MATERNITATEA SANADOR RESPONSABILITATE PROFESIONALISM
banner-sanador-campanie-nasterea-4-oct
TEHNOLOGIE LASER : WATERLASE IPLUS, BIOLASE EPIC™ X
banner_sanador-stomato-17-oct-v2-gol
ÎNSCRIERE MEDICINĂ DE FAMILIE LA SANADOR
banner_sanador dr Tranca
INCLUSIV PROCEDURI HIBRIDE ÎMPREUNĂ CU MEDICII CARDIOLOGI INTERVENȚIONIȘTI
banner_sanador Chirurgie cu eticheta
PENTRU INFORMAȚII ȘI PROGRAMĂRI, APELAȚI CALL CENTER SANADOR: (021).9699 (DISPONIBIL 24/24H)
banner_sanador-v2 (002)
PENTRU INFORMAȚII ȘI PROGRAMĂRI, APELAȚI CALL CENTER SANADOR: (021).9699 (DISPONIBIL 24/24H)
banner_sanador (003)
CÂȘTIGAȚI LUPTA CU KILOGRAMELE ÎN PLUS
banner_sanador_6nov2
GAMĂ COMPLEXĂ DE ANALIZE MEDICALE DE LABORATOR
banner_sanador-v1
EXAMEN NON-INVAZIV DE MEDICINĂ NUCLEARĂ
banner_sanador-v1
ACCESAȚI PAGINA PENTRU MAI MULTE INFORMAȚII
banner_sanador-v1
PENTRU UN ASPECT NATURAL AL DANTURII ȘI UN ZÂMBET IMPECABIL
banner_sanador-27febr-1

Diabetul zaharat

Diabetul este o boală cunoscută încă din antichitate, tratabilă abia de la jumătatea secolului XX, de când Nicolae Paulescu a descoperit insulina.

DZ, mai ales cel de tip 2, adeseori asociat cu obezitatea, este boala secolului XX-XXI, spre deosebire de avitaminoze (Beri-Beri, Pelagra) la săraci și guta (Podagra) la bogați, în secolele trecute.

Din cauza schimbărilor brutale ale modului de viață din ultimul secol: trecerea la stilul de viață „occidental”, cu exces de mâncăruri concentrate şi sedentarism, frecvenţa diabetului a crescut exponenţial. Conform studiului PREDATORR din 2014, la noi prevalența DZ 2 este de două ori mai mare decât cea estimată până atunci, respectiv 11,6% (ceea ce presupune între 1.535.413 şi 1.967.200 de pacienți cu DZ 2, cu vârste între 20 și 79 de ani), cu repatiție, paradoxal, mai mare în zonele sudice, „sărace” şi mai mică în zonele vestice, „bogate”. Se estimează că pentru un pacient cu diabet cunoscut ar putea fi încă 2 neluați în evidență.

Boala presupune două entități majore:

  1. DZ 1 – autoimun – cauzat de apariția de autoanticorpi (antiinsulinici, antiGAT, anti celulă beta) şi care duce, în scurt timp, la dispariția celulelor beta secretorii și, deci, la obligativitatea tratamentului insulinic pentru asigurarea supraviețuirii.
  2. DZ 2 – de epuizare – în care apoptoza celulelor beta este crescută prin suprasolicitare din varii cauze (cel mai adesea din cauza creșterii necesarului de insulină cauzată de excesul de țesut gras și/sau creșterea lipidelor sangvine). Numărul celulelor insulinosecretoare scade progresiv și, deci, scade și secreția insulincă.

Organismul folosește insulina întâi ca să „sature” foamea de insulină a țesutului gras, apoi ca să depoziteze lipidele sangvine la nivelul țesutului adipos și, pe urmă, ca să scadă nivelul glicemiei.

Mai există și alte forme rare de DZ – LADA – DZ 1 cu instalare lentă, care evoluează mult timp ca DZ 2 sau diabetul gestațional, formele MODY, secundar bolilor endocrine (Cushing), iatrogen, „de foame”, având şi ele o evoluție și un tratament asemănătoare DZ 2.

Simptomatologia DZ 1 este brutală de la debut, cu forma clasică: poliurie, polidipsie, polifagie, scădere ponderală, astenie si comă, spre deosebire de DZ 2, care evoluează asimptomatic multă vreme, fiind descoperit accidental. Atunci când descoperim, însă, DZ 2 (asimptomatic – glicemii între 130-200 mg%) el are deja o evolutie de 6-7 ani și jumătate din masa celulelor beta-secretorii a dispărut. Boala evoluează progresiv indiferent de tratament, întrucât suprasolicitarea celulelor restante crește progresiv pe măsură ce rămân tot mai puține.

Concluzie: boala trebuie depistată cât mai rapid și trebuie tratată imediat ce a fost descoperită.

Tratamentul bolii presupune 3 elemete:

  1. Dieta – teoretic, scăderea aportului glucidic ar trebui să scadă nivelul glicemiei. Dieta nu este restrictivă – singurii oameni care mănâncă normal sunt cei sub 5% dintre pacienții cu DZ care respectă cantitativ și calitativ regimul. Restul de 95% dintre cei cu DZ și toți cei fără DZ, facem niște abuzuri atât de mari, încât pacienții cu diabet se simt privați de o mulțime de lucruri „bune”. De fapt, sunt privați de excese.
  2. Efortul fizic – presupune consumul de glucoză, deci scăderea glicemiei. Dacă pacientul nu poate face efort trebuie limitat aportul alimentar la cât este necesar pentru efortul făcut.
  3. Tratamentul medicamentos
    1. În cazul DZ 1, presupune înlocuirea insulinei endogene, absente, cu insulină exogenă, în mai multe prize, pentru asigurarea unor glicemii bazale și post prandiale, în limite normale.
    2. În cazul DZ 2, tratamentul are 3 principii:
  •   Scăderea insulinorezistenței astfel încât insulina produsă să fie cât mai eficient folosită.
  •   Creșterea insulinosecreției prin stimularea celulelor beta (care însă se vor epuiza mai repede în timp)
  •   Suplimentarea insulinei endogene insuficientă cu insulină exogenă, în una sau mai multe prize, pentru menținerea glicemiei pre- și post prandiale în limite normale.

Există și tratamente mai noi ce presupun fie încetinirea golirii gastrice, scăderea secreției de glucagon și creșterea pe altă cale a secreției de insulină, cu analogi incretinici (hormoni intestinali), fie prelungirea vieții incretinelor proprii prin inhibarea dipeptidilpeptidazei-4, enzima care neutralizează incretinele, fie prin creșterea ratei de eliminare renală a glucozei cu scăderea consecutivă a glicemiei.

Evoluția bolii este progresivă, motiv pentru care, tot progresiv, se trece de la o etapă de tratament la alta, boala fiind gravă nu atât prin ea însăși, cât mai ales prin complicațiile ei.

Complicațiile diabetului sunt acute, presupunând coma diabetică sau hiperosmolară, complicație gravă, relativ rară în ultima vreme, cu evoluție posibilă spre deces sau cronice microvasculare:

  • retinopatia diabetică – apare după mulți ani de evoluție necontrolată a DZ, fiind una dintre cele mai frecvente cauze de orbire
  • nefropatia diabetică (boala cronică de rinichi) – determină IRC cu necesitatea dializei sau transplantului renal.
  • neuropatia diabetică – periferică, cu dureri plantare violente sau autonomă cu tahicardie permanentă sau stop cardiac, apnee în somn, gastropareza mergând până la ileus paralitic, disfuncţie erectilă sau macrovasculară: ateroscleroză precoce cu BCI și adeseori IM indolor cu evoluție spre exitus, lucru care îi face pe cardiologi să considere că asocierea BCI cu DZ 2 are un prognostic la fel de prost ca și un infarct în antecedente. AVC este de 4 ori mai frecvent la pacienții diabetici, iar arteriopatia obliterantă asociată cu gangrenă este cea mai frecventă cauză de amputație de membre inferioare.

Dr. Negru2        Dintre complicațiile iatrogene ale diabetului, cea mai gravă este hipoglicemia, fie prin supradozare insulinică și/sau de sulfoniluree sau efort mai mare și aport glucidic insuficient. Este o complicație gravă, putând genera IM, AVC sau boala Altzheimer, mergând până la decerebrare.

O altă complicație a tratamentului cu sulfonilureice sau insulină este creșterea ponderală, favorizată de hiperinsulinism, dar determinată de nerespectarea cantitativă a dietei – pacienții nu cântaresc mâncarea.

În concluzie, boala diabetică este obligatoriu a fi depistată cât mai curând, a fi tratată corect (aici dieta reprezintă 60% din tratament, efortul fizic 15-20% și medicația 20-25% în cazul DZ 2), presupune automonitorizare glicemică și dispensarizare prin CAD.

Dr. Doru Negru