Prostata este o glandă anexă a aparatului urogenital masculin, situată sub vezica urinară, în jurul porțiunii inițiale a uretrei. Situarea sa înaintea rectului o face accesibilă examenului clinic prin tușeul rectal. Secrețiile produse de glandă intră în componența lichidului spermatic.

Adenomul de prostată (hipertrofia benignă de prostată) reprezintă hiperplazia țesutului prostatic (transformarea nodulară, fibrotică a prostatei) care poate evolua malign și produce simptomatologie la nivelul aparatului urinar masculin.

Cauze

Apariția adenomului de prostată este favorizată de înaintarea în vârstă, sub acțiunea testosteronului. La nivelul prostatei situate în jurul uretrei se produce hiperplazia structurilor glandulare, a fibrelor musculare și a țesutului de susținere, sub forma unor noduli. Această transformare a prostatei determină modificări ale segmentului de uretră care traversează prostata – îngustarea și devierea laterală, îngustarea colului vezical, care determină creșterea rezistenței la flux, alterând astfel modul de desfășurare a micțiunii, cu apariția acuzelor urinare.

Apar astfel tulburări micționale mai mult sau mai puțin accentuate care trădează o suferință de tip vezical-subvezical –  simptomatologie de tip obstructiv sau iritativ.

Simptome

Manifestările adenomului de prostată pot fi de mai multe feluri:

1. Simptome iritative, de umplere/stocare vezicală: micțiuni nocturne, cu frecvență variată, cu volume mici de urină. De multe ori, aceste simptome reprezintă principalul motiv de adresare la medic al pacientului, alterând somnul. Mai pot fi întâlnite și: imperiozitatea micțională, urgența – nevoia bruscă și imediată de a urina, imposibil de amânat, frecvența crescută a micțiunilor diurne.

2. Simptome obstructive, de evacuare: modificări de jet urinar – presiune scăzută, jet subțire, întrerupt, inițierea dificilă a micțiunii, micțiune cu greutate.

3. Simptome care apar la sfârșitul micțiunii: senzația de golire incompletă, micțiuni reduse cantitativ, cu picătura, repetate.

Aceste simptome izolate sau asociate reprezintă de obicei motivul prezentării la medic.

Sunt situații când adenomul de prostată s-a constituit ca boală, dar simptomatologia lipsește sau este discretă, și instalându-se progresiv modificările sunt considerate ca  fiind consecința înaintării în vârstă și sunt acceptate ca normale, pacientul amânând prezentarea la medic. Alteori acuzele sunt severe, tulburările sunt importante și au un impact semnificativ asupra calității vieții – intime, sociale, profesionale.

Diagnostic

Diagnosticul se stabilește în urma discuției cu medicul specialist, a efectuării examenului clinic și a efectuării testelor de laborator, precum și a investigațiilor imagistice, atunci când este cazul.

Consultația urologică cuprinde:

1. Discuția medic – pacient.

Prin aceasta discuție se pun în evidență modificări ale micțiunii uneori considerate nesemnificative sau normale de către pacient, răsunetul lor asupra somnului, activității pacientului. Pacientul poate completa un chestionar care permite cuantificarea acuzelor sale și obținerea unui scor de gravitate al bolii – scorul Boyarsky, scorul AUA, scorul IPSS și QoL.

2. Examenul clinic

Consultul propriu-zis poate evidenția o vezică urinară destinsă în diferite grade – până la globul vezical (vezică urinară plină ca urmare a dificultății extreme de a urina), modificări la nivelul penisului – fimoza cicatriceală care poate determina tulburări micționale similare. Elementul principal al consultului este tușeul rectal care permite evaluarea palpatorie digitală directă a prostatei – importante fiind, în afară de dimensiune, consistență, delimitarea, sensibilitatea.

Examenele de laborator și imagistice

1. Sumarul de urină și urocultura;

2. Antigenul specific prostatic (PSA), free PSA;

3. Ureea și creatinina;

4. Ecografia reno-vezico-prostatică, determinarea reziduului;

5. Calendarul micțional - atitudinea terapeutică nu este condiționată de prezența bolii. Ea este determinată de prezența sau absența acuzelor, severitatea lor, de modificări evidențiate de examenele de laborator și imagistice, prezența complicațiilor și gravitatea lor, mergând de la supravegherea activă, la tratamentul medicamentos, până la intervenția chirurgicală.

Tratament

Tratamentul poate fi, după caz, atât medicamentos, cât și chirurgical, în funcție de indicația medicului curant, de evoluția bolii și de statusul imunitar al pacientului.