Boala Meniere

Boala Meniere este o afecțiune a urechii interne care poate apărea la orice vârstă (însă extrem de rar la copii) și se manifestă prin vertij/tulburări de echilibru, zgomote în ureche (acufene/tinitus) și pierderea/ afectarea auzului (hipoacuzie). În majoritatea cazurilor, această boală afectează o singură ureche.

Conform estimărilor recente, în SUA, aproximativ 615.000 de oameni se confruntă cu boala Meniere, iar, în fiecare an, peste 45.000 de oameni sunt diagnosticați cu această afecțiune. Specialiștii au observat că sunt mai predispuse către această afecțiune persoanele de 40-50 de ani.

Chiar dacă este considerată o afecțiune cronică, din fericire, există diverse tratamente care pot ameliora simptomele și pot micșora impactul pe care îl are această boală asupra vieții pacienților.

Cauze și factori de risc

Cauzele exacte ale apariției bolii Meniere nu sunt deplin cunoscute, dar studiile au arătat că simptomele acestei afecțiuni sunt rezultatul acumulării unei cantități anormale de fluide în urechea internă.

Factorii de risc care pot contribui la apariția acestei boli sunt:

• infecțiile virale/bacteriene;
• predispoziția genetică;
• traumatismele craniene sau alte anomalii anatomice din cauza cărora nu se realizează drenajul urechii eficient;
• boli autoimune preexistente;

Simptome

Pacienții care se confruntă cu boala Meniere pot avea următoarele simptome:

• Episoade de vertij. O criză de vertij poate apărea brusc și poate dura între 20 de minute și 24 de ore. În timpul unui episod, pacienții au senzația că lucrurile din jurul lor se învârt (senzație de vertij), pot fi instabili, iar deseori aceste crize sunt asociate cu grețuri și vărsături. Atunci când boala avansează, pierderile de echilibru și presiunea din urechea internă pot deveni extrem de supărătoare, uneori invalidante.
• Tinitus (zgomote în ureche). Acesta poate fi constant sau fluctuant și poate fi asemănător unui țiuit, bâzâit sau șuierat.
• Senzația de plenitudine în ureche. Persoanele diagnosticate cu boala Meniere simt deseori presiune în urechea afectată.
• Afectarea auzului. Auzul poate fluctua, cu scăderi în criză (hipoacuzie) și recuperare ulterioară completă sau parțială.

După un episod de vertij, simptomele pot dispărea în totalitate pentru o anumită perioadă de timp, dar pot reapărea oricând, mai ales în condiții de oboseală ori stres. În unele cazuri scăderea de auz devine permanentă, dar nu completă (hipoacuzie moderată).

Diagnostic

Având în vedere că simptomele menționate mai sus pot fi similare cu cele provocate și de alte afecțiuni, diagnosticul se stabilește după o anamneză foarte atentă, un examen clinic ORL și neuro-otologic amănunțit și presupune între altele și excluderea altor circumstanțe patologice, lucru care necesită uneori și consulturi interdisciplinare. În plus, pacienții cu simptome care indică prezența acestei boli trebuie să facă o serie de investigații, precum:

• audiogramă;
• timpanogramă;
• explorări imagistice de înaltă performanță – RMN de ureche internă și cerebral (sau CT, în anumite cazuri) cu sau fără substanță de contrast;
• analize de laborator (testele uzuale de sânge, teste endocrinologice, teste alergologice etc.).

Tratament

Este important să mergi la un specialist dacă te confrunți cu vertij, tinitus sau presiune în ureche ori fluctuații ale auzului pentru a primi tratamentul de care ai nevoie. În cazul în care diagnosticul va fi boala Meniere, medicul îți poate recomanda administrarea de medicamente pentru vertij și greață, uneori sedativ în crizele severe, diuretice, un regim alimentar cu un conținut redus de sodiu (sare) și, după caz, evitarea excesului de cafea, alcool, tutun, stres.

De asemenea, în tratamentul acestei afecțiuni este utilizată terapia de reabilitare vestibulară care constă în exerciții și activități fizice specifice, personalizate, efectuate acasă ori la clinică (sub îndrumarea specialistului kinetoterapeut), ce pot ajuta organismul să-și îmbunătățească mai rapid simțul echilibrului.

Un alt tip de tratament constă în injecții în urechea medie cu antiinflamatoare sau antibiotic (gentamicină), iar în rare situații, în cazurile severe, invalidante, medicul poate recomanda intervenții chirurgicale, precum labirintectomie (eliminarea unei porțiuni a urechii interne), decompresia sacului endolimfatic (îndepărtarea unei mici porțiuni din osul din jurul sacului endolimfatic) sau secționarea nervului vestibular.