Cum se realizează o testare respiratorie funcțională
Pentru a realiza o spirometrie, pacientul stă așezat pe un scaun, având nasul prins cu un clips pentru a respira doar pe gură. Pacientului i se va da o mască ce va fi fixată pe gură, masca fiind conectată la un aparat ce măsoară cât aer iese din plămân și cât de repede are loc expirul forțat. În funcție de performanța pacientului, pe aparat apare o curbă, ce poate pune diagnosticul unei disfuncții respiratorii. De asemenea, aparatul calculează VEMS sau FEV1 ce reprezintă volumul de aer expirat în prima secundă, CVF (capacitatea vitală forțată) și raportul VEMS/ CVF important în diagnosticul astmului sau BPOC.
Spirometria poate dura între 15 și 45 de minute, în funcție de complianța pacientului. În timpul probei, pacientului i se poate administra un bronhodilatator (salbutamol inhalator) pentru a obiectiva reversibilitatea obstrucției. În cazuri mai rare, se poate administra metacolină, pentru a realiza un test de provocare bronșică. Rezultatele normale ale spirometriei sunt: CVF mai mare de 80% din valoarea prezisă, FEV1 mai mare de 80% din valoarea prezisă, iar raportul FEV1/CVF mai mare de 70-75%.
Pletismografia este asemănătoare cu spirometria, însă se realizează într-un spațiu închis, în care presiunea este controlată. Presiunea aerului se modifică în funcție de aerul care intră și iese din plămânii pacientului. Pletismografia poate fi realizată prin inspirarea unui gaz special.
Testul de difuziune al monoxidului de carbon este de asemenea asemănător cu spirometria, însă pacientul respiră prin mască o cantitate mică de monoxid de carbon. Ulterior, își va ține respirația timp de 10 secunde și apoi va efectua un expir forțat. Aparatul va măsura cantitatea de monoxid din expir, astfel calculând cât din gazul inhalat a fost absorbit în plămân.
-
La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați.
Programează-te!