Ce este anastomoza tubară
Anastomoza tubară, numită și „dezlegarea trompelor uterine”, este o intervenție chirurgicală efectuată pentru reconectarea trompelor uterine după o ligatură tubară. La Spitalul Clinic SANADOR, operațiile ginecologice sunt efectuate în deplină siguranță, de chirurgi cu vastă experiență, într-un bloc operator dotat cu tehnologie de ultimă generație.
Ligatura tubară este o intervenție contraceptivă, care are ca scop prevenirea sarcinii prin tăierea, blocarea sau cauterizarea trompelor uterine, împiedicând astfel întâlnirea dintre ovul și spermatozoid, ceea ce face ca fertilizarea să nu poată avea loc. În situația în care o femeie dorește să redevină fertilă după o astfel de procedură, una dintre opțiuni este anastomoza tubară microchirurgicală.
Intervențiile chirurgicale ginecologice, precum anastomoza tubară, sunt realizate la Spitalul Clinic SANADOR în condiții de siguranță deplină.
Această operație constă în reconectarea sau redeschiderea segmentelor trompei uterine care au fost anterior secționate sau blocate, creând un nou canal prin care ovulul și spermatozoidul pot circula și se pot întâlni, pentru a permite concepția naturală.
-
SANADOR dispune de tehnologie medicală de ultimă generație, pentru diagnostic avansat și tratament eficient. Programează-te!