticate cu HIV în fazele inițiale ale infecției au șanse mai bune de a răspunde la tratamentul antiretroviral și astfel să ducă o viață sănătoasă pentru un timp semnificativ mai lung decât în cazul unui diagnostic întârziat.

Totodată, diagnosticul precoce poate reduce probabilitatea de transmitere a infecției altor persoane. Persoanele diagnosticate târziu au un risc mult mai mare de a suferi complicații și de a muri prematur.

Beneficiile testării pentru virusurile hepatitice

Diagnosticul precoce și tratamentul prompt pot reduce riscul de transmitere a infecției. Persoanele diagnosticate tardiv au un risc mult mai mare de complicații ale infecției, precum ciroza hepatică, insuficiența hepatică sau carcinomul hepatocelular.

De ce este utilă testarea integrată HIV/HBV/HCV

Cele trei virusuri au moduri de transmitere similare (transmitere parenterală) și, adesea, sunt întâlnite cazuri de coinfecție cu aceste virusuri la aceeași persoană. Astfel, testarea integrată permite identificarea rapidă a persoanelor infectate, mai ales atunci când testarea vizează persoane din grupurile aflate la risc.

Pentru a maximiza beneficiile tratamentului pentru fiecare din cele trei infecții în parte, testarea și diagnosticarea persoanelor infectate sunt necesare cât mai precoce în cursul acestor infecții. Acest obiectiv este însă dificil de realizat, dat fiind că infecțiile cu HIV, HBV și HCV sunt de obicei asimptomatice inițial, chiar timp de câțiva ani.

Beneficiile testării

Testarea pentru aceste virusuri este benefică în principal deoarece diagnosticul infecțiilor trebuie să fie urmată de tratament și de asigurarea îngrijirilor medicale necesare.

Tratamentul eficient poate să elimine sau să suprime virusurile, astfel ducând la îmbunătățirea substanțială a sănătății persoanelor testate și la prevenirea transmiterii mai departe a infecției.

Frecvența testării

• Pentru persoanele aflate la risc de a contracta infecția cu HIV, frecvența recomandată pentru testare este de cel puțin o dată pe an, în unele cazuri chiar o dată la trei luni, în funcție de continuarea expunerii, comportamentul sexual, istoricul personal al infecțiilor cu transmitere sexuală, utilizarea profilaxiei pre- sau postexpunere (PrEP, PEP) și de incidența și prevalența infecției cu HIV.
• Pentru persoanele aflate la risc de a contracta infecția cu HBV, testarea trebuie să le includă pe acelea care nu au primit vaccinarea anti-HBV. Retestarea o dată la 6 sau 12 luni este necesară doar dacă expunerea și riscul de contractare a infecției continuă, fie la persoane nevaccinate, fie la persoane care nu au dezvoltat anticorpi după imunizarea anti-HBV.
• Pentru persoanele aflate la risc de a contracta infecția cu HCV, testarea trebuie repetată o dată la 6–12 luni, în funcție de profilul de risc.

Testarea la SANADOR

HIV

Anticorpii anti-HIV și testarea antigenului HIV (p24) sunt utilizate pentru depistarea și diagnosticarea infecțiilor cu HIV.

Testul efectuat de Laboratorul SANADOR este anti-HIV 1+2 și Ag p24 pentru depistare simultană din ser. Producția de anticorpi este detectabilă după 4–12 săptămâni de la infecție și durează toată viața.

Există o „fereastră serologică” (6–12 săptămâni de la contactul infectant), adică o perioadă când HIV se găsește în sânge și celelalte produse, dar anticorpii nu au apărut încă. Acest sânge donat poate transmite HIV!

Pentru diagnosticul infecției la nou-născut, metoda utilizată este PCR pentru ARN HIV.

Virusul hepatitic B (HBV)

Testele efectuate de Laboratorul SANADOR sunt: Ag HBS, anticorpi anti-HBs, anti-HBc, anti-HBc IgM, anti-HBe, ADN viral VHB.

Antigenul HBs este prezent în ser cu câteva zile (uneori chiar săptămâni) înainte de apariția simptomelor clinice, atinge un maximum în faza acuta și dispare, în majoritatea cazurilor, după 6–8 săptămani. O infecție este considerată cronică dacă Ag HBs persistă mai mult de 6 luni de la debutul bolii. Absența Ag HBs nu exclude o infecție cu virusul hepatitei B.

Anticorpii anti-HBs apar la scurt timp după dispariția antigenului. Prezența lor indică eliminarea virusului din ficat, marcând sfârșitul infectivității și instalarea imunității față de acest virus. După vaccinarea eficientă anti-HBV, anticorpii anti-HBs sunt singurii markeri detectabili.

Anticorpii împotriva antigenului de centru (core) de fază acută – anti-HBc IgM – sunt prezenți odată cu debutul simptomatologiei.

Anticorpii anti-HBc IgG sunt cel mai bun marker pentru infecția cu virus hepatitic B, aceștia fiind prezenți atât în infecția acută, cât și în cea cronică sau trecută. Aceștia lipsesc la persoanele vaccinate.

Antigenul HBe provine din proteoliza limitată a antigenului HBc. În infecția acută, poate fi detectat în ser pentru o perioadă scurtă (zile sau săptămâni), la sfârșitul căreia este eliminat de anticorpii anti-HBe, care vor persista pe parcursul mai multor ani. Persistența Ag HBe semnifică infecțiozitate virală ridicată, cu risc mare de cronicizare a bolii. Antigenul este prezent în majoritatea cazurilor de hepatită cronică activă, fiind un marker frecvent utilizat pentru evaluarea contagiozității purtătorilor cronici de HBV.

ADN HBV este detectabil în ser doar în particulele virale intacte. Evidențierea sa prin tehnica PCR semnalează prezența virionilor infectanți în ser.

Virusul hepatitic C (HCV)

Testele de diagnosticare a hepatitei C includ anticorpii anti-HCV și ARN HCV cantitativ. Tehnica PCR poate detecta ARN viral la una sau două săptămâni după infecție, în timp ce testele care depistează anticorpii pot detecta doar mai târziu infecția, pentru că formarea acestora durează mult mai mult.

Hepatita C cronică este o infecție cu HCV care persistă mai mult de șase luni, pe baza prezenței ARN-ului viral. Infecțiile cronice pot persista timp de zeci de ani fără simptome, astfel că sunt descoperite la testările serologice de rutină.

Virusul hepatitic delta

Hepatita virală D este cauzată de un virus ARN dependent de replicarea unui virus helper HBV și încapsidat în Ag HBs. Testele efectuate de Laboratorul SANADOR sunt: Ag HD, anticorpi anti-HD, anti-HD IgM.