Disartria

Ce este disartria?

Disartria este o tulburare motorie de vorbire. Ea apare după lezarea sistemului nervos, din care rezultă slăbirea secundară a grupelor de mușchi implicate în producerea sunetelor.

Disartria poate apărea la orice vârstă și afectează exclusiv vorbirea, capacitatea de înțelegere a limbajului fiind păstrată. Se poate asocia și cu disfagie (dificultate la înghițire).

Persoanele cu disartrie prezintă simptome diverse, inclusiv pronunția neclară a cuvintelor, ritmuri neregulate ale vorbirii și dificultăți în controlul tonului vocii. Aceste dificultăți pot fi cauzate de leziuni ale sistemului nervos central sau de alte boli care afectează mușchii implicați în procesul de vorbire. O astfel de tulburare poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții individului, îngreunându-i capacitatea de a comunica eficient. Disartria poate apărea ca simptom neurologic în cazul unui cavernom cerebral situat în zone ale creierului responsabile de controlul vorbirii.

• 
  Alege SANADOR pentru diagnostic prompt și tratament modern, cu rezultate bune pe termen lung!

Tipuri de tulburări motorii de vorbire

Tulburările motorii de vorbire pot fi clasificate în funcție de structura neurologică afectată. Astfel, disartria poate rezulta din afectarea cerebelului (disartie ataxică), a ganglionilor bazali (disartrie hipo- sau hiperkinetică), a neuronilor motori centrali (dizatrie flască) sau a neuronilor motori periferici (disartrie spastică).

Disartria ataxică, rezultată în urma lezării cerebelului, se caracterizează printr-un ritm de vorbire încetinit, articulare și accentuare deficitară a cuvintelor și silabelor.

Disartria de tip hipokinetic este caracteristică bolii Parkinson, iar disartria de tip hiperkinetic se întâlnește adesea în coreea Huntington.

Disartria flască, sau flacidă, poate apărea în boli precum miastenia gravis sau poliomielită. Caracteristica acestui tip de disartrie este vocea nazală.

Disartria spastică poate fi întâlnită în accidentele vasculare cerebrale (AVC) unilaterale sau bilaterale. Este unul dintre cele mai comune tipuri de disartrie observate de medicii neurologi.

O combinație între tipurile detaliate mai sus poartă denumirea de disartrie mixtă.

Cauzele disartriei

În funcție de momentul manifestării disartriei, aceasta poate fi congenitală sau dobândită. Disartria congenitală apare în timpul dezvoltării neurologice intrauterine a fătului, un exemplu fiind paralizia cerebrală. Disartria dobândită apare în contextul unei leziuni neurologice cauzate de o altă afecțiune la acest nivel sau de anumite medicamente, cum ar fi sedativele sau medicația antiepileptică.

Afecțiunile cele mai comune care pot da disartrie sunt boala Parkinson, scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral și traumatismele cranio-cerebrale.

Alte afecțiuni care pot provoca disartria:

• Paralizia cerebrală;
• Boala Lyme;
• Sindromul Guillain-Barré;
• Coreea Huntington;
• Tumorile cerebrale;
• Miastenia gravis;
• Parkinsonismul;
• Traumatisme ale feței sau gâtului.

• 
  La SANADOR ai acces la consultații asigurate de medici empatici și experimentați. Programează-te!

Cum se manifestă disartria?

Simptomul principal în disartrie este reprezentat de vorbirea cu dificultate, care se poate prezenta în diferite moduri:

• Dificultate în modularea tonului vocii (persoana vorbește fie prea tare, fie prea încet);
• Viteză de vorbire foarte mare, fiind imposibil de înțeles ce dorește persoana respectivă să comunice;
• Voce nazală sau aspră;
• Propoziții scurte, cu pauze, în locul unei fraze întregi;

Frecvent, aceste dificultăți la vorbit se accentuează atunci când persoana este stresată.

Disartria nu trebuie confundată cu afazia care, spre deosebire de disartrie, se manifestă prin dificultatea de a înțelege cuvintele și a le pronunța.

Diagnosticul disartriei

Diagnosticul de disartrie poate fi pus de către un medic neurolog după o examinare completă a pacientului. Examenul fizic constă în evaluarea mișcărilor grupelor de mușchi implicați în procesul de vorbire, prin acțiuni de tipul suflatului într-o lumânare, repetatul unei propoziții, cântatul, mușcarea buzei etc. Prin aceste acțiuni, medicul poate determina dacă pacientul prezintă sau nu o tulburare motorie de vorbire.

Următorul pas în diagnosticarea disartriei este reprezentat de imagistica medicală.

Metode imagistice utile în determinarea diagnosticului de disartrie sunt:

• Tomografia computerizată (CT) și imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), pentru a depista prezența unor leziuni la nivelul creierului, mușchilor sau gâtului;
• Electroencefalografia (EEG) și electromiografia (EMG) pentru detectarea problemelor de transmitere a impulsurilor electrice de la nivelul creierului la mușchi;
• Puncția lombară constă în recoltarea de lichid cefalo-rahidian, care este apoi analizat în laborator, pentru depistarea infecțiilor sau a neoplaziilor sistemului nervos, care ar putea cauza disartrie;
• Biopsia cerebrală poate fi cerută de către medic în cazul în care se suspectează prezența unei tumori la acest nivel.

Se poate efectua și o endoscopie digestivă superioară, pentru a depista dificultățile de înghițire, care sunt frecvent asociate cu disartria.

• 
  Programează-te la SANADOR pentru tratamente de ultimă generație!

Tratamentul tulburărilor motorii de vorbire

Managementul tulburărilor motorii de vorbire se adaptează în funcție de cauza specifică și de simptomele prezente. Într-o astfel de situație, medicul coordonează o strategie de intervenție, concentrându-se pe boala de bază, care a contribuit la instalarea disartriei.

În contextul disartriei, abordarea terapeutică principală se concentrează pe terapia logopedică. Un plan de exerciții personalizat este elaborat de către un logoped, concentrându-se pe dezvoltarea și revitalizarea grupelor musculare afectate. Acest proces ajută pacientul să-și redobândească, pe cât posibil, abilitatea de a comunica într-un mod clar și eficient.

În unele cazuri, se recurge la utilizarea dispozitivelor specializate, pentru a sprijini persoana cu dificultăți de vorbire în interacțiunile cu cei din jur și pentru a facilita înțelegerea mesajelor transmise.

Recuperarea vorbirii după disartrie

Recuperarea abilității de a vorbi după disartrie depinde în mare măsură de cauza care a provocat această problemă. În cazul în care disartria este provocată de anumite medicamente, este necesară oprirea administrării acestora.

În situația în care disartria este consecința unor boli neuromusculare cronice, procesul de recuperare este mai complex. Chiar dacă vorbirea poate fi îmbunătățită prin intermediul exercițiilor de logopedie, este important să se înțeleagă că aceasta poate să nu revină complet la nivelul inițial. În asemenea contexte, susținerea emoțională și înțelegerea din partea familiei și prietenilor capătă o importanță deosebită.

Exercițiile efectuate în cadrul ședințelor de terapie logopedică au ca scop restabilirea controlului asupra mușchilor implicați în procesul de vorbire și respirație. Totodată, limbajul non-verbal poate fi folosit cu succes pentru a îmbunătăți comunicarea în cazul în care vorbirea este dificilă sau limitată.

• 
  Pentru investigații și tratamente moderne, alege SANADOR!

Programează-te!