Ce este nevralgia postherpetică

Nevralgia postherpetică este o durere cronică provocată de infecția cu virusul varicelo-zosterian, prin reactivarea acestuia, care determină mai întâi erupțiile caracteristice denumite zona zoster sau herpes zoster. La SANADOR, pacienții beneficiază de evaluare medicală completă, prin investigații performante și de tratament adaptat fiecărui caz, sub coordonarea unei echipe medicale specializate.

O nevralgie postherpetică este un episod dureros persistent ce poate să urmeze după erupția cutanată de herpes zoster, ca o complicație a acesteia. Nu toți pacienții cu zona zoster vor dezvolta o nevralgie postherpetică. 

La SANADOR, pacienții cu suspiciune de nevralgie postherpetică beneficiază de teste avansate pentru identificarea virusului, prin determinări de anticorpi.

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Cauze și factori de risc pentru nevralgie post-zosteriană

Cauza care duce la nevralgie post zona zoster este existența în antecedentele personale a infecției cu virusul varicelo-zosterian: în copilărie, ca primo-infecție apărând sub formă de varicelă, mai apoi prin reactivarea virusului cantonat în ganglionii de pe traiectul nervilor spinali sau ai unor nervi cranieni, determinând zona zoster.

Riscul de apariție a nevralgiei postherpetice crește cu vârsta. Boala afectează de obicei persoane cu vârsta peste 60 de ani.

Alți factori de risc în apariția de nevralgie post-zosteriană sunt:

  • scăderea imunității organismului în cadrul unor boli (HIV/SIDA, diferite tipuri de cancere) sau prin tratament medicamentos (corticosteroizi, chimioterapie);
  • forme grave de zona zoster cu erupție extinsă, ulcerații și zone de necroză la nivelul pielii;
  • diferite boli cronice (hepatite, insuficiență renală, diabetul zaharat, etc);
  • abuzul de alcool și de tutun;
  • lipsa de tratament adecvat pentru episoadele de zona zoster.

Cu toate acestea, cercetările medicale au ajuns la concluzia că nevalgia post-zosteriană poate să apară la aproximativ 20% dintre pacienții cu vârsta peste 50 de ani, chiar dacă este administrat corect tratamentul antiviral în primele 72 de ore de la debutul erupției cutanate.

  • Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Cum se manifestă nevralgia după zona zoster

Nevralgia postherpetică apare la pacienții care au avut un episod de zona zoster.  Această nevralgie afectează zone ale corpului care au prezentat erupția de zona zoster, numită și herpes zoster datorită aspectului de erupție cu vezicule la începutul manifestării bolii.

Nevralgia post-zosteriană este caracterizată printr-o durere constantă, severă, arzătoare, în teritoriul nervului afectat prin erupția cutanată. Pacienții descriu o durere extremă la stimuli de obicei nedureroși, precum ar fi: o mică presiune din partea hainelor, o atingere sau o adiere ușoară de vânt. Durerea poate avea și perioade de remisie.

Simptomele nevralgiei post-zona zoster pot începe în timp ce erupția de zona zoster este în desfășurare sau la scurt timp după ce această erupție se ameliorează. În cazuri mai rare, simptomele apar la săptămâni sau chiar luni după ce erupția de zona zoster a dispărut.

Manifestări pentru o nevralgie după zona zoster pot fi următoarele:

  • durere și senzație de arsură la nivelul pielii - acestea pot avea un caracter constant sau pot apărea intermitent;
  • piele foarte sensibilă la durere, la atingere sau la modificări de temperatură (hiperestezie cutanată);
  • prurit la nivelul pielii afectate;

Durerile în cadrul nevralgiei postherpetice pot fi de diferite intensități, de la episoade dureroase de intensitate minimă-moderată până la dureri severe.

Complicații provocate de nevralgia postherpetică

Nevralgia postherpetică este în sine o complicație a unui episod de zona zoster. La rândul ei, nevralgia post-zosteriană se poate complica și poate determina dureri persistente și recurente pentru o lungă perioadă de timp. Durerea persistă și după dispariția erupției cutanate și a veziculelor.

Persoanele cu nevralgie postherpetică pot prezenta unele suferințe legate de prezența unei dureri pe termen lung, cu atât mai mult cu cât această durere este greu controlată și de intensitate mare. În acest fel, problemele de sănătate care sunt asociate cu nevralgia după zona zoster pot include:

  • Programează-te pentru analize și investigații avansate! Sună la 021.9699!

Diagnosticul de nevralgie post-zosteriană

De obicei poate fi realizată o clarificare a diagnosticului de nevralgie postherpetică prin istoricul medical, anamneză cu discutarea simptomelor și examenul clinic general.

Fiind vorba de o infecție cu virusul varicelo-zosterian, diagnosticul de certitudine în virusologie este obținut prin identificarea virusului și prin determinări de anticorpi.

Identificarea virusului poate fi realizată prin culturi sau prin detectarea materialului genetic al virusului. Detectarea de anticorpi este realizată prin metode serologice, prin recoltare de sânge venos.

Există și o metodă mai simplă, care determină leziunile celulare produse de virus prin examinarea la microscop a lichidului extras dintr-o veziculă de pe pielea pacientului. Acest lucru este realizat prin frotiul Tzanck, care însă nu face deosebirea între virusul varicelo-zosterian și alte virusuri herpetice.

  • Pentru evaluare completă și tratamente moderne, alege SANADOR!

Tratamentul pentru nevralgia post zona zoster

Tratamentul în nevralgia postherpetică este concentrată pe gestionarea durerilor și asigurarea unui confort pentru viața de zi cu zi a pacientului. Recuperarea în nevralgia post-zosteriană este dificilă și de lungă durată.

Tratamentul poate fi realizat într-un cadru multidisciplinar, combinând procedurile din medicină internă, boli infecțioase, imunologie, neurologie și chirurgie.

În medicația folosită, recomandată de medic, pot fi incluse substanțe anticonvulsivante, opioide, antidepresive. Poate fi aplicat și un tratament local, prin aplicații cu lidocaină (un anestezic) și capsaicină (substanță extrasă din ardeii iuți).

Pentru gestionarea durerii, în unele cazuri selecționate, cu nevralgie postherpetică, pot fi aplicate unele tehnici minim invazive de neurochirurgie, și anume de neuroliză, pentru blocarea unui nerv intercostal.

  • Rezultate rapide și diagnostic precis, asigurate de medici experimentați. Vino la SANADOR!

Cum poate fi prevenită nevralgia postherpetică

Pentru persoanele care au avut varicelă în copilărie, riscul de a dezolta zona zoster și de aici nevralgia post-zosteriană există, pe fondul scăderii imunității organismului, în diferite boli cronice, infecții cronice sau tratamente imunosupresoare, precum și în condiții de carențe grave alimentare și de alimentație dezechilibrată.

Prevenirea se poate face prin controale medicale periodice și un stil de viață sănătos. Orice afecțiune depistată trebuie tratată la timp, în acest fel fiind prevenite complicațiile unor boli care pot duce la deficiențe ale sistemului imun.

În anumite condiții, medicul poate recomanda și utilizarea unui vaccin pentru persoanele care nu au avut varicelă. Varilrix protejează împotriva varicelei (boală infecțioasă numită și vărsatul de vânt).

Chiar dacă un pacient vaccinat este expus îmbolnăvirii, după o anumită perioadă mai lungă de timp, forma de boală va fi mult mai ușoară decât la persoanele nevaccinate. În acest fel, prin formarea de anticorpi, vaccinul ajută și la prevenirea zonei zoster și a nevralgiei postherpetice.

Diagnostic și tratament la SANADOR

La SANADOR, pacienții au acces la consultații de specialitate realizate de medici cu experiență. Evaluarea este realizată prin analiza atentă a simptomelor și a istoricului medical, urmată de investigațiile recomandate de medic, pentru stabilirea unui diagnostic corect.

Testele necesare sunt efectuate cu echipamente moderne, care permit evaluarea detaliată a structurilor nervoase afectate. Planul terapeutic este stabilit individual, în funcție de intensitatea durerii și de particularitățile fiecărui pacient, și presupune o abordare integrată, prin colaborarea dintre medici cu diferite specializări, atunci când situația clinică o impune.

La SANADOR, pacienții beneficiază de monitorizare atentă și de ajustarea terapiei pe parcurs, pentru obținerea celor mai bune rezultate.

Programează-te la SANADOR!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR