Ce este examinarea clinică a sânilor

Examinarea clinică a sânilor este o metodă de evaluare fizică a glandelor mamare, realizată de obicei de un medic ginecolog. La SANADOR, medici cu vastă experiență în senologie monitorizează atent starea de sănătate a pacientelor, asigurând îngrijire completă, adaptată fiecărui caz în parte.

Examinarea sânilor are scopul de a identifica eventuale modificări suspecte la nivelul sânilor, care pot fi provocate de afecțiuni benigne sau maligne. Un examen clinic al sânilor realizat periodic este o parte importantă din screeningul pentru cancerul de sân și din evaluarea generală a sănătății femeii.

La SANADOR, examinarea clinică a sânilor este doar una dintre etapele îngrijirii complete a sănătății femeii

  • La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Când este indicat un examen clinic al sânilor

Examinarea clinică a sânilor este indicată atât ca prevenție, cât și pentru diagnostic și monitorizare. Examinarea sânilor reprezintă o etapă importantă în depistarea precoce a afecțiunilor mamare și în evaluarea modificărilor apărute.

Verificarea de rutină la medic este indicată o dată la 1-3 ani, pentru orice femeie cu vârsta între 20 și 40 de ani. După vârsta de 40 de ani, este recomandată o examinare clinică a sânilor anual, împreună cu investigații imagistice: ecografie mamară sau mamografie.

În cazul femeilor care au antecedente familiale de cancer mamar, expuse la radiații sau cu mutații BRCA1/BRCA2, medicul va recomanda examinarea mai frecventă a sânilor.

O altă indicație pentru a efectua o examinare clinică a sânilor este apariția oricărei modificări la acest nivel: noduli mamari, modificări de formă, volum, durere de sân, mărirea ganglionilor axilari, modificări ale mamelonului și scurgeri anormale sau aspect modificat al pielii ce acoperă sânul.

O consultație senologică pentru evaluarea specializată a sânilor este indicată și înainte de începerea tratamentului hormonal cu estrogen și progesteron, în timpul sarcinii și alăptării sau după intervenții chirurgicale mamare.

Pregătirea pentru examenul clinic al sânilor

Examinarea clinică a sânilor nu necesită o pregătire complexă înaintea consultului. Palparea sânilor se efectuează la 5 -10 zile după prima zi a menstruației, când sânii sunt mai puțin sensibili și mai ușor de palpat.

În această perioadă, țesutul mamar permite o evaluare mai clară a formațiunilor, dacă acestea sunt prezente. În cazul femeilor aflate la menopauză, examinarea se poate efectua oricând. Înaintea consultului este recomandată evitarea aplicării produselor cosmetice și purtarea unor haine lejere.

Cum decurge examinarea clinică a sânilor

Examinarea clinică a sânilor este o procedură simplă, neinvazivă și nedureroasă, care durează în general între 10 și 15 minute. Palparea sânilor este efectuată de către medicul ginecolog, medicul de familie sau endocrinolog.

După o discuție inițială cu medicul privind vârsta pacientei, simptomele observate acasă, istoricul familial și personal, data ultimei menstruații și tratamentele hormonale urmate, medicul va efectua examinarea, inspecția vizuală a sânilor, palparea lor și examinarea axilelor.

Etapele examinării clinice a sânilor

Inspecția vizuală reprezintă prima etapă a examinării clinice a sânilor. Pacienta este rugată să se dezbrace, iar medicul examinează vizual sânii în timp ce femeia ține brațele pe lângă corp, apoi ridicate deasupra capului și sprijinite pe șolduri. În timpul inspecției, este urmărită simetria și forma sânilor, dimensiunea și poziția mameloanelor. Medicul va nota dacă există roșeață, ulcerații, edem sau aspect de coajă de portocală la nivelul pielii.

Următoarea etapă a unui consult senologic este palparea sânilor. Medicul palpează fiecare sân separat, evaluând consistența, prezența nodulilor, dimensiunea, forma și mobilitatea acestora.

Palparea se face în poziție șezândă sau culcată pe spate, cu brațul de pe partea examinată ridicat, pentru o palpare mai profundă și precisă. Medicul va verifica fiecare mamelon prin compresie ușoară, pentru a identifica existența unei secreții serosangvinolente, galbene, albicioase sau verzi, retracții, ulcerații sau sensibilitate la atingere.

Examinarea va continua cu verificarea ganglionilor axilari, supraclaviculari și infraclaviculari. Prezența unor ganglioni anormali - măriți, dureroși sau fermi - poate indica o inflamație, o infecție sau un cancer.

Probleme care pot fi descoperite în urma unui examen clinic al sânilor

În urma unui examen clinic al sânilor, medicul poate descoperi un cancer mamar, dar și afecțiuni benigne, precum infecții, inflamații sau modificări fiziologice. Modificările benigne ce pot fi descoperite sunt fibroadenomul mamar, chisturile mamare, mastoza fibrochistică, acestea necesitând monitorizare periodică.

Infecțiile și inflamațiile ce pot fi descoperite în urma examenului clinic al sânilor- mastite sau abcese mamare -, pot fi mai des întâlnite în perioada alăptării. Cancerul mamar poate fi suspectat atunci când la examinarea clinică există noduli duri, fermi, ganglioni limfatici măriți și modificări la nivelul pielii - aspect de coajă de portocală.

  • Alege SANADOR pentru servicii medicale personalizate. Programează-te la o consultație! 

Avantajele examinării clinice a sânilor

Avantajul principal al examinării clinice a sânilor constă în depistarea precoce a modificărilor la acest nivel. Examinarea clinică este o metodă simplă, nedureroasă și neinvazivă.

De asemenea, palparea sânilor va fi efectuată și de către pacientă la domiciliu, prin autoexaminarea sânilor, în perioada de timp dintre controalele medicale, în același mod în care face examinarea și medicul. Procedura este simplă, iar autopalparea se va face lunar, la 5-10 zile după menstruație.

  • Pentru investigații complete și evaluare medicală corectă, alege SANADOR!

Ce urmează după examenul clinic al sânilor

Examinarea clinică nu stabilește un diagnostic, ci sugerează prezența unei posibile afecțiuni, care necesită evaluare imagistică și, uneori, histologică. Prin depistarea timpurie a unei boli, șansele de tratament eficient cresc semnificativ.

Afecțiunile benigne, precum fibroadenoamele, necesită monitorizare ecografică anulă sau o dată la șase luni. În anumite cazuri, medicul poate recomanda tratament medicamentos.

Dacă este suspectată prezența unei leziuni canceroase, medicul va recomanda investigații suplimentare: ecografie mamară, mamografie, în special după 40 de ani, RMN mamar sau biopsie mamară. În concluzie, examinarea clinică a sânilor reprezintă o metodă esențială de prevenție și depistare precoce a afecțiunilor mamare.

  •  Alege SANADOR pentru investigații imagistice de înaltă precizie!

Examinarea clinică a sânilor la SANADOR

La SANADOR, femeile beneficiază de îngrijire complexă, asigurată de medici cu experiență în senologie, prin evaluări clinice riguroase și abordare multidisciplinară. Este monitorizată atent starea de sănătate a fiecărei paciente, pentru a identifica în stadii incipiente orice anomalie la nivelul sânilor.

La Academia de Senologie SANADOR sunt aplicate cele mai moderne protocoale pentru evaluarea afecțiunilor mamare, asigurând pacientelor încă de la prima consultație un traseu complet, pentru diagnostic corect și tratament individualizat.

În funcție de recomandarea stabilită pentru fiecare pacientă, la SANADOR examinarea clinică a sânilor este urmată de investigații imagistice moderne, precum ecografie mamară cu sonoelastografie, mamografie cu tomosinteză și RMN mamar. Pentru diagnostic de certitudine, pacientele au acces și la biopsie mamară ghidată imagistic, pentru efectuarea unui examen histopatologic.

Prin acces la tehnologie avansată și abordare multidisciplinară, pacientele beneficiază de depistare timpurie și conduită corectă în cazul leziunilor mamare benigne sau suspecte, crescând semnificativ șansele unui tratament cu rezultate bune.

Programează-te!

Introduceți datele personale și vă vom contacta în cel mai scurt timp

SANADOR