Ce este sindromul metabolic

Sindromul metabolic, cunoscut și sub denumirile de sindrom metabolic X sau sindrom Reaven, sindrom dismetabolic include un grup de afecțiuni care, atunci când apar împreună, cresc riscul de boli cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2 și accident vascular cerebral. La SANADOR, pacienții au acces la consulturi multidisciplinare, la analize performante pentru stabilirea diagnosticului și la metode moderne de tratament.

Pentru diagnosticul de sindrom metabolic este necesară prezența a cel puțin trei dintre următoarele criterii: hipertensiune arterială, hiperglicemie, obezitate abdominală, hipertrigliceridemie, respectiv un nivel scăzut de colesterol „bun” (HDL). Chiar și unul singur, atunci când este prezent, poate crește riscul de apariție a unor boli grave. Sindromul metabolic este din ce în ce mai frecvent, afectând, în prezent, aproximativ 1 din 3 adulți.

La SANADOR, consultațiile sunt asigurate de medici dedicați și cu vastă experiență.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Cauze și factori de risc pentru sindrom metabolic

Cauzele apariției sale includ, în principal, un stil de viață nesănătos, alimentația dezechilibrată și lipsa de activitate fizică. Din acest motiv, modificările stilului de viață – cum ar fi adoptarea unei diete sănătoase, mișcarea regulată și renunțarea la fumat – pot preveni complicațiile severe pe termen lung, precum infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral sau diabetul zaharat.

Creșterea greutății corporale este unul dintre principalii factori care contribuie la apariția sindromului metabolic. La un pacient cu obezitate, adipocitele (celulele care stochează grăsimea) devin supradimensionate și mai active, mai ales atunci când grăsimea se acumulează excesiv în zona abdominală, ceea ce duce la eliberarea în exces de acizi grași liberi în sânge.

Nivelul ridicat al acestor acizi poate influența modul de funcționare al unor hormoni și substanțe din organism care controlează nivelul zahărului din sânge. Din această cauză, organismul poate deveni mai puțin sensibil la insulină, hormonul care ajută zahărul să fie preluat din sânge și folosit de către elule. Această lipsă de răspuns la insulină se numește rezistență la insulină, un alt mecanism implicat în dezvoltarea sindromului metabolic.

Pentru a compensa rezistența la insulină, pancreasul produce o cantitate mai mare a acestui hormon, în încercarea de a menține glicemia sub control. Acest exces de insulină în sânge poartă numele de hiperinsulinemie. Dacă organismul nu mai reușește să producă suficientă insulină pentru a echilibra nivelul de zahăr din sânge, apare hiperglicemia (creșterea glicemiei), ceea ce poate duce mai departe la prediabet sau diabet de tip 2.

Acizii grași liberi și rezistența la insulină pot duce la creșterea nivelului de colesterol „rău” (LDL) și la scăderea colesterolului „bun” (HDL) din sânge. De asemenea, rezistența la insulină poate crește tensiunea arterială și nivelul trigliceridelor din sânge – toate acestea reprezentând factori de risc pentru dezvoltarea sindromului metabolic.

Există numeroși factori care pot crește riscul de dezvoltare a sindromului metabolic:

  • Greutatea în exces, în special în jurul abdomenului (obezitatea abdominală);
  • Lipsa de activitate fizică;
  • Alimentația nesănătoasă și porțiile mari de mâncare;
  • Fumatul;
  • Consumul excesiv de alcool;
  • Somnul insuficient sau de proastă calitate;
  • Stresul cronic sau munca în ture, care perturbă ritmul biologic.

Acești factori pot fi modificați prin schimbarea stilului de viață. Totuși, există și anumiți factori care nu pot fi controlați și care cresc riscul de apariție a sindromului metabolic, precum:

  • Vârsta: riscul crește odată cu înaintarea în vârstă;
  • Sexul: după menopauză, femeile au un risc mai ridicat, apărând astfel sindrom metabolic la menopauză;
  • Originea etnică: unele populații (cum ar fi hispanicii) sunt mai afectate;
  • Moștenirea genetică – anumite gene moștenite de la părinți pot influența riscul de a dezvolta obezitate, tensiune arterială crescută și hipertrigliceridemie;
  • Anumite afecțiuni, precum sindromul ovarelor polichistice, boala ficatului gras (steatoza hepatică), sindromul de apnee în somn.
  • La SANADOR beneficiezi de analize și investigații necesare pentru un diagnostic rapid și corect. Programează-te!

Cum se manifestă sindromul metabolic X

Sindromul metabolic nu cauzează, întotdeauna, manifestări clinice. Unele semne, cum ar fi o talie mărită, pot fi ușor observate, pe când alte modificări – precum tensiunea arterială crescută, trigliceridele ridicate sau scăderea colesterolului „bun” (HDL) – nu cauzează, de regulă, niciun simptom.

Pacienții cu sindrom metabolic prezintă, de regulă, un corp în formă de „măr”, adică au o talie mai mare și acumulează mai multă grăsime în jurul abdomenului. Persoanele cu o formă a corpului asemănătoare cu „para” – care au mai multă grăsime în zona șoldurilor și o talie mai îngustă – nu prezintă același risc crescut de diabet zaharat, boli de inimă sau alte complicații asociate sindromului metabolic.

Dacă nivelul zahărului din sânge este crescut, pot apărea:

  • Polidipsie (sete excesivă);
  • Poliurie și urinări frecvente, mai ales noaptea;
  • Oboseală;
  • Vedere încețoșată;
  • Hiperpigmentarea pielii din zona axilelor sau gâtului (condiție cunoscută drept acantosis nigricans).

Complicații provocate de sindromul dismetabolic

În lipsa unui tratament, sindromul metabolic poate duce la complicații grave, precum diabet zaharat de tip 2, boli de inimă, accident vascular cerebral și afecțiuni renale sau hepatice. De asemenea, acesta poate crește riscul de apariție a unor tulburări de ritm cardiac, disfuncții sexuale, tulburări de memorie sau chiar a unor anumite forme de cancer.

Diagnosticul de sindrom metabolic

Diagnosticul de sindrom metabolic se bazează pe istoric medical, examen fizic și analize de sânge. Medicul va măsura talia, tensiunea arterială și va solicita analize de sânge pentru a evalua nivelul glicemiei, al colesterolului „bun” (HDL), trigliceridelor și colesterolului „rău” (LDL).

Pentru diagnosticul de sindrom metabolic este necesar să fie prezente cel puțin trei dintre următoarele cinci condiții:

  • Circumferința taliei mare (peste 100 cm la bărbați / 90 cm la femei);
  • Tensiune arterială: mai mare sau egală cu 130/85 mmHg;
  • Glicemie a jeun (pe nemâncate): mai mare sau egală cu 100 mg/dL;
  • Un nivel al trigliceridelor din sânge: mai mare sau egală cu 150 mg/dL;
  • Un nivel de colesterol „bun” (HDL) scăzut (mai mic de 40 mg/dL la bărbați /mai mic de 50 mg/dL la femei).

Tratamentul pentru sindrom metabolic

Tratamentul sindromului metabolic începe cu schimbări simple ale stilului de viață. O dietă pentru sindrom metabolic bazată pe legume, fructe, cereale integrale și proteine slabe ajută la echilibrarea glicemiei, tensiunii și colesterolului. Un regim pentru sindrom metabolic include și activitate fizică zilnică (cel puțin 30 de minute), renunțarea la fumat, somn odihnitor și controlul stresului.

În unele cazuri, dacă schimbările stilului de viață nu sunt suficiente, medicul poate recomanda anumite tratamente suplimentare. Opțiunile includ:

  • Medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale;
  • Medicamente pentru reducerea nivelului de colesterol și trigliceride;
  • Medicamente pentru scăderea glicemiei;
  • Chirurgia bariatrică – intervenție chirurgicală pentru scăderea greutății, recomandată doar în cazurile severe de obezitate;
  • Tratamentul tulburărilor de somn: utilizarea de dispozitive pentru apnee (ex. CPAP) sau medicație pentru insomnie;
  • Psihoterapie, pentru gestionarea stresului și modificarea comportamentelor alimentare nesănătoase.

Cum poate fi prevenit sindromul metabolic

Un stil de viață sănătos poate preveni sindromul metabolic și complicațiile sale, precum diabetul zaharat și bolile de inimă. Chiar dacă anumiți factori, precum vârsta sau moștenirea genetică, nu pot fi modificați, există anumite modificări ale stilului de viață ce pot preveni apariția sindromului metabolic.

Recomandări pentru persoanele cu sindrom metabolic:

  • Activitate fizică ușoară cel puțin 30 de minute pe zi;
  • Dietă echilibrată, cu mai puține grăsimi, zahăr și sare;
  • Menținerea unei greutăți corporale sănătoase;
  • Renunțarea la fumat;
  • Controale medicale periodice, pentru a-și monitoriza îndeaproape starea de sănătate.

Monitorizarea pacienților cu sindrom Reaven

Pacienții cu sindrom metabolic trebuie să urmeze un plan de monitorizare regulată, în colaborare cu medicul curant. În acest sens, este indicată supravegherea evoluției stării de sănătate prin controale medicale periodice, în cadrul cărora să fie măsurată tensiunea arterială și fie efectuate analize de sânge, pentru cuantificarea nivelurilor de glucoză, trigliceride și colesterol.

De asemenea, comunicarea deschisă cu medicul este deosebit de importantă. Acesta trebuie informat cu  privire la apariția oricăror posibile reacții adverse la tratament și asupra nelămuririlor cu privire la regimul alimentar, activitatea fizică sau alte recomandări.

Diagnostic și tratament la SANADOR

SANADOR asigură acces la servicii medicale performante pentru persoanele cu factori de risc pentru sindrom metabolic. Consultul este multidisciplinar, în funcție de indicația stabilită pentru fiecare caz în parte, pacienții beneficiind de consultații de medicină internă, cardiologie, endocrinologie, diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de analize de laborator performante și de recomandări terapeutice personalizate.

La recomandarea medicului, testele de laborator sunt completate cu investigații suplimentare, pentru evaluarea completă a sănătății cardiovasculare. La SANADOR, pacienții primesc consiliere nutrițională oferită de medici cu experiență și de toate sfaturile necesare pentru urmarea unui stil de viață sănătos și menținerea unei greutăți corporale normale.

Tratamentul este individualizat în funcție de nevoile fiecărui pacient și poate include de la regim alimentar personalizat, la medicație specifică și operații bariatrice, desfășurate în deplină siguranță la Spitalul Clinic SANADOR. De asemenea, la Spitalul Clinic SANADOR sunt tratate cu succes afecțiunile și urgențele medicale provocate de sindromul metabolic, inclusiv urgențele cardiovasculare sau urgențele neurologice, prin Compartimentul de Primiri Urgențe.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR